Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

Gianmario Lucini

20 December 2020
Autor

Gianmario Lucini

 

MADONNA

 

La giovane gaggia’ allatta il bimbo

con una poppa.

Con l’altra

un porcellino orfano.

 

Con una sfama l’ansia della madre

Con l’altra il senso di colpa primordiale.

 

Mamma maiale

è morta per sfamare la tribu’

insieme a tutto il branco dei maiali.

 

La madre salva

il figlio degli uomini

e delle bestie

e gli uomini

e la selva.

 

La differenza garantisce la parola.

 

MADONA

 

Tânăra asta de jos alăptează copilul

cu o țâță.

Cu cealaltă

un purceluș orfan

 

Cu una nepotolita neliniște a mamei

Cu cealaltă simțul vinei primordiale.

 

Mamă porc

a murit din cauza foametei tribului

împreună cu toată turma de porci.

 

Mama salvează

fiul oamenilor

și al bestiilor

iar oamenii

o salvează

 

Diferența garantează cuvântul

 

 

 

DUE POESIE (originalmente in portoghese, che hanno ricevuto lusinghieri

riscontri nella Mailing list Litterae)

 

MADONNA

 

La giovane gaggia’ allatta il bimbo

con una poppa.

Con l’altra

un porcellino orfano.

 

Con una sfama l’ansia della madre

Con l’altra il senso di colpa primordiale.

 

Mamma maiale

è morta per sfamare la tribu’

insieme a tutto il branco dei maiali.

 

La madre salva

il figlio degli uomini

e delle bestie

e gli uomini

e la selva.

 

La differenza garantisce la parola.

 

 

 

CAMPO GRANDE

 

Venni

e ti raccolsi come fiore

come acqua bevvi le tue viscere

 

Vagabondo

rimasi

divorando i miei sogni

nell’estasi del presente celere

moltiplicando echi

nei meandri del passato

ignoto

le mie labbra di vento

schiacciate sulle tue

di pietra

Y Juca Pirama

piracema

pantanal

di asfalto

di terra vermiglia

scacchiere

di case vestite di chiari di luna

di soli nascenti

e risorgenti

fulgori

e dubbi

di domani fatidici

 

Stradelle amiche

poche

testimoni taciti

savi conniventi

senza voci suggerimenti

sboccano nel viale

ansante

attonito

se appena scorge il suo fascino brusco

 

Festa incastonata

nella macchia di vetro

che tripudia palazzi e lettere

nel fluire ondulante di via quattordici…

 

Non cacciar via il cavallo

il meticcio

il creolo

lo sguardo austero dell’indio

sperduto tra i petali

della rosa sbocciatagli in ventre

Le rivolate ormai

son planate altrove

dove resiste la gloria occulta

del passato deposto

e il giacare’ residuale

si scalda al sole senza tempo

senza fretta

senza odio verso il cacciatore

dalla faccia di morte

dove il verde e’ verde

e molti colori

e le capivaras vanno

dove?

 

Se vai lungo la costa dello Jonio

 

Se vai lungo la costa dello Jonio

da Reggio a Squillace, osservali

gli scheletri di muri che la ‘ndràngheta

ha disseminato lungo il litorale

e rifletti se questo è il Paese

magnifico che abbiamo ereditato

dagli antichi Greci e dai Normanni.

 

Considera poi che la bellezza

è soltanto una piccola preda

nel carniere dei loro misfatti:

rifletti sulla tua stessa vita

aggrovigliata nel disordine e nel grigio

dell’incertezza che ti consegna inerme

a giochi segreti e perversi

di massoni deviati;

non crederti indenne perché abiti a Milano

o al Nord o in Inghilterra,

in ogni Paese ormai la guerra

unilaterale è da tempo dichiarata:

la ‘ndràngheta avanza, il mondo

le cade tra le braccia

– illuso di sconfiggerla

con l’efficienza della polizia

o il candore dei fragili versi

d’una poesia –

 

Gianmario Lucini

 

Saranno dunque i miti a possedere la terra

6 Repliche

Lucini I miti

di Gianmario Lucini

 

Saranno dunque i miti a possedere la terra

coloro che diranno: ” non facciamo più armi

non lavoreremo oltre il necessario,

vogliamo il nostro tempo per capire il donde e il dove

vogliamo la dignità, non la ricchezza

non vogliamo sciupare nulla ma prendere in prestito soltanto

chiedendo il permesso alla natura

per l’attimo che dura la nostra scintilla

nella magnifica notte dell’immensità

senza sogni da vendere o sogni da comprare

vivi fino all’ultimo, eretti

con dignità davanti alla morte

salutando gli amici ”

Così canteranno i miti

portando covoni di grano.

Canteranno i loro poemi

quando tornerà la bellezza dagli occhi ridenti

alla fine d’ogni parola

al tramonto d’ogni ragione.

 

CÂMPUL MARE

 

Am venit

și te-am cules ca o floare

cum apa a băut toate viscerele

 

Vagabond

am rămas

devorându-mi visurile

în extazul prezentului rapid

multiplicând ecouri

în meandrele trecutului

neștiut

buzele mele de vânt

strivite de ale tale

de piatră.

Y Juca Pirama

piracema*

de asfalt

de pământ roșu-aprins

terenuri

cu case îmbrăcate în clare de lună

de sori născându-se

și reînviate

fulgerări

și îndoieli

de fatidici mâine

 

Străduțe prietene

puține

martori tăcuți

înțelepți complici

mute sugerări

se revarsă pe bulevardul

gâfâitor

uimit

de abia se scurge fascinația sa bruscă

 

Sărbătoare montată

în pata de sticlă

ce exultă palate și litere

în curgerea învălurită din strada patrusprezece…

 

Nu alungați calul

metis

creol

privirea austeră a indianului

risipit printre petale

al trandafirului înmugurit în ventre

Reîntoarcerile de-acum

sunt așezate altundeva

unde rezistă gloria ocultă

a trecutului depozitat

și întinderea reziduală

se scaldă la soarele fără timp

fără grabă

fără miros spre vânător

unde verdele e verde

și multe culori

și capivaras se duc

unde?

 

*

din Krisis, CFR, 2012

 

Spectacol al primei serate

 

„Mie ochii și vraja lacrimilor

suspinele de nemărturisit, stările

nocturne ale nălucilor ce se învârt

în acest început de secol; și acrul gust

 

de imagini, vigoare a efectelor

de condensat în formule credibile:

catarsis și plâns, mânie și orice abject

capriciu dincolo de orice îndobitocire

 

fiindcă și ea să emane un suflu de viață

un trup, o durere, un semn, o fervoare

– veche cultură muncitorească sfârșită

din ochiul mort al televizorului-.

 

 

*

 

C’è un dolore cupo in queste pietre;

sono là sul ciglio del sentiero

attendono sguardi nel silenzio

che le faccia nascere al flusso della storia,

voci che le chiamino, pensiero

che conosca i loro simboli.

 

Sono lacrime dei secoli dei secoli

sgorgate dai sogni dele vedove,

sangue di guerrieri caduti

per tutti i tempi dei tempi,

il pane duro della pace

che nessuno ha mai mangiato.

 

Giacciono sotto i pilastri del tempio

verde del bosco

come capitelli caduti a terra.

*

Există o durere surdă în aceste pietre;

sunt acolo pe sprânceana căărării

așteaptă priviri în tăcere

pe care să le nască în fluxul istoriei,

glasuri ce le-ar chema, gând

ce i-ar cunoaște simbolurile.

 

Sunt lacrimi din veacul veacurilor

țâșnite din visele văduvelor,

sânge al războinicilor căzuți

prin vremea vremilor,

pâine dură a păcii

pe care nimeni n-a mâncat-o.

 

Zac sub pilaștrii templului

verde al pădurii

fâșii de carne căzute pe pământ.

 

*

È come urlo dormiente,

vasto silenzio di foglie che a tratti

si sveglia, sussuro di tutte le voci

di tutte la parole che furono dette

 

e dentro lui l’altra dimensione,

sbadiglio della vita che si sveglia

la voglia che si calma e s’assopisce,

cede per vincere e rinascere.

 

Le mie dita sono rami che frugano il cielo

cercando verità che dormono da sempre,

le gambe tronchi che gemono al vento

– tornando indietro nel tempo ero albero.

 

E ca urlet ațipit,

vastă tăcere de frunze ce din când în când

se trezește, susură din toate vocile

din toate cuvintele ce-au fost spuse

 

și în el în cealaltă dimensiune,

căscatul vieții ce se trezește

vrerea ce se liniștește și adoarme,

cedează spre a învinge și a renaște.

 

Degetele mele sunt ramuri ce scotocesc cerul

căutând adevăruri de-a pururi adormite,

picioarele trunchiuri ce gem în vânt

– revenind înapoi în timp eram arbore.

 

 

*

 

Scorre un’acqua e non sa dove andrà

nel ruscello

ancora giovane fra foglie

morte e l’erba dal gelo.

 

Acqua serena corre verso l’estate

portando con sé profumo di abeti

con la grazia di una giovane donna,

s’ingravida di noi

e dei rifiuti delle nostre pene.

Giungerà sfinita al suo oblio

disciogliendosi morta nel suo dio

– lei, la dea fedele non s’imbotra

tornando al ventre della terra

e a fiotti e a salti non  rincorre

idea di gioventù che non sfiorisce.

 

È come l’albero che nutre, è come il vento

che asciuga il sudore dei condannati alla fatica

nostra giovane prima madre

acqua

segreta e docile sussurra con le fronde

una preghiera antica

ch’esse soltanto ricordano.

 

* Dintr-un poem de portughezul Gonçalves Dias.

Arhiva

December 2020
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031