Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

Jung sau elogiul angoasei

23 December 2011
Autor

Carl Gustav Jung, marele psiholog şi medic elveţian, elevul lui Sigmund Freud de care s-a despărţit timpuriu spre a-şi proiecta şi, ulterior, urma propriul drum în psihologia analitică europeană, a lăsat, la moartea sa intervenită la o vârstă aproape patriarhală, o imensă corespondenţă. Printre ediţiile reprezentative ale acesteia, cea intitulată Briefe, hrsg. A Jaffé Zürich, G. Adler London, Walter, Olten u. Freiburg i. B., 1972-1973, publicate în 1982, s-a bucurat, mai ales în ultimii ani, de o atenţie distinctă, jungologi de mare calibru descoperind în paginile epistolare numeroase chei hermeneutice ale întregii sale opere. Scrisorile, câteva adresate şi lui Mircea Eliade cu care Jung s-a aflat într-o relaţie privilegiată începând de prin anii ’50 ai secolului trecut, se oferă drept un incitant document al senectuţii, ca timp al înţelepciunii şi al mărturisirii adevărurilor ultime ale unei experienţe singulare, constituindu-se şi ca un elogiu al angoasei – concept fundamental al psihologiei sale abisale. În plus, epistolele configurează un “scenariu” de situări şi evaluări ale marilor filosofi ai “ultimei” modernităţi, printre care Kierkegaard, Nietzsche şi Heidegger, spre a-i cita pe cei mai glorioşi, în care spiritul critic oarecum neobişnuit al autorului “Psihologiei inconştientului” îşi asociază ironia şi, uneori, chiar sarcasmul pe post de vectori de lectură. Angoasa, Angst, mai curând ca “nelinişte” decât ca “spaimă”, argument central, cum ştim, al psihologiei sale, dar şi subiect tipic al psihopatologiei, nu este, în viziunea junghiană, ceva de combătut ori şi mai puţin de refuzat, ci este sentimentul care îl obligă pe om să-şi îmbrăţişeze menirea proprie, care este umanizarea.

Încă în scrisori de pe la sfârşitul anilor tulburi ’30, Jung porneşte, cum anticipam, de la evaluări ale unor mari “bolnavi” ai gândirii modernităţii târzii, precum Kierkegaard, pe care îl cataloghează, ca într-o “fişă clinică”, drept “un caz insuportabil de nevroză teologică, un plictisit găunos, comparabil cu alţi nevrotici îndârjiţi, care i-au urmat lui Kant, considerat de altfel “ultimul filosof” al lumii. Alt caz clinic ar fi, potrivit lui Jung, Heidegger însuşi, despre care scrie că aceia ce-i sunt afini ar trebui să fie internaţi de-a dreptul în ospiciu, fie ca pacienţi, fie ca psihiatri dezlănţuiţi. Jung nu ezită să numească fenomenul, pe care el însuşi îl va analiza, ca o „perversiune intelectuală tipic germană, identificându-i în Nietzsche modelul. Cât despre Kierkegaard, bătrânul conviv al largului său cerc de prieteni psihologi, gânditori, scriitori şi medici cărora li se adresează epistolar, crede că succesul acestuia s-ar datora faptului că autorul lui Aut-aut ar interpreta un climat specific culturii reformate. Limita filosofiei sale ar consta în actul de a se jelui în sine-şi, prizonier al “rumegărilor” sale, iar ca medic l-ar fi sfătuit să acorde mai multă atenţie lui Dumnezeu care-i vorbea prin suferinţa sa; un argument forte folosit de Jung împotriva lui Kierkaard nu ocoleşte chiar unul dintre cele mai eclatante şi semnificative episoade ale biografiei filosofului neliniştii existenţiale: atunci când Dumnezeu i se prezintă sub forma acelei Anima (rectè, sufletul originar, arhetipal, în cadrul operei junghiene) care este “Regina” sa alchimică (e vizată logodnica lui Sören, pe care, printr-un gest dramatic nicicând elucidat, o repugnă), el a luat-o în şuturi. Iubirea era prea periculoasă pentru “autocratismul” său. Kierkegaard învăţase că “a iubi şi a fi iubit este o pasiunea a lui Dumnezeu”, dar spaima sa n-a marşat la acest adevăr. De aici, diagnosticul: nevroză sterilă care, pentru Kierkegaard, ar fi trebuit substituită cu creativitatea la nivelul unei gloate a zilei. Nu-i nici un dubiu pentru Jung faptul că la marele neliniştit danez confuzia gravă era aceea dintre disperarea autentică, de natură divină, şi spaima puerilă, de unde şi concluzia că angoasa, departe de a fi un rău de eliminat, reprezintă “un corectiv salutar al paranoiei: filosofii (nici Nietzsche, nici Heidegger, nici predecesorul lor danez) n-au reuşit s-o atingă, seduşi de un Eu arogant; în loc să transforme o stare de suflet subiectivă într-o viziune generală au acoperit sub vălul unui limbaj căutat ţi cerebral acea Hosenscheisserei des Ichs, adică acel “Eu laş”, mai degrabă înfricoşat. Odată cu instalarea, după 1945, a ceea ce Jung numeşte “pacea nucleară”, angoasa devine şi mai întemeiată, iar omul care o pierde se condamnă la moarte. Terapia ar consta în a respecta şi chiar a salvgarda angoasa, iar nu a o elimina. Numai excesul acesteia morbid poate fi îngrijit fără efecte colaterale foarte grave. Angoasa este un corectiv al paranoii, iar odată ce ecoul ei s-a stins, incumbă în om inflaţia inconştientului şi delirul îi dilată eul până la a-l face să coincidă cu divinitatea. De aici şi până la sindromul Supra-omului, care nu-i altceva decât o “caricatură a lui Dumnezeu”, nu mai rămâne decât un pas.

Arhiva

December 2011
M T W T F S S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031