POEME PENTRU O ANIVERSARE

Pe o petală aniversară   Aureliei, de ziua ei         Tot împreună – Citeşte

Poem

suspectă iarba verde de acasă..   age quod agis împuşcătura din somn Citeşte

I. L. CARGIALE

L. Caragiale, «pulpa de viţel» şi dubla miză a Citeşte

EMINESCU AZI

“Umbra” poetului şi “umbrele” efebilor   De la misreading la “reaua lectură”   În Citeşte

Flavio Ermini (Italia)

Flavio Ermini La rupe delle ali e il cielo disabitato   s’incarna in Citeşte

Gianmario Lucini

Gianmario Lucini   MADONNA   La giovane gaggia' allatta il bimbo con una poppa. Con l'altra un Citeşte

David Maria Turoldo

Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: la fede della Parola   Strane, a volte Citeşte

Bloc/Notes

Opriţi Istoria: cobor la prima!   George Popescu   Sentimentul unei schimbări de paradigmă, Citeşte

LA GIORNATA MONDIALE DELLA POESIA

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI   Alberto Arbasino   PIEȚE ALE ITALIEI   Ah, brava societate civică...   Însă Citeşte

MARTA VESPA

Marta Vespa (ITALIA)   da Il penultimo treno della sera, NOR editore, Citeşte

FRANCESCO DE GIROLAMO

Francesco De Girolamo curățat de amăgiri, într-o fragilă durere ca atunci Citeşte

ROBERTO PAZZI - POEZII / POESIE

ROBERTO PAZZI   Veșnic în așteptarea fericirii     Scriitor prolific și foarte activ, nu Citeşte

FRANCESCO MUZZIOLI

FRANCESCO MUZZIOLI     Nato a Roma nel 1949. Si è laureato in Citeşte

Per Eugenia Serafini

Sguardo a Oriente Piccolo omaggio a Eugenia Serafini   La tigre bianca   Non l’ho Citeşte

ENZO SANTESE

ENZO SANTESE   FESTA SARA’ - Risorgerà forse la corolla dei girasoli ormai la luce Citeşte

ROBERTO PAZZI

Roberto Pazzi Poeme din O ZI FĂRĂ SEARĂ Cu o introducere și Citeşte

MARCO PALLADINI

MARCO PALLADINI     Nato a Roma, scrittore e poeta attivo dagli anni Citeşte

PAOLO GUZZI, POESIE - POEZII

PAOLO GUZZI   Paolo Guzzi, nato a Roma (1940). Vive a Roma Citeşte

MICHELE FIANCO Nel magma di una irrecusabile intimità

MICHELE FIANCO         Nato a Roma nel 1968. Si occupa di comunicazione istituzionale Citeşte

SANDRO SPROCCATI

SANDRO SPROCCATI         Nato a Ferrara nel 1954; è un poeta, teorico Citeşte

Poem

23 January 2021
Autor

suspectă iarba verde de acasă..

 

age quod agis împuşcătura din somn cu litere risipite

pe iarba verde a mesei de lucru. şi chipul mamei plâns

peste o crizantemă absentă – n-a fost nicicând acolo dar o văd în vis împroşcată de nămolul unui nufăr din care copilăria mi-a făcut cândva un steag alb. să ne vedem de treabă – zice – vezi-ţi de treabă, copile (adaugă), şi mâinile mele se lasă adunate de nişte sfinţi încâlciţi în vinovăţii sfinţi cu identităţi nesigure şi oricum prea imunde…

 

in vitro cu somnul agitat, cu gâfâieli arondate celeilalte vieţi celuilalt prag, albului pustiei – magnifica nulitate a fierberii cupei de cristal materia plină de vid şi osul crunt al hârtiei de turnesol pe spatele căreia o pasăre neagră îşi face de lucru cu nişte semne de împrumut batjocorind indicibilul urcând în pod resturile de cadavre supravieţuitoare coşmarului ultim. nu mai scrie – îmi zice – nu mă mai scrie

cămaşa tinereţii tale pierdute a putrezit în dulapul cu cărţi şi o privesc peste umărul stâng unde s-a cuibărit fără preaviz tremurul înnoit al descompunerii…

 

deriziune şi cruzime şi limpezime şi fast al durerii

care-mi acordă acest ultim vals al său ultimă favoare:

s-o privesc ca pentru întâia oară când într-o copilărie

fără perdele mă pierdeam în privirile unui viţel fabulos…

nu ştie a muri, Doamne, nu ştiu a muri…Doamne,

toate aceste bâlbâieli ale orei matinale cu greieri ce-şi dau duhul prin codrii de aramă ai somnului spuzind de dalbe ferigi

 

îi contemplu stigmatele: am fost cândva la Assisi

într-o după –amiază cu fiorella b. o bătrânică de treabă

şi ea promisă somnului şi am văzut cum de pe vitralii cutremurul îndepărta umbrele mari ale frumuseţii atât de statornice.

şi apoi venise poetul pellegrini să-mi recite versuri

cu cheie cu cuvinte thailandeze împrumutate unei koiné a unui trib din care-şi luase şi nevasta cu sămânţă cu tot.

singuri eram într-o mulţime de turişti guralivi. Sfântul lipsea. şi Maica stătea acolo pe piatra rece a bătrâneţii ei fără măsură şi mi-a întins mâna şi din mâna ei crudă au curs lacrimi…

 

promis somnului deci. cu cafea limpede a visului mijind spre zorii altui destin: lichiorul tânăr al plantei fără de grai. şi fără hotar. şi atunci m-au auzit spunând: “a cui inimă a căzut?”

tabloul din mâinile artistului a tăcut brusc. numai stânca a vorbit lângă o tufă de roză sălbatică. şi brusc nu mai eram acolo:

nici Maica nici Amintirea Ei, nici codicele, locul graiului care  fusesem era un staul gol. atât de îmbietoare şi caldă?  când piciorul tău miroase încă a trudă?

A, Cuvântul a fost:

îmbibat de regrete. gol de dorinţi. nu te voi mai atinge.

îmi ajunge tăcerea, îmi va ajunge tăcerea dacă vreodată…

 

dacă vreodată întoarcerea va mai fi posibilă – cel puţin în pliurile unui avantext unde inspiraţia se clatină sub povara vinului băut din butia marelui vid. ucigaşul plătit – a spus într-un târziu Martorul.

sora virgină a scribului uitată la căpătâiul Muribundei.

Mai bine ar muri aşa, cu această frumuseţe în ochi.

şi tabloul neterminat din mâinile lui raffael cel Vechi şi cântatul acela imposibil al broaştelor din visul ce se pierdea într-un alt vis care murea într-un al treilea vis şi tot aşa până în pragul vecilor fără acoperire…

 

labirint descuiat în aparenţe seducătoare şi totuşi tristeţea te limpezea ca şi cum erai acolo spre a custodi averea templului. nu timpul era creditorul ci noi. tu şi eu. ca margini ale unui cuvânt niciodată prezent. pe o felie de humă zenitul îşi înmormânta ultima sa lacrimă. ne-am privit fără să ne vedem. tu coborâseşi în tainicul

mâl. prin corolele de brânduşe te mai puteam încă zări. surâdeai. dar nu mie. celuilalt uitat între petalele unui copil promis. acum e dimineaţă devreme. câinii miloşi îşi suflă în palme şi scormonesc în pământul reavăn al acestui mileniu perfid. ne vom mai întâlni? cu siguranţă. la aceeaşi oră matinală în fiecare zi când nebunii lumii dau foc primăriilor clandestine.

asta voiam să-ţi spun. tăcerea ta de-acum îmi ajunge.

îmi tremură în sânge precum cristalul fierbinte al ultimei toamne petrecute împreună în bordelul speranţei. care nu s-a închis niciodată. totul în van. totul vanitate şi absenţă de sine. fii serios, te-aud

profeţind printre ciulinii înnebuniţi de spaimă – avizi şi ei de neputinţă şi foame.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

January 2021
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031