Milo De Angelis

Milo De Angelis Dalla raccolta „Alta sorveglianza” /   Din culegerea „Înaltă supraveghere”   „Surâse, Citeşte

Mario Costantini, Ploaia

Ploaia   Ascultă ploaia cade în șiroaie   Pământu-i pregătit și-i de trebuință   Cât asfalt totuși și cât Citeşte

“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

Al. Piru - Portret al criticului la maturitate

Nu e, cred, nici cald, nici frig în imediata vecinătate Citeşte

Vinizio Verzieri

Poezia nu e o rânduire de versuri cu cuvinte uzate în Citeşte

Despărţirea de Doinaş

Notă: articol apărut în revista „Ramuri” la 26 mai 2002 Când Citeşte

Italo Calvino Sfidarea labirintului

Sfidarea labirintului[i] De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au Citeşte

Brâncuşi şi Montale: o întâlnire dantescă

Am descoperit, cu aproape trei decenii în urmă, un articol Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Cesare Pavese: Cântec

Cesare Pavese   ”Un sat înseamnă a nu fi singuri, a ști Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale” (Interviu Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am Citeşte

«Cealaltă Ană» sau Marile Răni ale Poeziei

Destinul poetic al Anei Blandiana, oricât ar părea lipsit de Citeşte

Cântec de trecut muntele

în amintirea lui Patrel Berceanu   ajunsesem unde nu trebuia: pe drumul pe Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

Prima, la grazia, poi la forza, dopo la fioritura, ecco, il Citeşte

Cesare Segre VISUL EN ABYME ÎN GENIU PUSTIU

Faptul că juvenilul dar postumul Geniu pustiu al lui Eminescu, Citeşte

Piero Bigongiari CONCENTRARE EXTENSIVA LA EMINESCU

Ce mi-i vremea când de veacuri  Stele-mi scânteie pe lacuri... Citeşte

Patrizia Boi – literatura la feminin

    Prezentare şi traducere de George Popescu     Patrizia Boi e o ingineră născută Citeşte

Omuşorul jucăuş

16 January 2012
Autor

Mondotexte
Omuşorul jucăuş…

De patru zile, pieţele din marile oraşe ale ţării se umplu, seară de seară, de zeci de mii de protestatari: o întâmplare sosită, paradoxal, în plină iarnă şi scurt timp după ce românii şi-au petrecut, în tihnă, dar şi jigniţi în propria lor intimitate de sărăcia care-i macină cu tot mai mare neînduplecare, sărbătorile creştine.
Prinsă pe picior greşit, Puterea portocalie, după câteva zile de muţenie, şi-a trimis în eter câteva otrăvite săgeţi, camuflate în apelative incalificabile atribuite protestatarilor, de la „inculţi”, „nevrotici”, „anarhişti”, „ţărani”, până la „derbedei”, „bătăuşi” şi chiar „viermi”. Lăsând deoparte rezonanţa, în istoria mai veche ori mai recentă de la noi şi de prin unele state africane cu dictaturi mai mult ori mai puţin senile, a unor astfel de calificări, comportamentul din aceste zile al Puterii băsesciene devine mai grăitor decât orice altceva pentru întreg procesul de deraiere al acestui regim de la minime standarde democratice.
Întâi de toate, totul a pornit de la nesăbuinţa lui Traian Băsescu însuşi, una printre atâtea altele, de a interveni în aceeaşi notă de mahalagiu ajuns, întâmplător, pe post de staroste şi confundând Ţara cu maidanul, într-o dispută publică în care cel „vânat” de el era unul dintre puţinii profesionişti pierduţi în smârcul politizat al instituţiilor statului. Ce a urmat, pare aiuritor de similar cu evenimentele din urmă cu douăzeci şi unu de ani când, la Timişoara, tot în jurul unei persoane, de altă etnie, se dădea semnalul exploziei mămăligii ce avea să intre în dicţionarul mediatic şi istoriografic mondial.
Fireşte, spiritele sunt, acum, încinse mult peste temperaturile care să îngăduie judecăţi definitive; vremea analizelor e încă departe. Ceea ce însă cu destulă uşurinţă se poate de pe acum eticheta, avansa şi, eventual, detaşa în fie şi doar indicii ale unei stări de lucruri impozante  este că, revoltele din aceste zile reprezintă reacţie pe cât de precisă pe atât de justificată la cel puţin două dintre atributele pe care actuala Putere şi le-a asumat şi le-a validat în ultimii doi ani: o aroganţă frizând deseori nesimţirea, pe calapodul lui Băsescu, dispreţul faţă de elementare cerinţe ale cetăţenilor.
Primul, aroganţa, e afişată din chiar momentul în care Băsescu s-a reinstalat la Cotroceni: ieşind victorios, la limită, ca un înecat, cu largul concurs al adversarului său, pierzând orice busolă a bunului simţ, şi-a început secundul mandat răpciugos şi răzbunător, întocmai unui şef de clan scăpat dintr-o tentativă demolatoare. Nu-mi iese din minte gestul său, la o paradă de ziua naţională, la Arcul de Triumf, când, dând mâna cu unele dintre jivinele-i apropiate, a întors spatele foştilor săi predecesori.
Cel de-al doilea atribut, dispreţul, s-a divizat între atacul pretins liberal împotriva statului adjectivat asistenţial, ornat nu o dată cu calificări jignitoare la adresa propriilor cetăţeni, şi incriminarea oricui – politician ori jurnalist, om de afaceri ori bancher – care a îndrăznit să-i pună la îndoială priceperea, de nu cumva genialitatea. Incapabil de dialog, cum s-a dovedit, poate şi fiindcă pentru el dialogul altceva nu pare a fi decât bârfa agrementată cu chicoteli proprie flăcăilor ieşiţi pe maidan, a rămas doar cu ordinele dictate nu mai puţin chicotind a lor săi, transformaţi şi trataţi, în majoritatea lor, ca nişte pigmei obedienţi şi biete instrumente de manevră. Emil Boc, puberul ardelean sosit ingenuu, în politichia dâmboviţeană, e un exemplu numai bun pentru posibile viitoare proiecte de cercetare de psihologie socială.
Şi, iată, deposedat, cum mă simt, de capacitatea de a pune diagnosticul final acestei febre ce-a încolţit contaminatoare în toată ţara, mă mulţumesc să aşez, sub sigla omuleţul de la Cotroceni pe care am auzit-o în gura unei tinere profesoare de sport prezentă luni seara în Piaţa Universităţii din Bucureşti, „rădăcina” primară a exploziei maladive. Căruia, omuleţului, adică, i-aş mai adăuga un cuvinţel, uzând de atributul pe care el însuşi l-a invocat cel mai mult: dar nu „jucător”, ci jucăuş. Fiindcă aşa pare să sfârşească. De nu cumva mult mai rău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

January 2012
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031