de Giorgio Di Genova
„Să ne amintim că un tablou, mai înainte de a fi un cal de luptă, e o femeie nudă ori o oarecare anecdotă, este în mod esențial o suprafață plană acoperită cu culori organizate potrivit unei anumite ordini”
Astfel amenința încă din 1890 Maurice Denis, invitând să i se citească pictura ca pictură și nu ca reprezentare a unei imagini. Și că pictura e valoroasă ca atare și nu prin subiectele pe care le tratează, care sunt totdeauna pretexte tocmai spre a face pictură, e un adevăr pe care Luminița Țăranu pare a-l fi înțeles foarte bine, judecând după „suprafețele” sale de lingvistică picturală, unde ea tocmai ia ca pretext un subiect ce-i pare adecvat să vehiculeze liniile sale, culorile sale și toate analizele sale morfologice, ce-și afundă rădăcinile în evidenta experiență în ambientul graficii, cu preferință pentru litografie, din care sunt recuperate înăuntrul discursului pictural motive și modalități.
Din experiențele consumate pe foile litografice izvorăște iubirea pentru experimentalismul artistei de origine română, ce se explică printr-o înverșunată căutare de modalități expresive variate, cu scopul de a ajunge la inima actului artistic: însă și spre a tenta totodată de a descoperi noi și originale orizonturi formale și stilistice.
La baza acestor variațiuni pe temă, există o rară bogăție imaginativă ce se prevalează de o fericire inventivă, expresivă și executoare, ce a devenit conotat individualizat al cercetării Luminiței. Cu toate acestea, dincolo de ce-am subliniat în această notă, artista noastră a ajuns la această riguroasă investigare a modurilor formale și stilistice pentru un motiv mai mult decât profund decât aceea de a putea să fie asociată unor simple exercitări de creativitate liberă.
Iată, eu cred că într-un anumit moment al drumului său artistic Țăranu a înțeles că neînfrânatul abandon la impulsivitatea expresivă ar fi condus-o la pierdere și tocmai din cauza acestei temeri ea a decis să-și asume o disciplină, înfrânându-și temperamentul frământat de rebeliune și de durere, de râvnă pentru viață și pentru libertate, prin a demara experiențele sale de recompoziție a imaginilor sale chinuitoare și sfâșietoare.
Luminița Țăranu a știut de-acum să atingă un perfect echilibru expresiv pe lespede, în care știe să reunească în mod simbolic instinctul său gestual și a sa ratio formală.
GIORGIO DI GENOVA
(Extras din prezentarea făcută de autor la „LESPEDE ANATOMICE” de L. Țăranu)
COLUMNA MUTATIO – ITINERARIA PICTA
de Luminița Țăranu
Instalațiile cu hârtie desenată în grafituri de Luminița Țăranu sunt inspirate de itineraria picta, de volumina și de picturile triumfale, surse de referință ale lui Apolodor din Damasc, proiectant al Coloanei Traiane și al frizei sale. Papirusurile „conotate”, ușoare fiindcă „golite de materie”, infinite fiindcă fragmente fără început și fără sfârșit, sugerează pretextul compozițional al panglicii ce se mișcă pe orizontal și vertical în Marea Aulă.
Contaminarea imaginii portretizării frizei, prin interpretarea prin cercetarea artistică personalizată de metamorfoză și de mutație are loc în basorelief devenind puncte de energie în raport informal, imagini conjugate într-un parcurs fluid, continuum de evocări în progresie aproape rituală. Stampele digitale și picturale în basorelief devin puncte de energie în raport informal cu coloana originală, prezumtiv în culori. Noile „itineraria picta” creează parcursuri selective pe varii teme reprezentate: armonia corpului uman, fizionomii ale romanilor și ale dacilor, veșmintele lor, ușor de recunoscut sarmații-roxolani, Traian, Decebal, podul de pe Dunăre, uniformele militare, mașinile de război, zeul Istro-Dunărea, taberele, peisajul, animalele precum vaca, porcul, calul, taurul, zeul Jupiter, Noaptea, fluviul, trompetele, vulturul, orașele, jocurile, femeile dace, copiii, medicii militari, scenele de luptă, secerișul grâului, numele localităților dacice și folosirea unor elemente esențiale precum apa și focul.
Coloana lui Traian e întâia povestire vizuală din istorie, ivită spre a celebra cucerirea Daciei de către romani și a devenit în timp simbolul unei istorici și inseparabile legături între Italia și România în noua Europă. Această schimbare de semnificație a cucerit o puternică valoare multiculturală, ca izvor de inspirație a „noii istorii”, creată pe căutarea unui numitor comun de valori între trecut și prezent.
Luminița Țăranu
p 11-14
Periodic semestrial, Età moderna e contemporanea
FOLIVM. Miscellanea di Scienze Umane.
a cura dell`Accademia in Europa di Studi Superiori
ARTECOM
ONPLUS
XVIII (XXII), 1-2
Febbraio- Agosto 2016
