Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

Omuşorul jucăuş

16 January 2012
Autor

Mondotexte
Omuşorul jucăuş…

De patru zile, pieţele din marile oraşe ale ţării se umplu, seară de seară, de zeci de mii de protestatari: o întâmplare sosită, paradoxal, în plină iarnă şi scurt timp după ce românii şi-au petrecut, în tihnă, dar şi jigniţi în propria lor intimitate de sărăcia care-i macină cu tot mai mare neînduplecare, sărbătorile creştine.
Prinsă pe picior greşit, Puterea portocalie, după câteva zile de muţenie, şi-a trimis în eter câteva otrăvite săgeţi, camuflate în apelative incalificabile atribuite protestatarilor, de la „inculţi”, „nevrotici”, „anarhişti”, „ţărani”, până la „derbedei”, „bătăuşi” şi chiar „viermi”. Lăsând deoparte rezonanţa, în istoria mai veche ori mai recentă de la noi şi de prin unele state africane cu dictaturi mai mult ori mai puţin senile, a unor astfel de calificări, comportamentul din aceste zile al Puterii băsesciene devine mai grăitor decât orice altceva pentru întreg procesul de deraiere al acestui regim de la minime standarde democratice.
Întâi de toate, totul a pornit de la nesăbuinţa lui Traian Băsescu însuşi, una printre atâtea altele, de a interveni în aceeaşi notă de mahalagiu ajuns, întâmplător, pe post de staroste şi confundând Ţara cu maidanul, într-o dispută publică în care cel „vânat” de el era unul dintre puţinii profesionişti pierduţi în smârcul politizat al instituţiilor statului. Ce a urmat, pare aiuritor de similar cu evenimentele din urmă cu douăzeci şi unu de ani când, la Timişoara, tot în jurul unei persoane, de altă etnie, se dădea semnalul exploziei mămăligii ce avea să intre în dicţionarul mediatic şi istoriografic mondial.
Fireşte, spiritele sunt, acum, încinse mult peste temperaturile care să îngăduie judecăţi definitive; vremea analizelor e încă departe. Ceea ce însă cu destulă uşurinţă se poate de pe acum eticheta, avansa şi, eventual, detaşa în fie şi doar indicii ale unei stări de lucruri impozante  este că, revoltele din aceste zile reprezintă reacţie pe cât de precisă pe atât de justificată la cel puţin două dintre atributele pe care actuala Putere şi le-a asumat şi le-a validat în ultimii doi ani: o aroganţă frizând deseori nesimţirea, pe calapodul lui Băsescu, dispreţul faţă de elementare cerinţe ale cetăţenilor.
Primul, aroganţa, e afişată din chiar momentul în care Băsescu s-a reinstalat la Cotroceni: ieşind victorios, la limită, ca un înecat, cu largul concurs al adversarului său, pierzând orice busolă a bunului simţ, şi-a început secundul mandat răpciugos şi răzbunător, întocmai unui şef de clan scăpat dintr-o tentativă demolatoare. Nu-mi iese din minte gestul său, la o paradă de ziua naţională, la Arcul de Triumf, când, dând mâna cu unele dintre jivinele-i apropiate, a întors spatele foştilor săi predecesori.
Cel de-al doilea atribut, dispreţul, s-a divizat între atacul pretins liberal împotriva statului adjectivat asistenţial, ornat nu o dată cu calificări jignitoare la adresa propriilor cetăţeni, şi incriminarea oricui – politician ori jurnalist, om de afaceri ori bancher – care a îndrăznit să-i pună la îndoială priceperea, de nu cumva genialitatea. Incapabil de dialog, cum s-a dovedit, poate şi fiindcă pentru el dialogul altceva nu pare a fi decât bârfa agrementată cu chicoteli proprie flăcăilor ieşiţi pe maidan, a rămas doar cu ordinele dictate nu mai puţin chicotind a lor săi, transformaţi şi trataţi, în majoritatea lor, ca nişte pigmei obedienţi şi biete instrumente de manevră. Emil Boc, puberul ardelean sosit ingenuu, în politichia dâmboviţeană, e un exemplu numai bun pentru posibile viitoare proiecte de cercetare de psihologie socială.
Şi, iată, deposedat, cum mă simt, de capacitatea de a pune diagnosticul final acestei febre ce-a încolţit contaminatoare în toată ţara, mă mulţumesc să aşez, sub sigla omuleţul de la Cotroceni pe care am auzit-o în gura unei tinere profesoare de sport prezentă luni seara în Piaţa Universităţii din Bucureşti, „rădăcina” primară a exploziei maladive. Căruia, omuleţului, adică, i-aş mai adăuga un cuvinţel, uzând de atributul pe care el însuşi l-a invocat cel mai mult: dar nu „jucător”, ci jucăuş. Fiindcă aşa pare să sfârşească. De nu cumva mult mai rău.

Arhiva

January 2012
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031