POEME PENTRU O ANIVERSARE

Pe o petală aniversară   Aureliei, de ziua ei         Tot împreună – Citeşte

Poem

suspectă iarba verde de acasă..   age quod agis împuşcătura din somn Citeşte

I. L. CARGIALE

L. Caragiale, «pulpa de viţel» şi dubla miză a Citeşte

EMINESCU AZI

“Umbra” poetului şi “umbrele” efebilor   De la misreading la “reaua lectură”   În Citeşte

Flavio Ermini (Italia)

Flavio Ermini La rupe delle ali e il cielo disabitato   s’incarna in Citeşte

Gianmario Lucini

Gianmario Lucini   MADONNA   La giovane gaggia' allatta il bimbo con una poppa. Con l'altra un Citeşte

David Maria Turoldo

Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: la fede della Parola   Strane, a volte Citeşte

Bloc/Notes

Opriţi Istoria: cobor la prima!   George Popescu   Sentimentul unei schimbări de paradigmă, Citeşte

LA GIORNATA MONDIALE DELLA POESIA

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI   Alberto Arbasino   PIEȚE ALE ITALIEI   Ah, brava societate civică...   Însă Citeşte

MARTA VESPA

Marta Vespa (ITALIA)   da Il penultimo treno della sera, NOR editore, Citeşte

FRANCESCO DE GIROLAMO

Francesco De Girolamo curățat de amăgiri, într-o fragilă durere ca atunci Citeşte

ROBERTO PAZZI - POEZII / POESIE

ROBERTO PAZZI   Veșnic în așteptarea fericirii     Scriitor prolific și foarte activ, nu Citeşte

FRANCESCO MUZZIOLI

FRANCESCO MUZZIOLI     Nato a Roma nel 1949. Si è laureato in Citeşte

Per Eugenia Serafini

Sguardo a Oriente Piccolo omaggio a Eugenia Serafini   La tigre bianca   Non l’ho Citeşte

ENZO SANTESE

ENZO SANTESE   FESTA SARA’ - Risorgerà forse la corolla dei girasoli ormai la luce Citeşte

ROBERTO PAZZI

Roberto Pazzi Poeme din O ZI FĂRĂ SEARĂ Cu o introducere și Citeşte

MARCO PALLADINI

MARCO PALLADINI     Nato a Roma, scrittore e poeta attivo dagli anni Citeşte

PAOLO GUZZI, POESIE - POEZII

PAOLO GUZZI   Paolo Guzzi, nato a Roma (1940). Vive a Roma Citeşte

MICHELE FIANCO Nel magma di una irrecusabile intimità

MICHELE FIANCO         Nato a Roma nel 1968. Si occupa di comunicazione istituzionale Citeşte

SANDRO SPROCCATI

SANDRO SPROCCATI         Nato a Ferrara nel 1954; è un poeta, teorico Citeşte

Flavio Ermini (Italia)

20 December 2020
Autor

Flavio Ermini

La rupe delle ali e il cielo disabitato

 

s’incarna in molteplici forme quanto all’apparenza è familiare

lungo questa china distruttiva che determina l’accadere

senza che nelle tenebre siano costretti i nascenti a valicare

la valle pietrosa entro la quale le stesse creature animali

espulse dall’alto dei cieli nel loro insistente decadere

trovano con il tempo dimora al riparo della rupe e delle ali

 

Râpa aripilor și cerul nelocuit

se întrupează în multiple forme pe cât în aparență e familiară

de-a lungul acestui povârniș distructiv ce determină să se întâmple

fără ca în tenebre să fie constrânse cei ce se nasc să trece peste

valea pietroasă în care aceleași făpturi animalice

zvârlite din înaltul cerurilor în insistenta lor decădere

găsesc cu timpul locaș la adăpostul râpei și al aripilor

 

diviene la propria negazione e in pari tempo se stesso

l’essere mortale divorato in alto dalle ombre

quale efflorescenza cresciuta su poca terra e nell’esitazione

allorché sul bordo di un precipizio arretra con sgomento

strettamente connesso com’è all’opaco fondo preumano

da cui si erge l’essere che di carne e fragile argilla è fatto

 

devine propria negare și în același timp ea însuși

ființa muritoare devorată în înalt de umbrele

ca fluorescență crescută pe puțin pământ și în șovăire

pe când pe marginea unei prăpăstii se retrage cu spaimă

strâns legată cum e de opacul adânc preomenesc

din care se ridică ființa ce din carne și fragilă argilă e făcută

 

L’ingannevole terraferma e il regno intermedio

 

sotto uno spazio definito da stelle inerti e tenebre

prelude all’incontro con la morte l’atto di cadere

secondo il silenzioso modo di muoversi e di agire del padre

alle soglie di un deserto tra le cui dune il figlio mai

si sarebbe spinto se ciò non gli avesse consentito

di farsi più vicino alla casa imponente da espugnare

 

 

Înșelător pământ și regat intermediar

 

sub un spațiu definit de stele inerte și hăuri

înstăpânește la întâlnirea cu moartea actul căderii

în liniștitorul mod de a se mișca și acționa al tatălui

pe pragurile unui deșert între ale cărui dune fiul nicicând

n-ar fi împins dacă nu i-ar fi fost îngăduit

de a se apropia de măreața casă spre a fi alungat

 

profondamente lacerata da un dolore senza rimedio

è in espansione la materia e svela che c’è il deserto

dopo questo regno intermedio e notte fonda sul divenire

dov’è soppressa ogni nozione di assoluto per l’uomo

che si volge ciecamente alle forze che fondano l’inizialità

per negarsi con vana ostinazione all’angusto mondo che lo limita

 

 

adânc mistuită de o durere fără leac

e în expansiune materia și dezvăluie ce există deșertul

după acest regat intermediar și noapte adâncă pe devenirea

unde suprimată e orice noțiune de absolut pentru omul

ce se învârte orbește spre forțele ce întemeiază începerea

spre a se nega cu vană încăpățânare la îngusta lume ce-l mărginește

 

Il fortilizio da presidiare e la valle divisa

 

combatte la sua estrema battaglia l’orda d’oro del figlio

nel suo implacabile avanzare sotto lo spazio inerte del cielo

quale avamposto dell’ingannevole apparenza che ci attornia

pur consistendo in una lotta contro la morte l’invasione

cui oppongono i vecchi resistenza nel fortilizio da presidiare

 

Fortăreață de vegheat și valea divizată

 

combate extrema sa bătălie ceata de aur a fiului

în implacabila sa avansare sub spațiul inert al cerului

ca avanpost al înșelătoarei aparențe ce ne înconjoară

fie și consistând într-o luptă contra morții la invazia

căreia opun rezistență bătrânii în fortăreață de vegheat

 

non l’interezza è all’origine di queste mutilate apparizioni

ma un grido sottratto ai viventi quando viene loro impresso

all’impietoso sorgere del sole il marchio dell’obbedienza

anche se altro non fanno che sfuggire all’esilio

votate come sono all’illusione di condividere con i caduti

la verità che la donna con il cesto dei fusi annuncia

percorrendo a ritroso una tenue curva in collisione

con l’orizzonte che tra cielo e mare si configura

e con dolore fa pensare a molti uomini in catene

 

 

nu întregirea e la originea acestor mutilate apariții

însă un strigăt sustras celor vii când lor le e întipărit

la măreață răsărire a soarelui semnul obedienței

fie și dacă altceva nu fac decât să scape în exil

consacrate cum sunt iluziei de a conviețui cu cei căzuți

adevărul că femeia cu coșul cu fuse vestește

parcurgând de-a-ndărătelea o slabă curbă în coliziune

cu orizontul ce între cer și mare se alcătuiește

și cu durere cade pe gânduri la mulți bărbați în lanțuri

 

La terra contigua alla dispersione e la forma segreta delle ceneri

 

davanti al vuoto arretra la figura genitrice

consapevole del proprio inarrestabile impoverimento

trascinando con sé la vittima designata

nell’impazienza di compiere il gesto sacrificale

idoneo sulla terra a inaugurare il giardino insepolto

in questa insensata contesa in atto tra i vecchissimi

 

 

Pământul de-alături în risipire și forma tainică a cenușilor

 

în fața golului se retrage figura născătoarei

conștientă de propria sărăcire de neoprit

târând cu sine victima desemnată

în nerăbdarea de a împlini gestul sacrificial

apt pe pământ să inaugureze grădina înmormântată

în acest nesimțit litigiu în act între cei prea bătrâni

 

nel carattere incerto di una sembianza ignota e singolare

propria dell’entroterra dove l’essere umano grida per il terrore

è una realtà conosciuta e uniforme la compostezza dei morti

pur se operata sulla linea di faglia mandata in frantumi dai viventi

 

 

în caracterul incert al unui chip neștiut și singular

propriu interlandului unde ființa umană strigă cu teroare

e o realitate cunoscută și egală modestiei morților

chiar dacă produsă pe linia de falie făcută țăndări de cei vii

 

da Il giardino conteso L`essere e l`ingannevole apparire, Moretti&Vitali, 2016

din vol. Grădina disputată Ființa și înșelătoarea ivire, Moretti&Vitali, 2016

 

 

Destinati a perdersi nel tumulto di una metamorfosi

 

assumono la mancanza come definizione le ferite

rendendo intollerabili le ceneri ai testimoni

quale esito della nostra inevitabile consunzione

nel declino dell’uomo verso la rupe dell’onda

indistinguibile dalle rovine del palazzo di fuoco

mentre tanto vicino alle foglie si fa lo sguardo

da trattenere illusoriamente una gioia fugace

 

asumă lipsa drept definiție rănile

făcând intolerabile cenușile la martori

ce rezultat al inevitabilei voastre uzură

în declinul omului spre râpa valului

de nedistins de ruina palatului de foc

pe când atât de aproape de frunze ajunge privirea

de întreținut iluzoriu o bucurie grăbită

 

 

al moto incerto del sangue verso la sua dissipazione

si oppone il sangue che bagna costantemente il cuore

nel mistero del mutamento cui ogni vivente è sottoposto

quando testimonia il prodursi di una lingua

in base alla quale i mortali statuiscono di parlare

pur essendo destinati a perdersi nel tumulto

di una metamorfosi che mai si rivela così compiuta

da essere con una certa precisione misurata

 

la nesigura mișcare a sângelui spre risipirea sa

se opune sângele ce împroașcă necontenit inima

în taina schimbării la care orice trăitor e supus

când atestă producerea unei limbi

în baza căreia muritorii legiferează de a vorbi

deși fiind destinați să se piardă în tumultul

unei metamorfoze ce nicicând nu se va arăta împlinită

ca să fie cu o anume precizie măsurată

 

 

dà senso e forma al nostro esserci questo errare

sulle terre via via emerse tra le pietre d’onda

alla ricerca di un rifugio contro le illusioni

cui l’umana avventura induce nell’oscillazione

tra presenza e assenza in una sorta di estinzione

che appare incessante davanti alla dimora

della quale riconosciamo il vero fondamento

unicamente negli strati periferici del vuoto

 

 

*

 

dă sens și formă ființei noastre acest a greși

pe terenuri încet încet ivite printre pietre de val

în căutarea unui refugiu contra iluziilor

căreia aventura umană induce în extincția

ce apare neîncetat dinaintea vetrei

căreia îi recunoaștem temelia

negreșit în straturile periferice ale golului

 

 

La caverna delle pietre cave

 

non c’è via d’uscita per il vivente aperto al mondo

né c’è salvezza di fronte alla condizione di vuoto interiore

cui è destinato per incessantemente soccombere

proprio come accade agli immemori che diventa

ciò che sono ritraendosi in un ingannevole apparire

 

nu-i cale de ieșire pentru cel viu deschis spre lume

nu există salvare în fața condiției de gol interior

căruia îi e destinat neîncetat să se prăbușească

întocmai cum se întâmplă celor ingrați când devine

ceea ce sunt retrăgându-se într-o înșelătoare apariție

 

La strada che fiancheggia il vuoto

 

viaggia l’uomo sugli oscuri sentieri lungo i quali i viventi

intraprendono l’ultimo pellegrinaggio alla ricerca di un varco

che li riporti dotati come sono di parola nell’indistinto

quali principali testimoni dello sgomento che genera il tempo

quando si accumula insensato nel portarci alla morte

 

colindă omul pe obscure poteci pe care cei vii

cutează ultimul pelerinaj în căutarea unui pasaj

care să le readucă dăruiți cum sunt cu cuvânt în indistinct

ca principali martori ai spaimei ce naște timpul

când se adună nesimțirea în a ne duce la moarte

 

da Flavio Ermini, Edeniche, Moretti & Vitali, 2019

 

din Flavio Ermini, Edenice, Moretti&Vitali, 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

December 2020
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031