Traducând Andrea Zanzotto: Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de idiom”

Traducând Andrea Zanzotto:   Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore Din revista „Le parole Citeşte

Luigi Di Ruscio

Luigi Di Ruscio   Altă tipologie de „poet proletar”:   „...il sottoscritto fortunato / Citeşte

Un alt eseu al amicului Marco Lucchesi

Marco Lucchesi* Scările mele   Cărturar de rezonanţă medievală, în sensul cel mai Citeşte

Un admirabil studiu a,l amicului Marco Lucchesi, poet, traducător, eseist. romancier și academian brazilian

Marco Lucchesi Note despre El Libro dell’Amore de Marsilio Ficino   Lucrul Citeşte

Elio Pecora alte poeme

Elio Pecora alte poeme   * Fericit. Dar cum e posibil ca fericirea Citeşte

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: Citeşte

Between Zenon and Leda (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*) George Popescu

Between Zenon and Leda   (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*)                                                        George Popescu   Translated Citeşte

Paolo Valesio Il corridoio dei ritratti / Coridorul portretelor

I CORIDORUL PORTRETELOR     Mica sufragerie a hotelului e la demisol și Citeşte

Paolo Valesio atri poemi / alte poeme

I PLECÂND DE-ACASĂ (POESIE) (PARTENDO DALLA CASA) (POEZII), 1990   PROLOG I PEISAGELE ANOTIMPURILOR     Note la Citeşte

Paolo Valesio - saggio e due poemi / studiu și două poeme

PAOLO VALESIO POEZII ALESE (POEZII ALES) INTRODUCERE, NOTE   În românește de   GEORGE POPESCU     Paolo Valesio Citeşte

Filippo Salvatore Poemi / Poeme

Quadrantide   I   Finita è la bufera e regna profondo il silenzio sulla città.   II   Quanto bianchi Citeşte

Omagiu italian lui Valer Dellakeza

Valer Dellakeza   È una vera fortuna per un regista incontrare attori Citeşte

CU ȘI DESPRE EUGENIA SERAFINI 20 ANNI FA

George Popescu   EUGENIA SERAFINI: poetă, artistă polifonică și ambasadoare a României Citeşte

Alte poeme prin ani...

în disprețul oricărei geometrii...   acesta e un demon, a zis mușcând Citeşte

Poeme prin ani...

în autobuzul 27...   tu, fată umbră, soră a lui san francesco cel Citeşte

Răspuns la o anchetă în perspectiva integrării noastre în UE.

George Popescu   Proba Ithacăi: angelus novus şi umbra lui Zarathustra 26 noiembrie Citeşte

Fabrizio Dall`Aglio Hic et Nunc.

  Fabrizio Dall`Aglio   Hic et Nunc.   Poezii, 1985- 1998 (Cu o prezentare și texte Citeşte

Traduceri diverse

Gabriella Musetti   Dalla raccolta Un buon uso della vita, Samuele Editore, Citeşte

Poeme regăsite

George Popescu și dacă nu astăzi și dacă nu astăzi atunci când? printre Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

10 April 2022
Autor

Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore

Din revista „Le parole e le cose”

 

*

All’alba un colpo sordo

ci he svegliate. La pietra limite

è caduta, qualcuno l’ha colpita.

C’è molta luce adesso

ma non ci sentiamo al sicuro.

Chi ha colpito è scomparso.

Chi ha colpito adesso aspetta

o si nasconde. Restiamo immobili.

Nessuno sa come continuare il gioco.

Poi le urla, un altro colpo.

 

*

 

În zori un zgomot surd

ne-a trezit. Piatra de hotar

a căzut. Cineva a lovit-o.

E multă lumină acum

dar nu ne simțim în siguranță.

Cine-a lovit a dispărut.

Cine-a lovit acum așteaptă

ori se ascunde. Rămânem nemișcați.

Nimeni nu știe cum continuă jocul.

Apoi urletele, un alt zgomot.

 

*

 

Ricostruire l’animale

dalle promesse che è stato

capace di fare. E dimenticare.

Non dalle ossa abbandonate,

ma dalle impronte che si allontanano.

Dalla corsa. Forma semplice.

La storia interne e la storia esterna.

Chi corre ha perso. Chi corre scompare.

 

*

 

Să reconstruiești animalul

din promisiuni ce e în stare

de făcut. Și de uitat.

Nu din oasele abandonate,

ci din amprentele ce se îndepărtează.

Din fugă. Formă simplă.

Istoria internă și istoria externă.

Cine fuge a pierdut. Cine fuge dispare

dar duce în spate totul. Cine rămâne

învață să se ascundă. Să nu mai fie nimic.

Să născocească ipoteze. Lucrurile nu se întâmplă

celor ce dispar.

 

Le fuggitive

 

Siamo in una incubatrice

in una sala d’aspetto

in una casa nuova

Siamo in un bagno

nell’angolo, sotto il lavandino

in una vasca piena

in un corridoio stretto

Siamo in un letto grande

con le mani fuori dalle coperte

dietro la porta, in cucina

sotto il tavolo accanto alle sedie

Siamo sul pavimento

per le scale, con le cartelle pesanti

sotto la pioggia, sotto il portone

Siamo in un’automobile

di ritorno da scuola

in un viaggio lungo

in un’auto piena di scarpe

Siamo di nuovo in bagno.

(…)

 

 

 

*

 

Fugarele

 

Suntem într-un incubator

într-o sală de așteptare

într-o casă nouâ

Suntem într-o baie

în ungher, sub lighean

într-o cadă plină

într-un coridor strâmt

Suntem într-un pat mare

cu mâinile afară din păturile

sub masa de lângă scaun

Suntem pe podea

pe scări, cu ghiozdanele grele

sub ploaie, sub portal.

Suntem într-un automobil

la întoarcerea de la școală.

într-un voiaj lung

într-o mașină plin de ghete

Suntem iar într-o baie

e sânge peste tot

Suntem într-un mic pat

lângă un mic pat

Suntem goi și ne e frig

în picioare pe cântar

în mijlocul camerei

Suntem la școală, în banc

nu vorbim de ani de zile

în spital făcându-ne temele

între femei cu burți enorme

Suntem în fugă, în secție

urmărind cărucioarele

ascunzându-ne printre paturi

(…)

 

*

 

Tornare in superficie

come bocche di colpo spalancate

animali finalmente anfibili.

Dimostrare di avere imparato

il doppio respiro, a stare e restare

nello spazio indiviso dove le cose

accadono e basta. In questo gioco

chi si cerca e chi si nasconde

hanno la stessa faccia.

La paura costringe a forme di vita

innaturali, costringe a stare

nella duratura di un altro.

Impossibile prendere aria.

 

*

 

Revenind pe suprafețe

ca niște guri brusc căscate

animale în sfârșit amfibii.

Demonstrând de a fi învățat

dubla răsuflare, stând și rămânând

în spațiul nedespărțit unde lucrurile

se întâmplă și gata. În acest joc

cine se caută și cine se ascunde

au aceeași față.

Spaima constrânge la forme de viață

nenaturale, constrânge să stăm

în durata unui altul.

Imposibil să mai luăm aer.

 

*

Uscirne vivi # 1

 

Nervo vago

 

Secondo alcuni esperimenti scientifici, un neonato che osservi il volto inespressivo di sua madre avrebbe reazione immediata da far ricadere la testa all’indietro e, in alcuni casi, di svenire. Con ogni probabilità, è una risposta istintiva per nascondersi dai nemici quando la madre sembra incapace di proteggerlo. Alcuni lo associano alla reazione di freezing che a volte gli animali, e gli esseri umani, hanno di fronte a una situazione di pericolo.

 

 

 

A ieși de-aici vii # 1

 

Vag nerv

 

Potrivit unor experimente științifice, un nou-născut care observă chipul neexpresiv al mamei sale ar avea ca reacție imediată aceea de a face să recadă capul îndărăt și, în unele cazuri, să leșine. În orice probabilitate, e un răspuns instinctiv ca să se ascundă de dușmani când mama pare incapabilă să-l protejeze. Unii îl asociază reacției de freezing care la unele animale și chiar la ființele umane, au în față o situație de pericol.

 

A ieși vii de-aici # 2

 

Faux Paris

 

În 1918 orașul Paris a încercat să născocească un sistem spre a se apăra de bombardamentele germane. Tehnica nu e surprinzătoare decât prin numărul de subiecți și prin aspectele scenografice. De-a lungul fluviului Sena, puțin mai departe de adevăratul Paris, a fost construită o fictivă Gară de Este, cu trenuri și lumini și cu tot restul. Noaptea, adevăratul Paris se ascundea în întuneric, în timp ce alături prindea avânt o falsă gară feroviară ș se lumina în așteptarea bombelor.

 

Uscirne vivi # 2

 

Faux Paris

 

Nel 1918 la città di Parigi provò a escogitare un sistema per difendersi dai bombardamenti tedeschi. La tecnica non è sorprendente se non per il numero di soggetti coinvolti e pe gli aspetti scenografici. Lungo la riva della Senna, poco distante dalla vera Parigi, fu costruita una finta Gare de l’Est, con i treni le luci e tutto il resto. Di notte, la vera Parigi si nascondeva al buio, mentre accanto una falsa ferrovia prendeva vita e si accendeva in attesa delle bombe.

 

A ieși vii de-aici # 17

 

Uscirne vivi # 17

 

Rembrandt

 

Nel museo di Monaco, assediata da altre tele, il Cristo risorto di Rembrandt ritrae il volto di un uomo col petto e il torso privo di ferite. Guarito, risanato, mai davvero toccato. Lo sguardo di Cristo fissa bonario e indulgente lo spettatore che non può ricambiare, presi com’è a cercare nell’immagine, a scrutare la ferita che manca.

 

Rembandt

 

În Muzeul din Munchen, asediat de alte pânze, Cristos înviat al lui Rembrandt expune chipul de om cu pieptul lipsit de răni. Vindecat, nicicând atins cu adevărat. Privirea lui Cristos fixează bonom și indulgent spectatorul ce nu poate restitui, prins cum e contemplând în imagine, să scruteze rana ce lipsește.

 

 

*

 

Il sarto moto due strade più in là. I funerali

nella chiesa troppo grande per chiunque.

La figlia prende parola, dice, il miracolo

il miracolo di averlo avuto con noi,

con gli occhi aperti e tutto il resto. Usciamo.

La piazza controluce è un autobus di turisti

cinesi. Torniamo a casa, saliamo le scale,

e con noi tornano le panche di legno

sotto l’enorme altare barocco

la conversazione banale, l’odore dei fiori forte.

Spesso guardo l’altalena nel parco sotto casa

la spinta che la mano imprime all’oscillazione

di corpi minuscoli, vulnerabili. A volte

esco sul balcone chiedo alle madri di smettere,

ai bambini di tenersi forte

perché tutto questo è assurdo, e non vale la pena.

Credo di dire ma non accade. Non è reale.

Resto a fissare quei corpi capaci di restare

nel movimento dell’aria e della forza.

Alcuni ridono o piangono, ma nessuno

ha davvero paura.

 

*

Un croitor mort două străzi mai încolo. Funeraliile

în biserica prea mare pentru oricine.

Fiica ia cuvântul, spune, miracolul

miracolul de a-l fi avut cu noi,

cu ochii deschiși și tot restul. Ieșim.

Piața în lumină e un autobuz de turiști

chinezi. Ne întoarcem acasă, urcăm scările,

și cu noi se întorc băncile de lemn

sub imensul altar baroc

conversație banală, mirosul puternic de flori.

Adesea privesc leagănul în parcul de sub casă

împingerea pe care mâna o imprimă legănării

de trupuri minuscule, vulnerabile, Uneori

ies pe balcon cer mamelor să se oprească,

copiilor să se țină strâns

fiindcă toate acestea sunt absurde și nu merită

osteneala. Cred că spun dar nu se întâmplă. Nu

e real. Rămân fixând acele trupuri capabile să rămână

în mișcarea aerului și a forței.

Unii râd ori plâng, dar nimeni

nu se teme cu adevărat.

 

*

Restituire la parola, lasciarla

sulla soglia di casa e dire

poi tenerla o nasconderla in giardino

prima che il tempo e lo spazio propaghino

la sua forza. È novembre. Ho trentasei anni.

Mi porto dietro tutti i miei luoghi.

Faccio attenzione a non dimenticare nessuno.

 

https://poetarumsilva.com/2010/12/13/poesie-di-carmen-gallo/

 

*

Să restitui spaima, s-o las

pe pragul casei și să spun

poți s-o ții ori s-o ascunzi în grădină

mai înainte ca timpul și spațiul să-și propage

puterea lor. E noiembrie. Am treizeci și șase ani.

Îmi duc în spate toate locurile mele.

Caut să nu uit niciunul.

 

 

 

*

 

 

Poesie di Carmen Gallo (https://poetarumsilva.com/2010/12/13/poesie-di-carmen-gallo/)

 

Dalla raccolta Paura degli occhi

 

Din volumul Paura degli occhi – / Spaima ochilor/

 

*

 

Cum să ai

spaimă a ochilor

cum să știi

că toate gurile

vor propovădui falsul

și mai întâi gura ta

va spune lucruri nedorind

să le vadă lucruri ce nu le știe

și adevărul și fals verde

rămâne în cuvintele

pe care nu le recunosc

fiindcă au forma ta

varul simțurilor tale

deformate din întâmplare.

Cuvinte înnegrite, curățate,

caută refugiu printre ale mele

dar nu găsesc

decât o pace deja împlinită de ace,

de ziduri

ce nu mai țin,

de soldați

ce nu vorbesc limba ta.

 

*

 

Înghesuitul și necesarul

traversează spațiul

între imperiu și contrariul său

insomnia se rotește

în jurul ochilor

caută un pasaj

ca să devină mare

și prea mult plouă pe

legea ta divină

birocrația creatului

ieșire pe lună absentă

birou de reclame

al zilelor impare și pare.

În cameră mâini pleacă și vi

se respiră sarea

rănilor de cicatrizare.

A înclina planul sacrificiului

și tăcerea cere ajutor

în pasajul brațelor

făcându-se mare și ștergând marea.

 

Din Ne-suflete

 

*

 

Spuneai cum cuvintele mele

sunt tot mai puține

și că nu ajung în nicio parte

Pe când tu de duci și vii

spre a inversa ordinea orelor,

Eu sunt încă nemișcată

în ziua pe care-am ales-o

De a nu fi ceea ce sunt.

Nu găsesc fața

Ce-mi restituia

tavanul mersului tău,

Și încălțările, ziduri subțiri ale zicerii mele,

Cândva

oglindă a ta.

 

*

 

Rămâne mereu și suflarea

Ce nu mai vorbește

De ceea ce e necesar

Capul aplecat face limbuții

Femeia de-alături

Țese firele

Pulsurile legate

Sunt mai în siguranță

Decât tot restul.

Aștept lovitura,

frigul, căderea

vreunei oricare sentințe

Ca pământul

sosești

Drept în ochi

Lași pleoapele și gura deschisă

 

*

 

Examinez de aproape

ramurile încă întinse

cuiburile de urzici

Botanica întâmplărilor

unde orice cuvânt

E natura sa contrară

 

Fiindcă nicio îngrădire nu salvează

de relele tale verticale

Și încă hălăduind,

cu mâinile cusute pe ochi.

 

*

A sosit darul, focul

Roșul

A sosit pământul, orașul

Pe care nu-l cunosc

Și ar trebui să fie ușor

La acest moment

Să aranjez acolo la centru

Lama vizibilă a pulsurilor

Spinarea aplecată a cuvintelor

Și să las ca ochii să simtă

Ca pielea în sfârșit să vadă

Însă mâna tremură încă –

iar eu rămân nemișcată

Privind intriga

Ce-ai ales-o pentru mine

O ridic și gândesc,

Alege-mă pe mine,

Alege-mă pe mine.

 

*

 

A Valediction: Forbidding Mourning

(riscrittura da J. Donne)

 

*

 

Când revii?

(Cum îți explici

Că am aruncat la întâmplare

Toate pietrele mele)

Dar ce faci, acolo?

(Întins cu mâinile

Plăgi peste plăgi

Spre a-ți strâmta mai mult haina)

La ce gândești?

(Socotind, numărând, albind

Pereții, oglinzile, calendarele)

Atunci mai la urmă.

(Un pas după altul

Complet cercul

Impiedicându-te mereu la sfârșit)

Da, mai la urmă.

 

Din „Cu totul altceva e pe pământ”

 

Existau încă brazdele

Mâinilor tale pe șolduri.

Există încă sângele

taliilor tale verticale.

 

 

https://officinepoesia.home.blog/2019/10/06/carmen-gallo-poesie/

6 ottobre 2019

 

A duce nebunii acasă

a le da de mâncare

în prea lunga noastră seară

ștergând numele la lucrurile ce revin

mai înainte de a fi prea târziu și pentru noi

a apuca mânecile și a cere dreptate

la acești ochi ce nu se închid

la aceste râsete contra zilei

 

azi se aprins luminile

câinii nu mai umblă înarmați

 

Din Paura agli occhi / Spaima ochilor (2014), apoi în XIV „Quaderno di poesia contemporanea” , a cura di F. Buffoni, Marcos y Marcos 2019

 

 

*

 

ceilalți stau în picioare privind

 

cât stau aici vorbind

nimic ori puțin se poate întâmpla

pereții mă apasă mai mult decât vocile

în această cameră în care nimic

nu-mi seamănă și nimic nu mă privește

femeile împing și împing

bărbații stau în picioare privind

 

eu și tu unde mergem

de cealaltă parte spun nu e nimic

să se înlănțuie în trupuri, să supraviețuiască

chiar și animalele se mută

migrează unde se îngheață mai puțin

mâna apasă tare contra pieptului

făcând să iasă aerul, făcând

să se lărgească pieptul, pe asfalt

 

strada încuiată, sfârșitul pavat

căderea încă a saltului

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

April 2022
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930