Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

Loredana Magazzeni     Miraculoasa rană         Miraculoasa rană   „Dezordinea mea. În asta se află: că Citeşte

Patrizia Tocci, Poesie - Poezii

Dobbiamo arrivare là  dove c’è   il sole. Questo  imperativo conduceva passeggiate di Citeşte

Filippo SALVATORE: Terre e Infiniti

Filippo SALVATORE Terre e Infiniti    Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut Citeşte

In memeoriam Fernando Di Nicola

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE   Despre Georg Lukács s-au scris şi s-au Citeşte

PAUL CELAN

PAUL CELAN: SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.     Destinul postum al poeziei Citeşte

Naturalețea poetului

  NATURALEŢEA POETULUI   Naturaleţea poetului e titlul pe care Mario Luzi îl Citeşte

Attilio Bertolucci

Attilio Bertolucci   Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al Citeşte

Pier Paolo Pasolini - Dosar

Pier Paolo Pasolini   Traducere și prezentare de George Popescu Baladele violenţei   1. Eu sunt un Citeşte

Filippo Salvatore - Itaca

Filippo Salvatore   Itaca   Itaca e-acolo, la marginea mării. În zare se-arată în sfârșit Itaca, Citeşte

Alte noi poeme

Un altfel de adio   Nu ne vom mai vedea – ți-am Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo   Breve profilo Citeşte

Elio Pagliarani

Una mirabile coincidenza: in occasione della ricorrența della scomparsa del Citeşte

Memento pandemic

Memento pandemic     Se împlinesc aproape două luni de când nu am Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări   Să spunem adevărul, cel mai trist Citeşte

Între Hestia şi Hermes Premise istorico-teoretice

Între Hestia şi Hermes   Premise istorico-teoretice   Oricât ar părea de paradoxal, conceptul Citeşte

Eugenio Montale, Arta de a citi

Eugenio Montale, Arta de a citi (Un interviu cu marele poet, Citeşte

Călătoria – probă de destin?

    Tradusă şi, deci, cunoscută cititorului român, prezentă de altfel, cu Citeşte

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”   Sunt tentat să Citeşte

Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

4 April 2021
Autor

Loredana Magazzeni

 

 

Miraculoasa rană

 

 

 

 

Miraculoasa rană

 

Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o rană prin care

personalitatea mea ar vrea să se reverse spre a se dărui”

Antonia Pozzi, Jurnale, 4 februarie 1935

 

 

 

Antoniei Pozzi

există în tine acest ceva etern prezent

– elementar precum lumina –

încât ca să vorbeşti de peisaj tu trebuie

să devii peisaj –    să fii stânca în urcare –

râpa ce se lărgeşte .

norul ce scrie – lent – toate cuvintele nespuse

încordată precum o intrigă de reţele între vis şi veghe

pe fundul unei retine albastre

 

 

‘asemeni unei graţii cade / din cer tăcerea’[1]

 

ajunge cu delirurile – să ne punem din nou uniformele

de iarnă – negre cenuşii – făcute să încălecăm anul

puţin contează ce rămâne închis

înăuntru – să n-avem ochi decât pentru cerul

de la şapte şi jumătate pieziş

pe geamurile autobuzelor – lucruri ce merg împreună

fără grabă – hălăduind pe drumuri fără noi –

şi nu se răsucesc la trecerea noastră

 

 

totul diferit – totul de refăcut – a păşi încet

într-o tăcere prea des de nume de voci foşnitoare

aşteptând să fermenteze vinul acesta

crud  puţin acru – din ce podgorie o fi prea

puţin contează – contează să stai întins alături

de un bărbat ce-mbătrâneşte – spre un drum

ce duce unde ducea toţi anii

cerul acela de septembrie de la şapte şi jumătate

 

‘ ca înăuntru unui văl de ceaţă doarme/ fiece lucru care cu glas/ de

plâns mocnit plânge, / fiece lucru ce ştie / că există spre a muri’

 

 

ai zis – n-am glas ca să iau

distanţele – pasul măsura

osului – îmbobocirea

limbii pe dinţi – deşi aceste odăi

fişează genezele lipsă ale pulberii –

vezi raza de aur o luminează

ca pentru un aviz de un apel –

glas ce glas nu regăseşte – ce se pierde

 

 

zile ca podgorii despăgubesc

păresimi – da – de-acum e limpede

că suntem în afara jocului – reci mâinile

rănile dintre ochi – licăriri ce

n-au fost focuri

ci ecouri – străluciri – şi nu-i puţin

să semeni străluciri cum face iarna

osul de sub limbă

curbura sprâncenei ridicate

 

 

Seara clopotele / îmi vor asedia odaia pustie,/ se vor trezi prin unghere/

tufe palide de fantasme’

 

aşa se naşte milă de sine mai mult decât

de ceilalţi – de sine-n ceilalţi – murdărindu-ţi mâinile-n cuvinte –

astfel înviere şi moarte

coincid înfruntându-se

în linul întins – pecetea chipului tău –

întâia adevărată vină de nerăbdare

 

 

 

aici se frânge în-vrăjirea – glasul

e hotărâtă pe drumuri –

când fluxul farurilor şi-al zgomotului

– ne neoprit – găseşte

în vreo clipă de stază – de răgaz –

materia spre a vui mai puternic

puţin după – puţin încă alături

 

 

 

Însă petic mut de carne eu te-urmez/ şi mă-nspăimânt- / petic de carne pe

care primăvara îl străbate cu vesele dureri

 

 

şi – primăvară guvernează aceste clipe

– le marchează cu mirul său –

lumină bucuroasă a focurilor în muguri

pecetea incandescentă a gheţii

izbind în adâncul pântecului

– fericire întrezărită ce arde

nimicindu-se – ah ce muguri bucuroşi

poate arbustul – şi minte minte martie la gust

 

 

voi face ca taică-meu – nu vorbesc de

cleştele lăuntrice – de spasme –

voi face precum cel ce tace şi tăcând zice

de ce-am străbătut limbi

spre a te regăsi limbă fără nume

 

iar sufletul coboară / din rătăcite imensităţi/ închizându-se/ într-un

nod de flăcări

 

în primul vers – cel trimis de dumnezeu – cum zice Yeats

lumea a luat lumină – pe urmă a cântat

şi în al treilea vers jăratecul său m-au aprins

pe urmă-a fost bezna – lupta cotidiană cu caietul

 

 

 

 

fiindcă ofranda luminii este dimineaţa

îmi cos focul în răsuflarea ta

unde iarbă şi pajişte năruiesc

ultima pieliţă halucinantă

cea care-ngenunche pământul

pe urma ta înflorită . prin germinările

polenurilor reîmpăcate –

 

‘ născută pentru nunta sufletului’

 

e bătaia inimii – este bătaia –

e bătaia inimii tale înăuntrul

muzicii mele nestatornice

dacă instigi mai uşor acea tainică

exaltare – ca să apară bine la vederea

doar a seminţelor – ca să-mi dăruieşti

silabisind vânt şi iertare şi liniştită stare

albastră ca un fund de pupilă

şi-nfrântă scorie aceste amare sunete

 

 

un cuvânt mut – la inimă adânc

al femeii mute – sprijinită în profund

în mângâierile pe care mi le dau singură

fără cuvânt fără fundal

fără exaltare

 

 

Iar tu nu spune/ că pierd simţul şi timpul / vieţii mele -/ de caut

în nisip / soarele şi plânsul / lumilor’’

 

 

şi august soseşte împrăştiindu-se

pe cupolele adormite peste case

– colinele ca nişte obraji delicaţi invadează şi revarsă lumina –

ce se pierde si iarăşi urcă împrăştiindu-se

şi nimic din vrere de-a spune – încet

încet – din tine din mine –

 

 

de mănuşi aici gânduri şoptesc şi se văicăresc

gata să leşine – imensă şi singură –

imens goală şi singură

mă va trăda ora aceasta ce se opreşte

fermentând, ce sărbătoreşte aerul

şi îmi dilată pupilele – pune în mişcare mâinile

să binecuvânteze să împartă – şi nimic mai mult decât

această vrere de-a spune – încet – de tine de mine

 

 

 

‘ o suflet al meu/ în singurătate-nălţat,/ de ce întri viu în scrinul său’

 

arhitectură de tăceri  şi nisipuri

dansuri, dansuri printre arbori

cântă-mi suflete şi cutremur-o!

cântă-mi-o ca pe un ciorchine

şi rotundă şi tare, loveşte sufletul

fărâmiţându-se răguşit şi gol

suflet – arhitectură de tăceri

 

 

cântă pântecul meu – singurătate –

adâncitura cântătoare a glasului meu

– cânt pe cânt – ton peste ton –

o lăută de aer şi de apă – sufletul e o harpă

cântă-mi suflete înălţând

– – ciupeşte alunecă zboară – înălţând

scoate un sunet gol adâncitura sufletului înălţând

 

 

‘ şi adâncă va fi / îmbrăţişarea lucrurilor cu mine’

 

 

vreau să stau aici înăuntru întreagă

în tăcerea concavă a acestei odăi

arcuită ca un baston – deschisă ca un ciorchine –

cu degetele tale în gura mea eliberez

deschid mâinile spre iarnă

în gura ta care cunoaşte gheaţa

iulie respiră – dă peste

 

 

 

urma mirosului a murit

urmând boarea muşchiului

reînviez numele mele în tăciuni

în fundul capului îi aţâţ

suflând peste tăciuni

care au casă în cuib

care au o vizuină în sihlă

în candoarea joasă – jăraticul

 

 

 

‘ nu trebuie să uit / că-n mine-a stat cerul’

 

într-un altundeva de septembrie – să separăm vocile

– altundeva al frunzei şi al măslinei –

acolo unde trăieşte tăciunele lui august în arătură

(cine piaptănă pământul de supunere?)

septembrie ce-nveţi întoarcerile

egalul îmi nimiceşte tăciunii

 

unde se frânge privirea acolo se odihneşte

mâna ce-ncearcă gândurile şi le adună

şi numele sugerate prind viaţă şi adio

coboară pe pământ – astfel se odihneşte pulberea

unde se frânge privirea – ce cunoaşte azurul

călătorind în primul vis al ochiului

 

 

‘se revarsă astfel tumultul / de orice rău al meu/ în răgazul unui extaz /

fără hotar / şi sufletul îşi regăseşte noua pace, / ca un danţ nebun de ape / ce se linişteşte’

 

 

ating miraculoasa rană

şi vânturile sosite dintr-o altă câmpie

ce au lumini ce au glasuri

îi înveşmântă pe cei singuri

cu o extravagantă primăvară

 

 

mi-am scrijelit pacea

în desenul durerii sale lente

– nu din nevoie din virtute ci libertate

ne cere să hrănim cutezanţa –

spre a fi măsură a tuturor lucrurilor

şi un cuvânt rugător ce-are drept mamă tăcerea

 

 

‘ Ah, ajută-mă tu să-mi regăsesc/ înaltul meu tărâm abandonat’

 

când se încreţeşte oglinda

golul îşi plezneşte limba făloasă

şi-mpinge sufletul pân’la urcuşul

în tărâmul verde numai al meu – palpabil –

 

a sta în acest loc – mişcând pe scări

lucrurile – mototolind-mi până la fund spărtura –

unde viitorul e deja trecut

fruntea atinge piciorul şi-l scaldă

 

 

 

Noua istorie

 

Vom regândi fluxurile migrărilor.

Vom reciti exodurile.

Vom rescrie de la capăt cărţile de istorie.

Vom uita datele de istorie.

Le vom reînvăţa numai pe cele ale păcilor.

Lupa unui popor împotriva altuia

nu va mai fi materie de studiu.

Istoria va fi istoria rezistenţelor

la sirenele surâzătoare ale profitului

iar când o comunitate difuză şi planetară

va fi creat o unică rescriere a lumii

ţinta noastră morală va fi atinsă:

fiecare să fie atent să evite durerea celuilalt.

 

 

 

fata moartă

 

 

Nu va mai fi visul vreunuia

nici Venus cu picioarele lungi. Lângă mine

nişte copii se jucau cu dinozauri de plastic.

Pronia ş-a menţinut promisiunile sale

în acest aprilie roşu de soare

cu un pocnet din degete natura s-a prăbuşit

iar acum aşteaptă devastată

să mă întorc apă de izvor.

 

*

 

scurt epilog

 

Poezia poate: să spună, să reziste, să solicite,

să invoce, să stigmatizeze, să denunţe, să consoleze,

să amintească.

 

[1] Toate citatele în cursiv sunt luate din:Antonia Pozzi, Parole, Milano, Garzanti, 1989 şi Antonia Pozzi e Vittorio Sereni, La giovinezza che non trova scampo, Poesie e Lettere, Milano, Scheiwiller, 1995.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

April 2021
M T W T F S S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930