Bloc/Notes

Opriţi Istoria: cobor la prima!   George Popescu   Sentimentul unei schimbări de paradigmă, Citeşte

LA GIORNATA MONDIALE DELLA POESIA

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI   Alberto Arbasino   PIEȚE ALE ITALIEI   Ah, brava societate civică...   Însă Citeşte

MARTA VESPA

Marta Vespa (ITALIA)   da Il penultimo treno della sera, NOR editore, Citeşte

FRANCESCO DE GIROLAMO

Francesco De Girolamo curățat de amăgiri, într-o fragilă durere ca atunci Citeşte

ROBERTO PAZZI - POEZII / POESIE

ROBERTO PAZZI   Veșnic în așteptarea fericirii     Scriitor prolific și foarte activ, nu Citeşte

FRANCESCO MUZZIOLI

FRANCESCO MUZZIOLI     Nato a Roma nel 1949. Si è laureato in Citeşte

Per Eugenia Serafini

Sguardo a Oriente Piccolo omaggio a Eugenia Serafini   La tigre bianca   Non l’ho Citeşte

ENZO SANTESE

ENZO SANTESE   FESTA SARA’ - Risorgerà forse la corolla dei girasoli ormai la luce Citeşte

ROBERTO PAZZI

Roberto Pazzi Poeme din O ZI FĂRĂ SEARĂ Cu o introducere și Citeşte

MARCO PALLADINI

MARCO PALLADINI     Nato a Roma, scrittore e poeta attivo dagli anni Citeşte

PAOLO GUZZI, POESIE - POEZII

PAOLO GUZZI   Paolo Guzzi, nato a Roma (1940). Vive a Roma Citeşte

MICHELE FIANCO Nel magma di una irrecusabile intimità

MICHELE FIANCO         Nato a Roma nel 1968. Si occupa di comunicazione istituzionale Citeşte

SANDRO SPROCCATI

SANDRO SPROCCATI         Nato a Ferrara nel 1954; è un poeta, teorico Citeşte

Franco Falasca

Franco Falasca 9 October 2020 Autor George Popescu FRANCO FALASCA   L’arcano rispecchiarsi del linguaggio in Citeşte

Franco Fallasca

FRANCO FALLASCA   L’arcano rispecchiarsi del linguaggio in sé stesso     Nato a Civita Citeşte

Claudia Mandi: cronică plastică

Claudia Mandi: În-chipu(i)ri cromatice în resuscitarea artistică a romanității antice (Repere revelatorii Citeşte

Milo De Angelis

Milo De Angelis Dalla raccolta „Alta sorveglianza” /   Din culegerea „Înaltă supraveghere”   „Surâse, Citeşte

Mario Costantini, Ploaia

Ploaia   Ascultă ploaia cade în șiroaie   Pământu-i pregătit și-i de trebuință   Cât asfalt totuși și cât Citeşte

“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

ENZO SANTESE

21 October 2020
Autor

ENZO SANTESE

 

FESTA SARA’

Risorgerà forse la corolla dei girasoli

ormai la luce trafigge la coltre di nubi

paesaggi nudi prendono vigore nuovo

nella ricorrenza di questo incontro ambito

tra l’uomo vivo e la sua intelligenza.

Festa sarà nelle vie brulicanti di sole

e città e paesi lucidati a specchio

rifletteranno tanti umori

di prospettive più belle

da fantasia tradotte in realtà.

 

 

SĂRBĂTOARE VA FI

 

Va reînvia poate corola florii-soarelui

de-acum lumina străpunge vălurile de nori

peisaje nude din prind nouă vigoare

în repetiția acestei întâlniri dorite

între omul viu și inteligența sa.

Sărbătoare va fi pe drumurile fremătând de soare

și oraș și sate strălucinde la oglindă

vor reflecta atâtea dispoziții

de prospective mai frumoase

tradus în realitate de fantezie.

Din  „I luoghi e i sensi” / „Locurile și simțurile”

 

 

OCCIDENTE

Sul molo arriva radente

la luce di un tramonto acceso

da rossori d’arancia

in attesa di un’idea che plani

poi sulla pagina in forma di poesia.

Ma è già tutta lì sul mare

nel ritmo di un crepuscolo

pieno di segni d’aria

nel fuoco finale di un giorno

pervaso dalla lanugine chiara

di una malinconia silenziosa.

Enzo Santese

da “L’abito della vita”, Media Naonis Editrice, 2016

 

 

OCCIDENT

Pe stăvilar sosește năruind

lumina unui amurg aprins

de îmbujorările de portocală

în așteptarea unei idei ce va plana

apoi pe pagină în formă de poezie.

Însă e toată acolo pe mare

în ritmul unui amurg

plin de semne de aer

în focul final al unei zile

străbătut de puful limpede

al unei melancolii tăcute.

 

da „L`abito della vita” / „Haina vieții”, poesie / poezii, Media Naonis Editrice, 2016

 

ASTRO POETICO

 

 

Come uno spettro si aggira

nelle stanze buie

di una giornata ombrosa

e narra epopee private

dentro sguardi perduti

nella stiva della memoria

persone, cose, luoghi

si accavallano in un film

di attori leggeri che volano

nella trama di una sintonia

di abbracci lunghi

come le ombre

di fine febbraio.

 

 

ASTRU POETIC

 

Ca o nălucă roiește

în odăile întunecate

ale unei zile umbroase

și povestește epopei private

înăuntrul privirilor pierdute

în cala memoriei

persoane, lucruri, locuri

se suprapun într-un film

cu actori lejeri ce zboară

în trama unei sintonii

de lungi îmbrățișări

ca umbrele

de sfârșit de februarie .

 

 

VENTO E LUCE

Tornerà a farsi vento

il richiamo dell’usignolo

nei fremiti di una sera lucente

di luna nuova che sorride di vapori,

le ombre si muovono a danza

in un cortile dove il silenzio

ha lasciato spazio al dialogare dei gatti,

l’obliquo soffio scompiglia

la chioma tremula di tigli

che ascoltando il suono

di anime rivelate da respiri lunghi

accenna a dialoghi sotto voce.

Tornerà a farsi luce

l’energia sottile di una notte ancora

lontana eppur dipinta nel chiaroscuro

diventato paesaggio nerofumo

in una pianura sbiadita

alla fine del crepuscolo.

La finestra spegne sguardi

gettati su una selva di presenze

che si muovono piano

nell’intermittenza di colori

appena detti e confusi nel buio.

Enzo Santese

da “L’abito della vita”, Media Naonis editrice, 2016

 

 

VÂNT ȘI LUMINĂ

Va reveni spre a se face vânt

dojana privighetorii

în freamătele unei seri luminate

de o lună nouă ce surâde cu aburi,

umbrele se mișcă dănțuind

într-o curte unde tăcerea

a lăsat spațiu de dialog motanilor,

piezișa suflare răvășește

vârful tremurător al teilor

ce ascultă sunetul

unor suflete ivite din prelungi răsuflări

dă semn la dialoguri șoptite.

Va reveni să se facă lumină

energia subțire a unei nopți încă

departe și totuși pictată în clarobscurul

devenit peisaj tăciuniu

într-o câmpie spălăcită

la sfârșitul amurgului.

Fereastra stinge privirile

aruncate pe o pădure de prezențe

ce se  mișcă încet

în repausul de culori

abia spuse și pierdute-n beznă.

 

ECHI

da Umberto Saba

In questo abbandono alla malinconia

nel dolore del sé che ribolle,

leggo la pace di un Canzoniere

dove la musica è ancella e la parola

scivola sulle sillabe del respiro.

È saliscendi di un viaggio emotivo

che traccia sotto costa la coordinata

un andare al largo sull’onda

del NON DOMATO SPIRITO*, come aria di vita,

antidoto del dubbio se sprofondare

o emergere alla luce di albe nuove.

Il confine è una menzogna frenata

dall’empito alla verità, da lì viene il taglio

alla corteccia dura di giorni banali

pieni di sensazioni forti, stimoli a credere

che VIVERE / È PIU’ DIFFICILE CHE MORIRE.**

Ma thanatos è in agguato e paziente

attende l’ora dell’ultimo respiro di eros,

irrorato dall’energia del verso

necessità biologica di dire

il vero dentro, quello che pulsa

immune da seduzioni d’ipocrisia.

Chi è poeta sa e non si chiede

se la misura dell’onesto sta

sulla bilancia contraffatta

delle ambizioni, gravi inibizioni

a far lievitare il dolore verso

gli approdi di una solitudine felice.

Quando la vita è UN SORSO AMARO***

giova ancor più sostare all’ombra della pergola

che abbraccia i tavoli di un’osteria vociante

dove anche la solitudine fa rumore.

IL PENSIERO IRRAGGIA UN ULTIMO VERO****

e corre lungo il filo di un’abitudine

a guardare il mondo per togliere

il peso di una noiosa fisicità.

ENZO SANTESE

da “I luoghi e i sensi”, Edizioni Battello, 2018

Note:

Le parti in caratteri maiuscoli sono citazioni (cioè “echi”) delle liriche di Saba.

Dedicata a Umberto Saba nell’anniversario della morte (25 agosto 1957).

 

ECOURI

 

DE UMBERTO SABA

 

În acest abandon melancoliei

în durerea sinelui ce fierbe,

citesc pacea unui Canțonier

unde muzica e slujnică și cuvânt

alunecă pe silabele răsuflării.

E un suie-coboară al unei călătorii emotive

ce trasează sub coaste coordonata

un mers în larg pe valul

lui NEDOMESTICIUL SPIRIT, ca aerul de viață,

antidot al îndoielii dacă se cufund

și iese din lumina unor albe zori.

Hotarul e o minciună frânată

da ardoarea adevărului, da-acolo vine croiala

la scoarța dură a zilelor banale

pline de senzații tari, stimuli de a crede

că A TRĂI / E MAI GREU DECÂT A MURI.

Însă thanatos e la pândă și răbdător

așteaptă ceasul ultimei răsuflări al lui eros,

întărit de energia versului

necesitate biologică de a spune

adevărul intim, cel ce plusează

imun la seducții de ipocrizie.

Cine e poet știe și nu se întreabă

dacă măsura celui onest stăruie

pe balanța contrafăcută

a ambițiilor, grave inhibiții

spre a face să leviteze durerea spre

escalele unei singurătăți fericite.

Când viața e UN SUSUR AMAR

e mai bine să stai la umbra foișorului

ce îmbrățișează mesele unui bar gălăgios.

GÂNDUL IRADIAZĂ UN ULTIM ADEVĂR

și se-avântă de-a lungul unei obișnuințe

privind lumea spre a arunca

povara unei grețoase fizicități.

 

Note

Cuvintele cu majuscule aparțin lui Umberto Saba (n. aut.).

Dedicată omagierii datei morții lui Umberto Saba (25 august 1957).

 

 

 

Ecouri

din Umberto Saba

În acest abandon spre melancolie

în durerea de sine ce fierbe,

citesc pacea unui Canzonier

în care muzica e slujnică și cuvântul

alunecă pe silabele răsuflării.

E un suie-coboară al unui voiaj emotiv

ce lasă urmă sub coasta coordonată

un mers în largul valului

al NEÎMBLÂNZITULUI SPIRIT, ca suflu de viață,

antidot al îndoielii dacă se-afundă

și iese la lumina unor albe zori.

Hotarul e o minciuna înfrânată

de ardoarea adevărului, de-acolo vine tăietura

în coaja dură a unor zile banale

pline de tari senzații, stimuli de a crede

că A TRĂI / E MAI GGREU DECÂT A MURI.

Însă thanatos stă la pândă și răbdător

așteaptă ceasul ultimei răsuflări al lui eros,

pulverizat de energia versului

nevoie biologică de a spune

adevăratul lăuntru, cel ce pulează

imun la seducții de ipocrizie.

Cine e poet știe și nu se întreabă

dacă măsura celui onest stă

în balanța contrafăcută

a ambițiilor, grave inhibiții,

și face să crească durerea spre

cheiurile unei singurătăți fericite.

Când viațae UN VIS AMAR

trebuie mai bine să mai stai încă sub umbrarul

ce îmbrățișează mesele unui birt gălăgios

în care și tăcerea face zgomot.

GÂNDUL IRADIAZĂ UN ULTIM ADEVĂR

și curge de-a lungul unui fir al unei obișnuințe

privind lumea spre a arunca

povara unei tulburate fizicități.

 

Note:

Părțile cu litere mari sunt citări (adică „ecouri”) din poeziile lui Saba.

Dedicată lui Umberto Saba la omagierea morții (25 august 1957).

 

 

Quando sfumerà il buio

Dietro le finestre della nostra solitudine

cerchiamo la compagnia di pensieri

spuntati nel terreno accidentato

di una natura percorsa da presenze

impercettibili, impegnate a un gioco

di veloce consumo e fine esiziale.

I muri sono alti padiglioni

utili a captare frequenze di silenzi irreali

usciti dal consueto per dare enfasi

al fischio di sirene intermittenti.

La gente crede nell’allegria esorcista

che addormenta la paura in un sorriso

percorso dalla vibrazione di sussulti

fra ansie manifeste e celati tremori.

Ecco, lo schermo è impietoso

nella matematica del dolore,

dove il teorema non accorda i numeri

a una realtà dispensatrice di ruoli

d’assenza dal grande circo del giorno

consunto nell’esercizio dell’esistenza.

Gli sguardi hanno perso la frontalità arrogante

dell’occhio puntato su nemici da abbattere,

che ha ora la liquidità umile della pietà

per le anime poste nei corridoi bui dell’infinito,

per i paladini del nostro resistere,

per i camici verdi, bianchi e azzurri

che danno alle corsie il colore di una vita

ancora degna di respiro a polmoni aperti.

di malvagità.

 

Când se va risipi întunericul

În spatele ferestrelor singurătății noastre

căutăm compania de gânduri

scuipate în terenul accidentat

al unei naturi parcurse de prezențe

imperceptibile, angajate într-un joc

al unui rapid consum și sfârșit funest.

Zidurile sunt înalte pavilioane

bune de a capta frecvențe de tăceri ireale

ieșite din obișnuit spre a da emfaze

fluierăturii de sirene intermitente.

 

Oamenii cred în veselia exorcistă

ce ațipește spaima într-un surâs

străbătut de vibrația de trăncăneli

între neliniști manifeste și ascunse temeri

pentru cămășile verzi, albe și azure.

Iată ecranul e impetuos

în matematica durerii

unde teorema nu acordă numere

unei realități ce se lipsește de roluri

de absență în mele balamuc al zilei

tocit în exercițiul existenței.

 

Privirile au luat înfruntarea arogantă

a ochiului întins spre dușmani de învins,

ce are acum lichiditatea umilă a milei

pentru sufletele aruncate coridoarelor întunecate ale infinitului,

pentru paladinii felului nostru de-a fi.

pentru cămășile verzi, albe și albastre

ce dau curselor culoarea unei vieți

încă demnă de răsuflare cu plămâni deschiși.

Nouă, membri ai spaimei în fața fantasmei eclipsei,

viitorul fără ascunzișuri impuse ne promite

nouă lumină de-a lungul cărării ne mai amenințate

de spiriduși încoronați

cu ticăloșie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

October 2020
M T W T F S S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031