Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

Loredana Magazzeni     Miraculoasa rană         Miraculoasa rană   „Dezordinea mea. În asta se află: că Citeşte

Patrizia Tocci, Poesie - Poezii

Dobbiamo arrivare là  dove c’è   il sole. Questo  imperativo conduceva passeggiate di Citeşte

Filippo SALVATORE: Terre e Infiniti

Filippo SALVATORE Terre e Infiniti    Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut Citeşte

In memeoriam Fernando Di Nicola

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE   Despre Georg Lukács s-au scris şi s-au Citeşte

PAUL CELAN

PAUL CELAN: SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.     Destinul postum al poeziei Citeşte

Naturalețea poetului

  NATURALEŢEA POETULUI   Naturaleţea poetului e titlul pe care Mario Luzi îl Citeşte

Attilio Bertolucci

Attilio Bertolucci   Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al Citeşte

Pier Paolo Pasolini - Dosar

Pier Paolo Pasolini   Traducere și prezentare de George Popescu Baladele violenţei   1. Eu sunt un Citeşte

Filippo Salvatore - Itaca

Filippo Salvatore   Itaca   Itaca e-acolo, la marginea mării. În zare se-arată în sfârșit Itaca, Citeşte

Alte noi poeme

Un altfel de adio   Nu ne vom mai vedea – ți-am Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo   Breve profilo Citeşte

Elio Pagliarani

Una mirabile coincidenza: in occasione della ricorrența della scomparsa del Citeşte

Memento pandemic

Memento pandemic     Se împlinesc aproape două luni de când nu am Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări   Să spunem adevărul, cel mai trist Citeşte

Între Hestia şi Hermes Premise istorico-teoretice

Între Hestia şi Hermes   Premise istorico-teoretice   Oricât ar părea de paradoxal, conceptul Citeşte

Eugenio Montale, Arta de a citi

Eugenio Montale, Arta de a citi (Un interviu cu marele poet, Citeşte

Călătoria – probă de destin?

    Tradusă şi, deci, cunoscută cititorului român, prezentă de altfel, cu Citeşte

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”   Sunt tentat să Citeşte

Călătoria – probă de destin?

19 March 2021
Autor

 

 

Tradusă şi, deci, cunoscută cititorului român, prezentă de altfel, cu puţin timp în urmă, la Bucureşti, cu prilejul lansării unui recent roman al său în limba română, Dacia Maraini a publicat recent, în Italia, un nou volum de memorii; La nave per Kobe (Navă spre Kobe) este titlul acestei cărţi care, în aparenţă, se concentrează asupra copilăriei autoarei, dar în realitate permite fuziunea între întâmplări din varii perioade ale biografiei sale, inclusiv din anii convieţuirii cu Alberto Moravia. De-a lungul unei cariere literare de aproape cinci decenii, autoarea Vacanţei (1962, debut la numai 26 de ani) a publicat peste zece romane, povestiri, jurnale de călătorie şi cărţi memoriale, numeroase piese de teatru, eseuri şi interviuri, lucrări care au fost traduse în zeci de limbi, aşa cum s-a întâmplat cu romanul, din 1990, La lunga vita di Marianna Ucrìa, tradus şi, la noi, în anul 2000 şi apărut la editura Univers.

Cartea de care ne ocupăm, La nave per Kobe, întruneşte şi o altă calitate a scriiturii autoarei: interferenţa dintre memorialistică şi călătorie, la care o obligă însăşi miza acestei experienţe scripturale. Fiindcă, în chiar incipit-ul volumului, cititorul este avertizat asupra faptului că protagonista aventurii care, dacă ar fi să-i dăm crezare ei înseşi în postura sa de “teoretician”, nu se identifică în nici un caz cu autorul, căci acel “eu” care scrie este totdeauna un personaj, protagonista deci îşi situează universul simţurilor în jurul “gustului călătoriei”: “Primul gust pe care l-am cunoscut – şi a cărei amintire o păstrez – este gustul călătoriei. Un gust de bagaje, abia deschise, de naftalină, lustru de pantofi şi acel parfum ce impregna rochiile mamei mele în care îmi îngropam faţa cu plăcere…”. Călătoria reală, ca şi cea scripturală, are ca punct de plecare micul port Conte Verde de la Brindisi, cu escale la Port Said, Aden, Bombay, Colombo, Singapore, Manila, Hong Kong, Shangai, Tokio, Saporro. Autoarea gestionează cu abilitate mizele acestor memorii, din moment ce, atentă la autenticitatea scriiturii, uită deseori în impersonal date ori gesturi ce ar putea genera legende indiscrete ori false mituri. Concentrarea se mută pe situaţii, deseori surprinse la limită, unde filtrul grijuliu nu striveşte şi, în nici un caz, nu compromite tonul confesiv, cu o aparenţă de detaşare ce revine, evident, vârstei în care se produce actul evocării. Memoria este, astfel, mai degrabă instrument al minţii decât al inimii. Însă stările sufleteşti nu lipsesc, întrucât cititorul e invitat să ia parte la tramele, şi de conştiinţă, dar implicând şi simpatetisme datorate unor întâmplări ce angajează deplin zonele afectivităţii. Călătoria e, neîndoielnic, strâns legată de mare, care devine protagonist al întregii opere a autoarei; se ştie că scriitoarea, născută la Fiesole, în apropiere de Palermo, dintr-o familie nobilă pe filieră maternă, dar şi cu ceva sânge englezesc, dinspre cea paternă, e fiica lui Fosco Maraini, un etnolog cunoscut, veşnic în voiaj, deci, iar despărţirea dintre cei doi părinţi o va determina pe Dacia să-şi urmeze tatăl la Roma, intrând astfel de timpuriu în lumea oamenilor de litere. Nu lipseşte, din volumul pe care-l analizăm, nici spectrul războiului, “filmat” ori mai curând “pictat” de autoare din memorie, căci pentru ea acesta a însemnat cel puţin două realităţi mult mai vii decât le poate dimensiona memoria: prima se referă la bătălia dintre americani şi japonezi, în jurul insulei Guadalcanl, sustrasă de americani japonezilor şi, apoi, supusă, de către aceştia din urmă, unui asalt bezmetic, bătălie la care autoarea, atunci în vârstă de numai opt ani, a fost martoră; cea de-a doua realitate, mult mai crudă, e legată de viaţa de recluziune, într-un lagăr de concentrare din Japonia, urmare a unui acord încheiat între cele două state, cel italian şi cel japonez, aflate, cum se ştie, de aceeaşi parte a baricadei războiului.

Călătoria, aşadar, Tema literaturii Daciei Maraini, are, la rându-i, dimensiuni şi accepţiuni diverse: de la concentrarea timpului (fiindcă, explică autoarea într-un recent interviu, pleci dintr-un punct şi nici nu ştii când, la sosire, timpul s-a scurs!), dar şi o dilatare a sa, mai ales din perspectiva Memoriei, atunci când, refăcând drumul, constaţi câte lucruri şi imagini şi stări sufleteşti ai trăit fără să bagi de seamă. Copilăria protagonistei, acel “e” autonom al vocii care vorbeşte, şi în legătură cu care suntem preveniţi că nu e a autoarei, îi apare cititorului ca secţionată, între două limbi, între două culturi, ori tipuri de cultură, nu ireconciliabile, ci dificil de conciliat. Pentru autoare însă de data aceasta, trăirea în două culturi a fost aproape un şoc, fiindcă, revenită în Italia, la vârsta de nouă ani, ştia numai japoneză, se îmbrăca după moda japoneză, cunoştea aproape numai basmele japoneze, iar reintegrarea în cultura italiană n-a fost tocmai uşoară. Ea recunoaşte, într-un acelaşi interviu, că  problema lingvistică i-a creat cele mai dificile probleme; japoneza, deprinsă în primii ani de viaţă, n-a făcut să uite definitiv italiana, mai aproape de sânul matern, dar revenirea la aceasta a presupus un întreg proces de alienare, resimţit până la suferinţă fizică. Cartea Daciei Maraini, o scriitoare răsfăţată cu zeci de premii dintre cele mai râvnite şi prestigioase, e nu numai un document, despre o existenţă umană într-o anume epocă şi o anume geografie, ci şi, foarte probabil, un best-seller, precum multe alte lucrări ale sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2021
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031