Claudia Mandi: cronică plastică

Claudia Mandi: În-chipu(i)ri cromatice în resuscitarea artistică a romanității antice (Repere revelatorii Citeşte

Milo De Angelis

Milo De Angelis Dalla raccolta „Alta sorveglianza” /   Din culegerea „Înaltă supraveghere”   „Surâse, Citeşte

Mario Costantini, Ploaia

Ploaia   Ascultă ploaia cade în șiroaie   Pământu-i pregătit și-i de trebuință   Cât asfalt totuși și cât Citeşte

“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

Al. Piru - Portret al criticului la maturitate

Nu e, cred, nici cald, nici frig în imediata vecinătate Citeşte

Vinizio Verzieri

Poezia nu e o rânduire de versuri cu cuvinte uzate în Citeşte

Despărţirea de Doinaş

Notă: articol apărut în revista „Ramuri” la 26 mai 2002 Când Citeşte

Italo Calvino Sfidarea labirintului

Sfidarea labirintului[i] De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au Citeşte

Brâncuşi şi Montale: o întâlnire dantescă

Am descoperit, cu aproape trei decenii în urmă, un articol Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Cesare Pavese: Cântec

Cesare Pavese   ”Un sat înseamnă a nu fi singuri, a ști Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale” (Interviu Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am Citeşte

«Cealaltă Ană» sau Marile Răni ale Poeziei

Destinul poetic al Anei Blandiana, oricât ar părea lipsit de Citeşte

Cântec de trecut muntele

în amintirea lui Patrel Berceanu   ajunsesem unde nu trebuia: pe drumul pe Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

Prima, la grazia, poi la forza, dopo la fioritura, ecco, il Citeşte

Cesare Segre VISUL EN ABYME ÎN GENIU PUSTIU

Faptul că juvenilul dar postumul Geniu pustiu al lui Eminescu, Citeşte

Piero Bigongiari CONCENTRARE EXTENSIVA LA EMINESCU

Ce mi-i vremea când de veacuri  Stele-mi scânteie pe lacuri... Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

2 May 2020
Autor

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

 

Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un pachet de cărţi şi reviste de la o poetă al cărei nume îmi era deja cunoscut şi care mă sunase, într-o seară târzie de ianuarie, spre a-mi solicita o colaborare. Numele ei e Nadia Cavalera şi îl întâlnisem în caseta tehnică, în ediţia de pe piaţă ca şi în cea de pe Internet, ca responsabilă, împreună cu Edoardo Sanguineti, a revistei «Bollettario», ce apare la Genova, şi în care identificasem o tentativă liminară de înnoire a poeticităţii sub semnul unui ultra/neo/post-experimentalism.

Cărţile îi aparţineau, desigur. Nu mă consider, oricât mi-aş refuza chiar şi o minimă doză de orgoliu, un neofit în materie de experimentalisme şi tatonări de renovare radicală a poeticului. Familiarizat cu aventura „noii avangarde” italiene, cunoscută şi sub alte nominative („I Novissimi”, „Grupul ’63), ca şi cu cea a poeţilor aliniaţi „Grupului ’93”, nu mă aşteptam la majori surprize, cel puţin la nivel structural.

Şi totuşi, experienţele poetice propuse şi asumate de Nadia Cavalera, în pofida prezenţei, la toate palierele discursive, a unora dintre cele mai eclatante oferte novatoare precedente, merg cu mult mai departe şi creează, la o primă lectură, o senzaţie de şoc, o bulversare a orizontului de aşteptare; chiar şi pentru un lector- model, aşa cum îl definea Eco.

Scriind frecvent critică, în calitate de colaboratoare la diverse publicaţii, da şi poezie bazată pe o scriitură oscilând între o inter-textualitate de tip kristevian şi una, să-i spunem, mai laxă, cum a definit-o undeva tot Eco, autoarea se înscrie în idiomuri poietice cu asumat program experimentalist, însă, mergând, cum deja anticipam, mult mai departe, propune şi inventează structuri idiomatice ce sfidează orice pretenţie a vreunei logici de sens.

Într-un volum mai vechi, intitulat, intens provocator, Amsirutuf : enimma, titlul însuşi, evident creat ad hoc, trimite, prin jocuri lexicale, la un proiect (neo- ori post-)avangargist; fiindcă, în chiar proiectul structural al cărţii, cum precizează, în introducere, şi un poet şi un critic de talia lui Adriano Spatola, elementele ce compun structura unei pagini-poezie sunt: semnul, linia muzicală, scriitura şi scriitura pe dos (mai exact spus, lectura pe dos: citirea versurilor, dar şi a cuvintelor, de la dreapta la stânga). În această cheie, Amsirutuf : enimma ar fi Futura: ammina; „futura” (viitoare), poate fi şi o trimitere la futurism şi la neuitatele exerciţii stilistice marinettiene, iar „ammina” e (poate) pur şi simplu termenul chimic „amină”. Însă fascinant mi se pare, în acest volum structura compoziţională ca atare a paginii-poezie; care nu mai este doar poezie, ci şi joc de figurări geometrice şi „enunţ-portativ efectiv muzical. Luăm (aproape) la întâmplare un exemplu: textul-bază, spre a-l numi astfel, este trasudano sangue / tramonto // ……………/ cielo / i riccioli d’un vecchio / nubi / sulla nostra cecità / che ammiccaasudă sânge / amurg // ……………/ cer / pletele unui bătrân / nouri / pe orbirea noastră / care clipeşte. În colţul drept din josul paginii, textul sună astfel: eugnas onadusart / otnomart // …………/ oleic / oihccev nu’d iloiccir i / ibun / àticec artson allus / accimma ehc, respectiv ădusa egnâs / gruma // …………./ rece / iruon / ep aeribro ârtsaon / erac etşepilc. Am ţinut să propun acest exerciţiu (de lectură-traducere) tocmai fiindcă mi se pare simptomatic pentru una din fazele ultra-experimentaliste ale Nadiei Cavalera, asigurându-l pe cititor că întregul absurd al variantei alla rovescia (pe dos) al poemului se conservă identic în cele două limbi.

Desigur, ne aflăm în perspectiva unei poetici a non-sensului, aşa cum a fost ea pusă în operă mai ales de poeţii anglo-americani; poeta italiană preia, aş zice cu un supra-gust al ludicului, experienţa şi o re- (ori mai exact) de-structurează prin adjuvante artificii extra-poetice. Însă non-sense-ul e aici chiar miza unui absurd care păstrează totuşi, la nivelul primului nivel al lecturii, întreaga savoare a unei poeticităţi aşa-zicând transparente şi chiar uşor confesivă.

Într-un volum ulterior, Brogliasso (aş traduce aici „Urzeala”, în sensul intrigant al termenului românesc), autoarea schimbă tehnica, dar conservă, in limine, acelaşi gust pentru experimental şi, în plus, e o construcţie complexă, cu poeme scrise pentru ocazii speciale (manifestări culturale ori de impact politic sau social), publicate în diverse reviste ori culegeri, unele puse pe note), a cărei miză esenţială îmi pare a fi ideea unui poem „simfonic”, un fel de cantată post-bachiană, de sens „mirean”, profitând şi de o inserţie critică a marelui critic (la rându-i poet) Giorgio Bàrberi Squarotti). „Scenariul” tipografic constă aici în distribuirea textelor în direcţii opuse, interjanjabile, cartea putând fi citită, liniar, ori de unde ai deschide-o; nu există, deci, o copertă a patra, dar oferta autoarei e, de data aceasta, diferită, în sensul că cititorul e invitat la două lecturi, rectè, a două texte complet diferite. Există, spre exemplu, şi pagini ale unui roman (document, scris în baza unor documente diaristice din primul război mondial), ca şi pagini critice, texte-mesaj, varii intervenţii ocazionale.

Cât priveşte registrul poetic, şi el se multiplică: de o parte, o scriitură oarecum „transparentă”, pedalând pe o cotidianitate incongruentă, când imundă, de cealaltă una afişat post-modernă,  cu mari şi frecvente debuşeuri narative. Iată un exemplu: [Doamne al vieţii şi al plăcerii / cu cât de contemplu cu atât mai mult delirez / apoi s-a hotărât te-au trimis în exil / ca lumină departe de ziuă / lumină dumnezeu / plăcere / delir / în spate / exilul , ca, succesiv, poeticitatea să capteze, cum spuneam, cadenţa narativă a întâmplărilor noastre cotidiene, cu puternice puseuri descriptive: […Coborau prietenii de la biserică / înceţi cărţile sub braţ / şi deja tainici ochi negri te străpungeau în van / de te chemau să-i urmezi tăceai / li se stingea liniştitul cânt ce numai în tine / continua în lungi valuri repetate / în plictisul acelor zile neprevăzute / ce te solicitau pe neştiute aspre fulgerări slabe pişcături]. Trebuie să adaug că, pentru cine nu împărtăşeşte gustul experimentalului, atât de radical uneori, cum îl propune Nadia Cavalera, în astfel de poeme poate avea întregul atestat al harului artistic al autoarei, verificabil întâi de toate în euritmia polifonică, în orchestrarea fluxului liric ce salvează, astfel, stilistic, acel proiect asumat tematic al incongruenţei şi nonsensului.

În sfârşit, în ultima sa carte de versuri apărută, purtând tot un titlul provocator, Salentudine: purtând subtitlul-precizare nonsense in dialetto galatonese, avem doar o vagă şi, la limită, înşelătoare invitaţie semantică, fiindcă, din avertismentul la volum deducem că autoarea a preferat să „se joace”, aş zice eu, hurmuzian, în felul unor texte tip fabule-ghicitori-cimilituri, fiecare scrise în sub-dialecte ale dialectului leccez (din provincia Lecce – locul său de naştere). Poemele sunt, de data aceasta, catrene construite de o manieră pointilistă, cu tipologii umane asemănătoare celor din snoavele noastre populare, ca şi cu animale, păsări, ba chiar şi obiecte-instrumente, plante ce se antropomorfizează ludic, cu inflexiuni de satiră, propulsând până la urmă ceea ce critica italiană a numit celebrarea unui adevărat triumf al absurdităţii.

TU CARE L-AI VOTAT

 

Tu care l-ai votat

priveşte imaginea cum se developează scofâlcită

 

mai întâi şi-a asigurat impunitatea de orice delict

cu arbitrajul alfano anticonstituţional

(: egalităţii în faţa legii nu se

poate sustrage nici capul statului!)

Pe urmă ridicând inflaţia la escrocherie

a torpilat orice trebuşoară privată orice sector lucrător

iar pentru alitalia pe care trâmbiţa c-o salvează

a omorât-o prin spuse răspuse neascultate

în sângele celor 5000 de capete la tăiat ruinaţi

(plus cei 2150 de surplusuri contestate)

iar poporului italian îmbrobodit

i-a pus în cârcă două milioane pe zi

şi promisiunea pentru dansul porno al sugerii tortei pe margini

căci datoriile mai vechi le vor achita fraierii

pantalonii îndobitociţi risipiţi topiţi

italienii minţiţi-amăgiţi chiar şi din păcate lungile feţe lucide

dar gândeşte-te cât se putea face pentru prosperitate

cu acei bani furaţi de la noi?

 

Gândeşti măcar acum ce tărăşenie-ai făcut

tu care l-ai votat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

May 2020
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031