Claudia Mandi: cronică plastică

Claudia Mandi: În-chipu(i)ri cromatice în resuscitarea artistică a romanității antice (Repere revelatorii Citeşte

Milo De Angelis

Milo De Angelis Dalla raccolta „Alta sorveglianza” /   Din culegerea „Înaltă supraveghere”   „Surâse, Citeşte

Mario Costantini, Ploaia

Ploaia   Ascultă ploaia cade în șiroaie   Pământu-i pregătit și-i de trebuință   Cât asfalt totuși și cât Citeşte

“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

Al. Piru - Portret al criticului la maturitate

Nu e, cred, nici cald, nici frig în imediata vecinătate Citeşte

Vinizio Verzieri

Poezia nu e o rânduire de versuri cu cuvinte uzate în Citeşte

Despărţirea de Doinaş

Notă: articol apărut în revista „Ramuri” la 26 mai 2002 Când Citeşte

Italo Calvino Sfidarea labirintului

Sfidarea labirintului[i] De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au Citeşte

Brâncuşi şi Montale: o întâlnire dantescă

Am descoperit, cu aproape trei decenii în urmă, un articol Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Cesare Pavese: Cântec

Cesare Pavese   ”Un sat înseamnă a nu fi singuri, a ști Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale” (Interviu Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am Citeşte

«Cealaltă Ană» sau Marile Răni ale Poeziei

Destinul poetic al Anei Blandiana, oricât ar părea lipsit de Citeşte

Cântec de trecut muntele

în amintirea lui Patrel Berceanu   ajunsesem unde nu trebuia: pe drumul pe Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

Prima, la grazia, poi la forza, dopo la fioritura, ecco, il Citeşte

Cesare Segre VISUL EN ABYME ÎN GENIU PUSTIU

Faptul că juvenilul dar postumul Geniu pustiu al lui Eminescu, Citeşte

Piero Bigongiari CONCENTRARE EXTENSIVA LA EMINESCU

Ce mi-i vremea când de veacuri  Stele-mi scânteie pe lacuri... Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

3 May 2020
Autor

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

(Interviu cu poetul Angelo Sagnelli)

 

(…) GOLUL ORAȘULUI, al tuturor orașelor din lume, deșertarea străzilor, singurătatea monumentelor, neputința de a comunica de aproape, de a avea contacte epidermice simple precum o strângere de mână, ne neliniștește și căutăm soluția GOLULUI care să ne adune laolaltă.

 

– Angelo Sagnelli e poetul Golului prin excelență, poetica sa își ia avânt de la această vibrație în univers. Ce anume golul pentru dumneavoastră?

 

– La întrebarea „Ce anume e Golul” răspund cu o poezie a mea:

 

Golul

 

Golul mă umple cu orice lucru,

când îndârjit caut să înțeleg

la ce folosește a trăi și a muri

spre a deveni mai puțin decât vânt.

Speranța mea e adierea unei alte vremi,

ce-mi împinge mereu și oriunde gândul

printre barierele unui cer pierdut

căutând ceea ce apoi nu găsește.

Însă golul nu e nicicând, nicicând nimicul:

în el se alcătuiește natura,

în care forța de cea mai pură energie

germinează strigătul oricărei noastre vieți.

Și atunci să plece, să plece această privire

spre a contempla ceea ce nu se vede,

unde taina, lipsită de chipul ei,

e golul unei tăceri fără sfârșit.

 

Golul așa cum se înțelege din text e Dumnezeu care prin însăși esența sa e primordial și etern și deci nu subiect și evoluție. Din acest motiv consider că Dumnezeu e în afara universului de el însuși creat întrucât cum se spune universul e subiect al unei continue și necontenite evoluții. Eu cred că producerea energiei cosmice ar trebui identificată cu spiritului lui Dumnezeu care cu timpul evoluează în jocul materiei și al energiei. Vrea să adaug imediat că în toate acestea, care la prima vedere ar putea apărea ca un tratat de știință, de religie dacă vrem ori de filosofie este omul cu sentimentele, cu gândirea să cel care trăiește, evoluează, căutând să înțeleagă adevărul intangibil, să sufere și deopotrivă să se bucure în timp, să-și pună întrebări, să asculte tăcerea în cuvântul mult pe care-l transcende. Atâtea alte lucruri spun poeziile mele, aici mă opresc totuși, nu vreau să dezvălui ceea ce cititorul cu siguranță va dori să guste din lectură în propria sa reflecție.

– Azi poate că ideea golului ne conduce și la examinarea lumii noastre contemporane: golul existențial al societății noastre, fără valori, fără certitudini, fără limite, fără nimic…

– Ai dreptate, azi toate idealurile și certitudinile pe care se baza trăirea civică par iremediabil prăbușite. Ori spre a spune mai exact nu mai există ideologii împărtășite. Și asta determină

înstrăinarea individului. Care resimte o adâncă singurătate. De aici autoreferința. Eu consider că sarcina principală a culturii e cea de se confrunta după ce va fi înțeles momentul nostru istoric. E important a regăsi sensul profund al vieții, care e viața însăși, continua noastră evoluție. Și a nu uita că orice nouă certitudine ori adevăr omenesc ce va sosi va fi mereu corupt de timp și înlocuite de altele în creștere. Comunicarea a fost mereu fundamentală în istoria omului și azi mai mult decât ieri îmbracă o importanță funcțională și instrumentală în lumea globalizată. Revenind totuși la poezie și deci la cuvântul spus, e de la sine înțeles că limbajul exprimat trebuie să fie comprehensibil tuturor, altfel pierde valoare și eficacitate. Și din acest motiv eu sunt contra poeziei emblematice, excesiv simbolice și ermetice.

Ermetismul a fost inventat de către sacerdoții diverselor religii ce s-au succedat prin vreme spre a formula oracole în fața darurilor primite; și profețiile nu puteau fi cu exactitate exprimate dacă nu cu limbaje ermetice; unicii ce puteau oferi niște căi de fugă.

Azi nu mai e de fapt nevoie de a fi obscuri în limbajele poetice. Poetul dacă așa e trebui să spună și să se facă înțeles printr-un limbaj muzical în care nota produce o undă ce ajunge la creierul nostru; dacă e armonioasă e primită și conservată în memorie, dacă scârțiie a pusă deoparte și aruncată. Nu sunt favorabil nici celor ce consideră că poetul n-ar trebuie să spună tot ceea ce simte, ci doar să sugereze, lăsând ca cititorul să poată continua ori să născocească pe propriul plac parte a textului voluntar neexprimat. Eu cred că poetul are sarcina și trebuința să spună și să exprime întreaga sa lume poetică pe deplin și cu profesionalitate.

În fine e nevoie de subliniat că poezia contemporană din țara noastră nu e citită, și unicul motiv pentru care nu se mai citește e fiindcă nu e un bun produs. Fiindcă nu avem adevărați poeți, ci făcători culturali și critici puțin atenți la adevăratele talente, fiindcă prea angajați să promoveze concursuri de poezie ori să producă texte plătite. Aceasta e adevărata dramă a țării noastre. Pârghia puterii editoriale e ținută de persoane hotărât nepregătite. Se preferă superficialitatea ce durează doar câteva săptămâni și nu se cultivă cultura ce poate contribui la formarea noilor generații. Cu toate acestea, în mod norocos trebuie să spun că pe internet citesc deseori poezii splendide lăsate memoriei voiajorilor artei. Sper din toată inima ca acest instrument de comunicare globală să poată da lumină și spațiu unor adevărate talente poetice.      

 

(…)

–  În încheiere, cum definiți poezia?

Aș putea spune că poezia e o expresie literală ce exprimă inexprimabilul, dar ar putea semăna una dintre atâtea definiții pe care critici, poeți, literați le-au enunțat mai mult ori mai puțin în diverse epoci.

De multe ori am susținut la Universitate, la televiziune ori în diverse prezentări de cărți că verbul a se sacrifica înseamnă astăzi a te strădui pentru ceva ori pentru cineva, în vechime nu era așa. A sacrifica însemna „sacrum facere”, a face sacru ceea ce nu era printr-un sacrificiu. Iată de ce pentru mine poetul e un biet monah desculț ce culege din zicerea lingvistică obișnuită cuvinte laice, le compune într-un text, le binecuvântează și le oferă cititorilor. Acel text e mai mult decât cuvintele luate separat care îl alcătuiesc. Acel mai mult e Poezia.

Sursa: https://www.portaleletterario.net/notizie/arte-e-cultura/1513/angelo-sagnelli–il-poeta-come-un-monaco-scalzo–nelle-citta-vuote-di-anna-manna-?fbclid=IwAR3oWk5jf-kbahKJY0GPCXp3bnUa8L17T1IXqv9PkaiCbT_OK0oVwqAEzig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

May 2020
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031