Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

Montale. Arta de a citi

Eugenio Montale, Arta de a citi   (Fragment dintr-un interviu cu marele Citeşte

Pasolini Angelicul impur

          PIER PAOLO PASOLINI DESTINUL UNUI PROFET REVOLTAT     Angelicul impur   Profet indiscutabil al mai Citeşte

Giacomo Leopardi

Oribilul mister sau proba nefericirii   Însă ceea ce este de-ne-gândit (impensabile) Citeşte

Alda Merini – o poetă pentru Nobel

Alda Merini – o poetă pentru Nobel   Includerea, în propunerile avansate Citeşte

Lucio Klobas

Lucio Klobas   Mic tratat narativ despre lichefierea gândirii   Stranie până la ‘extremă’ Citeşte

IPPOLITO NIEVO: Istoria și /sau revanșa romanescului

IPPOLITO NIEVO: Istoria și /sau  revanșa romanescului     Biograficul: Exemplaritatea ca destin Citeşte

ȘASE MILIOANE di Sergio Daniele Donati

ȘASE MILIOANE Se crapă măștile de argilă pe chipurile mele și privirea se pierde spre Citeşte

George Popescu - POEME NOI

nu mai sunt viu dar nu voi muri... Prietenului MARCO LUCCHESI doar Citeşte

Edoardo Sanguineti

Nãscut la Genova în 1930, mort la 18 mai 2010, Citeşte

Traducând Andrea Zanzotto: Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de idiom”

Traducând Andrea Zanzotto:   Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore Din revista „Le parole Citeşte

Luigi Di Ruscio

Luigi Di Ruscio   Altă tipologie de „poet proletar”:   „...il sottoscritto fortunato / Citeşte

Un alt eseu al amicului Marco Lucchesi

Marco Lucchesi* Scările mele   Cărturar de rezonanţă medievală, în sensul cel mai Citeşte

Un admirabil studiu a,l amicului Marco Lucchesi, poet, traducător, eseist. romancier și academian brazilian

Marco Lucchesi Note despre El Libro dell’Amore de Marsilio Ficino   Lucrul Citeşte

Elio Pecora alte poeme

Elio Pecora alte poeme   * Fericit. Dar cum e posibil ca fericirea Citeşte

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: Citeşte

Between Zenon and Leda (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*) George Popescu

Between Zenon and Leda   (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*)                                                        George Popescu   Translated Citeşte

O evocare

16 March 2021
Autor

O evocare

3 octombrie 2013

Autor George Popescu

Ştirea pe care televiziunile şi cotidianele italiene se întrec s-o difuzeze de luni seara încoace despre decesul, într-o clinică din Roma, a lui Alberto Bevilacqua, nu mă surprinde: ştiam că, din toamna trecută era internat, urmare a unor grave probleme de sănătate.

 

Cine este Alberto Bevilacqua? Unul din „monştri sacri” ai culturii italiene din ultima jumătate de secol: poet, prozator, jurnalist, scenarist şi regizor, autor al unor romane şi pelicule cinematografice ce-au generat dezbateri aprinse şi cu iz scandalos, Şi-a legat numele de Parma sa natală, căreia, pe urmele unui Stendhal, a ţinut să-i configureze, în polimorfismul întinsei sale opere, statutul de protagonist privilegiat.

 

A scris, foarte tânăr, un roman, „La polvere sull’erba”, dar care, refuzat de edituri de teama unui scandal, avea să apară abia în 2002. Însă romanul care l-a consacrat în conştiinţa publicului şi a criticii a fost „La Califfa”, din 1964, pe care avea să-l ecranizeze, în 1970, cu doi dintre marii actori ai ecranului mondial, Romy Schneider şi Ugo Tognazzi, şi cu care avea să colaboreze constant.

 

De altfel, Bevilacqua a obţinut, ca scriitor, cele două mari premii naţionale, „Campiello”  şi râvnitul „Strega”, iar în cinema a câştigat „David di Donatello”, pentru pelicula „Questa specie d’amore”, cu Jean Seberg şi acelaşi Ugo Tognazzi în rolurile principale.

 

Ştirea decesului său mă obligă la o confesiune: o amintire şi o depoziţie.

 

L-am cunoscut, într-un sfârşit de noiembrie 2007,  la Penne, localitatea abruzzeză cochetă şi orgolioasă pentru patrimoniul său antic şi medieval, cu prilejul unui congres internaţional consacrat chiar personalităţii sale. Am fost invitat cu o intervenţie despre opera sa poetică, în compania unor prestigioşi cărturari din Europa şi de peste Ocean.

 

Figură carismatică, la cei şaptezeci şi ceva de ani ai săi, impunea, prin prezenţă, o distanţă ce făcea dificilă comunicarea. În acelaşi context, cunoscusem alţi scriitori consacraţi, precum Claudio Magris, autorul capodoperei „Danubius”, ori pe sicilianul, în origine, Vincenzo Consolo, ambii colocviali vocaţional, în prezenţa cărora trăiai bucuria unei comuniuni de idei şi de speranţe.

 

Cu Alberto Bevilacqua a fost cu totul altfel: la prima parte a reuniunii, a reacţionat cu o exigenţă ce-a părut, multora, chiar impoliteţă, amendând, de pe poziţia de „subiect” al dezbaterii, mai toate judecăţile şi analizele propuse operei sale.

 

Când mi-a venit rândul, am optat, intempestiv, pentru o comunicare directă, marcată de interogative ce-au căpătat, pe parcurs, fără vreo intenţie, forma unei colocvialităţi a cărei absenţă o notasem la amfitrionul nostru. Surpriza mea – dar şi a celorlalţi „congresmeni” – a fost că n-a mai intervenit: a ascultat concentrat, fără nicio reacţie, tot ceea ce eu, îngrijorat de vreun gest al său, pentru ca, la sfârşit, să mă invite la un lung şi surprinzător de prietenesc colocviu ce avea să se repete şi în următoarele două zile ale evenimentului.

 

N-am avut atunci – şi poate nici acum – o explicaţie anume pentru această schimbare de atitudine a marelui scriitor. Însă, surpriza avea să continue, pentru următorii cinci ani când, în ajunul fiecărui Anul Nou, cu o punctualitate nebănuită, mi-a telefonat spre a-mi ura bineţe şi a mă întreba de sănătate.

 

Vocea sa baritonală, decantată şi inflexibilă, mă urmăreşte şi azi. Şi, regăsind într-un raft, cărţile pe care mi le-a dăruit la despărţirea de atunci – căreia el îi prefera un alt colocviu (chissà, in Romania, e perché no?, a spus în holul hotelului Dei Vestini) – îmi dau seama abia acum că, în realitate, acea impenitență a sa fățișă nu era decât un mod de a se căuta/interoga pe sine în ipostazele receptive ale celorlalți.

Arhiva

March 2021
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031