Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

Loredana Magazzeni     Miraculoasa rană         Miraculoasa rană   „Dezordinea mea. În asta se află: că Citeşte

Patrizia Tocci, Poesie - Poezii

Dobbiamo arrivare là  dove c’è   il sole. Questo  imperativo conduceva passeggiate di Citeşte

Filippo SALVATORE: Terre e Infiniti

Filippo SALVATORE Terre e Infiniti    Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut Citeşte

In memeoriam Fernando Di Nicola

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE   Despre Georg Lukács s-au scris şi s-au Citeşte

PAUL CELAN

PAUL CELAN: SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.     Destinul postum al poeziei Citeşte

Naturalețea poetului

  NATURALEŢEA POETULUI   Naturaleţea poetului e titlul pe care Mario Luzi îl Citeşte

Attilio Bertolucci

Attilio Bertolucci   Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al Citeşte

Pier Paolo Pasolini - Dosar

Pier Paolo Pasolini   Traducere și prezentare de George Popescu Baladele violenţei   1. Eu sunt un Citeşte

Filippo Salvatore - Itaca

Filippo Salvatore   Itaca   Itaca e-acolo, la marginea mării. În zare se-arată în sfârșit Itaca, Citeşte

Alte noi poeme

Un altfel de adio   Nu ne vom mai vedea – ți-am Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo   Breve profilo Citeşte

Elio Pagliarani

Una mirabile coincidenza: in occasione della ricorrența della scomparsa del Citeşte

Memento pandemic

Memento pandemic     Se împlinesc aproape două luni de când nu am Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări   Să spunem adevărul, cel mai trist Citeşte

Între Hestia şi Hermes Premise istorico-teoretice

Între Hestia şi Hermes   Premise istorico-teoretice   Oricât ar părea de paradoxal, conceptul Citeşte

Eugenio Montale, Arta de a citi

Eugenio Montale, Arta de a citi (Un interviu cu marele poet, Citeşte

Călătoria – probă de destin?

    Tradusă şi, deci, cunoscută cititorului român, prezentă de altfel, cu Citeşte

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”   Sunt tentat să Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

24 March 2021
Autor

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

 

Breve profilo bio-bibliografico

 

Carmen Gallo è nata a Napoli nel 1983. Laureata in letteratura inglese all’Università L’Orientale, oggi insegna all Sapienza di Roma e si occupa di poesia metafisica inglese. Si occupa anche di teoria del romanzo, di critica letteraria, di comparatistica e di traduzione dall’inglese. È attiva nell’ambito della poesia contemporanea, e collabora con diversi blog e riviste (Poetarum Silva, Nuovi Argomenti, Atelier e altri). Ha partecipato a vari premi letterari e nel 2013 ha vinto il premio nazionale “Autori del Territorio – Città di Sant’Anastasia”. Alcuni suoi testi sono stati pubblicati in diverse antologie, sulle riviste «Argo» e «Levania», e su blog letterari come Poetarum Silva, Poesia (blog RAI di Luigia Sprrentino, Transiti poetici).

Attiva lo sguardo su di Sé, che poi mette in un forte confronto il rapporto fra parola e la cosa con uno sguardo quanto preciso al corpo a volte scarnato e gettato in un abisso becckettiano, passando dalle percezioni immediate con le vicende di una assunta banalità, apparentemente insignificanti, ad una visione viva di un reale che apre un gioco dell’absurdo esistenziale.

Ha pubblicato fra l’altro la raccolta Paura degli occhi, L’Arcolaio, nel 2014, Le fuggitive, Appartamenti e stanze,Aos, Edizioni d’if, 2016.

 

Scurt profil bio-bibliografic

 

Carmen Gallo s-a născut la Napoli în 1983. Predă literatura engleză la Università Orientale din orașul natal și se ocupă de poezia metafizică engleză, dar și cu aspecte inedite din creația anticilor greci, Hölderlin, Shakespeare etc. E activă în ambientul poezii contemporane și colaborează cu diverse publicații („Poetarum Silva, Nuovi Argomenti, Atelier și altele). A participat la varii concursuri de poezie, câștigând Premio Nazionale „Autori del Territorio – Città di Sant’Anastasia”. Unele dintre poeziile sale au apărut în antologii, în publicațiile „Argo” și „Levania”.

Activează viziunea asupra Sinelui, ce pune apoi într-o forte confruntarea raportul dintre uvânt și lucru cu privirea pe cât de precisă la corp uneor dscărnat și aruncat într-un abis bekkettian, trecând de la percepțiile imediate con întâmplările unei asumate banalitate, aparent insigfiante, la o viziune vie a unui real ce deschide un joc al absurdului existențial.

A publica printre altele culegerile Paura dgli occhi/ Spaima ochilor, L`Arcolaio, 2014, Le fuggtive / Fugarele  și Appartamenti e stanze, Aos, Edizioni d`if, 2016.

 

(In rivista „Le parole e le cose”)

 

 

*

All’alba un colpo sordo

ci he svegliate. La pietra limite

è caduta, qualcuno l’ha colpita.

C’è molta luce adesso

ma non ci sentiamo al sicuro.

Chi ha colpito è scomparso.

Chi ha colpito adesso aspetta

o si nasconde. Restiamo immobili.

Nessuno sa come continuare il gioco.

Poi le urla, un altro colpo.

 

*

 

În zori un zgomot surd

ne-a trezit. Piatra de hotar

a căzut. Cineva a lovit-o.

E multă lumină acum

dar nu ne simțim în siguranță.

Cine-a lovit a dispărut.

Cine-a lovit acum așteaptă

ori se ascunde. Rămânem nemișcați.

Nimeni nu știe cum continuă jocul.

Apoi urletele, un alt zgomot.

 

*

 

Ricostruire l’animale

dalle promesse che è stato

capace di fare. E dimenticare.

Non dalle ossa abbandonate,

ma dalle impronte che si allontanano.

Dalla corsa. Forma semplice.

La storia interne e la storia esterna.

Chi corre ha perso. Chi corre scompare.

ma si porta dietro tutto. Chi resta

impara a nascondersi. A non essere niente.

Fingere le ipotesi. Le cose che accadono

a quelli che spariscono

 

*

Să reconstruiești animalul

din promisiuni ce e în stare

de făcut. Și de uitat.

Nu din oasele abandonate,

ci din amprentele ce se îndepărtează.

Din fugă. Formă simplă.

Istoria internă și istoria externă.

Cine fuge a pierdut. Cine fuge dispare

dar duce în spate totul. Cine rămâne

învață să se ascundă. Să nu mai fie nimic.

Să născocească ipoteze. Lucrurile ce se întâmplă

celor ce dispar.

 

 

Le fuggitive

 

Siamo in una incubatrice

in una sala d’aspetto

in una casa nuova

Siamo in un bagno

nell’angolo, sotto il lavandino

in una vasca piena

in un corridoio stretto

Siamo in un letto grande

con le mani fuori dalle coperte

dietro la porta, in cucina

sotto il tavolo accanto alle sedie

Siamo sul pavimento

per le scale, con le cartelle pesanti

sotto la pioggia, sotto il portone

Siamo in un’automobile

di ritorno da scuola

in un viaggio lungo

in un’auto piena di scarpe

Siamo di nuovo in bagno.

(…)

 

*

 

Tornare in superficie

come bocche di colpo spalancate

animali finalmente anfibili.

Dimostrare di avere imparato

il doppio respiro, a stare e restare

nello spazio indiviso dove le cose

accadono e basta. In questo gioco

chi si cerca e chi si nasconde

hanno la stessa faccia.

La paura costringe a forme di vita

innaturali, costringe a stare

nella duratura di un altro.

Impossibile prendere aria.

 

*

 

Revenind pe suprafețe

ca niște guri brusc căscate

animale în sfârșit amfibii.

Demonstrând de a fi învățat

dubla răsuflare, stând și rămânând

în spațiul nedespărțit unde lucrurile

se întâmplă și gata. În acest joc

cine se caută și cine se ascunde

au aceeași față.

Spaima constrânge la forme de viață

nenaturale, constrânge să stăm

în durata unui altul.

Imposibil să mai luăm aer.

 

 

Uscirne vivi # 1

 

Nervo vago

 

Secondo alcuni esperimenti scientifici, un neonato che osservi il volto inespressivo di sua madre avrebbe reazione immediata da far ricadere la testa all’indietro e, in alcuni casi, di svenire. Con ogni probabilità, è una risposta istintiva per nascondersi dai nemici quando la madre sembra incapace di proteggerlo. Alcuni lo associano alla reazione di freezing che a volte gli animali, e gli esseri umani, hanno di fronte a una situazione di pericolo.

 

 

A ieși de-aici vii # 1

 

Vag nerv

 

Potrivit unor experimente științifice, un nou-născut care observă chipul neexpresiv al mamei sale ar avea ca reacție imediată aceea de a face să recadă capul îndărăt și, în unele cazuri, să leșine. În orice probabilitate, e un răspuns instinctiv ca să se ascundă de dușmani când mama pare incapabilă să-l protejeze. Unii îl asociază reacției de freezing care la unele animale și chiar la ființele umane, au în față o situație de pericol.

 

 

Uscirne vivi # 2

 

Faux Paris

 

Nel 1918 la città di Parigi provò a escogitare un sistema per difendersi dai bombardamenti tedeschi. La tecnica non è sorprendente se non per il numero di soggetti coinvolti e pe gli aspetti scenografici. Lungo la riva della Senna, poco distante dalla vera Parigi, fu costruita una finta Gare de l’Est, con i treni le luci e tutto il resto. Di notte, la vera Parigi si nascondeva al buio, mentre accanto una falsa ferrovia prendeva vita e si accendeva in attesa delle bombe.

 

A ieși vii de-aici # 2

 

Faux Paris

 

În 1918 orașul Paris a încercat să născocească un sistem spre a se apăra de bombardamentele germane. Tehnica nu e surprinzătoare decât prin numărul de subiecți și prin aspectele scenografice. De-a lungul fluviului Sena, puțin mai departe de adevăratul Paris, a fost construită o fictivă Gară de Este, cu trenuri și lumini și cu tot restul. Noaptea, adevăratul Paris se ascundea în întuneric, în timp ce alături prindea avânt o falsă gară feroviară ș se lumina în așteptarea bombelor.

 

Uscirne vivi # 2

 

Faux Paris

 

Nel 1918 la città di Parigi provò a escogitare un sistema per difendersi dai bombardamenti tedeschi. La tecnica non è sorprendente se non per il numero di soggetti coinvolti e pe gli aspetti scenografici. Lungo la riva della Senna, poco distante dalla vera Parigi, fu costruita una finta Gare de l’Est, con i treni le luci e tutto il resto. Di notte, la vera Parigi si nascondeva al buio, mentre accanto una falsa ferrovia prendeva vita e si accendeva in attesa delle bombe.

 

 

Uscirne vivi # 17

 

Rembrandt

 

Nel museo di Monaco, assediata da altre tele, il Cristo risorto di Rembrandt ritrae il volto di un uomo col petto e il torso privo di ferite. Guarito, risanato, mai davvero toccato. Lo sguardo di Cristo fissa bonario e indulgente lo spettatore che non può ricambiare, presi com’è a cercare nell’immagine, a scrutare la ferita che manca.

 

*

 

Il sarto moto due strade più in là. I funerali

nella chiesa troppo grande per chiunque.

La figlia prende parola, dice, il miracolo

il miracolo di averlo avuto con noi,

con gli occhi aperti e tutto il resto. Usciamo.

La piazza controluce è un autobus di turisti

cinesi. Torniamo a casa, saliamo le scale,

e con noi tornano le panche di legno

sotto l’enorme altare barocco

la conversazione banale, l’odore dei fiori forte.

Spesso guardo l’altalena nel parco sotto casa

la spinta che la mano imprime all’oscillazione

di corpi minuscoli, vulnerabili. A volte

esco sul balcone chiedo alle madri di smettere,

ai bambini di tenersi forte

perché tutto questo è assurdo, e non vale la pena.

Credo di dire ma non accade. Non è reale.

Resto a fissare quei corpi capaci di restare

nel movimento dell’aria e della forza.

Alcuni ridono o piangono, ma nessuno

ha davvero paura.

 

*

Un croitor mort două străzi mai încolo. Funeraliile

în biserica prea mare pentru oricine.

Fiica ia cuvântul, spune, miracolul

miracolul de a-l fi avut cu noi,

cu ochii deschiși și tot restul. Ieșim.

Piața în lumină e un autobuz de turiști

chinezi. Ne întoarcem acasă, urcăm scările,

și cu noi se întorc băncile de lemn

sub imensul altar baroc

conversație banală, mirosul puternic de flori.

Adesea privesc leagănul în parcul de sub casă

împingerea pe care mâna o imprimă legănării

de trupuri minuscule, vulnerabile, Uneori

ies pe balcon cer mamelor să se oprească,

copiilor să se țină strâns

fiindcă toate acestea sunt absurde și nu merită

osteneala. Cred că spun dar nu se întâmplă. Nu

e real. Rămân fixând acele trupuri capabile să rămână

în mișcarea aerului și a forței.

Unii râd ori plâng, dar nimeni

nu se teme cu adevărat.

 

*

Restituire la parola, lasciarla

sulla soglia di casa e dire

poi tenerla o nasconderla in giardino

prima che il tempo e lo spazio propaghino

la sua forza. È novembre. Ho trentasei anni.

Mi porto dietro tutti i miei luoghi.

Faccio attenzione a non dimenticare nessuno.

 

*

Să restitui spaima, s-o las

pe pragul casei și să spun

poți s-o ții ori s-o ascunzi în grădină

mai înainte ca timpul și spațiul să-și propage

puterea lor. E noiembrie. Am treizeci și șase ani.

Îmi duc în spate toate locurile mele.

Caut să nu uit niciunul.

 

 

Din:  https://poetarumsilva.com/2010/12/13/poesie-di-carmen-gallo/

 

 

 

Dalla raccolta inedita Paura degli occhi

 

 

*

 

Come avere

paura degli occhi

come sapere

che tutte le bocche

professeranno il falso

e per prima la tua

dirà cose che non vuole

vedrà cose che non sa

ed il vero e falso verde

resta nelle parole

che non riconosco

perchè hanno la tua forma

la calce bianca dei tuoi sensi

deformati per l’occasione.

Parole annerite, scartavetrate,

cercano rifugio tra le mie

ma non trovano

che una pace fatta di spilli,

di mura

che non tengono,

di soldati

che non parlano la tua lingua.

 

*

 

Cum să ai

spaimă a ochilor

cum să știi

că toate gurile

vor propovădui falsul

și mai întâi gura ta

va spune lucruri nedorind

să le vadă lucruri ce nu le știe

și adevărul și fals verde

rămâne în cuvintele

pe care nu le recunosc

fiindcă au forma ta

varul simțurilor tale

deformate din întâmplare.

Cuvinte înnegrite, curățate,

caută refugiu printre ale mele

dar nu găsesc

decât o pace deja împlinită de ace,

de ziduri

ce nu mai țin,

de soldați

ce nu vorbesc limba ta.

 

 

*

 

 

Lo stretto e il necessario

attraversa lo spazio

tra l’impero e il suo contrario

l’insonnia gira

intorno agli occhi

cerca un varco

per farsi mare

e in tanto piove addosso

la tua legge divina

burocrazia del creato

allunaggio mancato

ufficio reclami

dei giorni dispari e pari.

Nella stanza mani vanno e vengono

s si respira il sale

delle ferite da cicatrizzare.

Inclinare il piano del sacrificio

e in silenzio chiedere aiuto

nel varco delle braccia

nel vuoto delle braccia

farsi mare, e cancellare l’acqua.

 

*

 

Înghesuitul și necesarul

traversează spațiul

între imperiu și contrariul său

insomnia se rotește

în jurul ochilor

caută un pasaj

ca să devină mare

și prea mult plouă pe

legea ta divină

birocrația creatului

ieșire pe lună absentă

birou de reclame

al zilelor impare și pare.

În cameră mâini pleacă și vi

se respiră sarea

rănilor de cicatrizare.

A înclina planul sacrificiului

și tăcerea cere ajutor

în pasajul brațelor

făcându-se mare și ștergând marea.

 

 

Da Dis-anime

 

Din Ne-suflete

 

*

 

Lo dicevi che le mie parole

sono sempre troppo poche

e che non vanno da nessuna parte

Mentre tu vai e vieni

per invertire l’ordine delle ore,

Io sono ancora immobile

nel giorno che pure ho scelto

Di non essere quello che sono.

Non trovo la faccia

Che mi rendeva

Soffitto del tuo andare,

E le scarpe, mura sottili del mio dire,

Una volta

specchio del tuo.

 

Spuneai cum cuvintele mele

sunt tot mai puține

și că nu ajung în nicio parte

Pe când tu de duci și vii

spre a inversa ordinea orelor,

Eu sunt încă nemișcată

în ziua pe care-am ales-o

De a nu fi ceea ce sunt.

Nu găsesc fața

Ce-mi restituia

tavanul mersului tău,

Și încălțările, ziduri subțiri ale zicerii mele,

Cândva

oglindă a ta.

 

 

*

 

 

Rimane pur sempre il fiato

Che non dice

Più del necessario

La testa appesa fa linguacce

La donna accanto

Tesse i fili

I polsi legati

Sono più al sicuro

Di tutto il resto.

Attendo il colpo,

il freddo, la caduta

di ogni tua condanna

Come terra

arrivi

Dritto negli occhi

Lasci ciglia a bocca aperta

 

*

 

Rămâne mereu și suflarea

Ce nu mai vorbește

De ceea ce e necesar

Capul aplecat face limbuții

Femeia de-alături

Țese firele

Pulsurile legate

Sunt mai în siguranță

Decât tot restul.

Aștept lovitura,

frigul, căderea

vreunei oricare sentințe

Ca pământul

sosești

Drept în ochi

Lași pleoapele și gura deschisă

 

 

*

 

Esamino da vicino

I palmi ancora tesi

nidi di ortiche

Botanica degli eventi

dove ogni cosa

È sua contra natura

 

Perché nessun recinto salva

dai tuoi mali verticali

 

E ancora rincorrersi,

con le mani cucite sugli occhi.

*

 

Examinez de aproape

ramurile încă întinse

cuiburile de urzici

Botanica întâmplărilor

unde orice cuvânt

E natura sa contrară

 

Fiindcă nicio îngrădire nu salvează

de relele tale verticale

Și încă hălăduind,

cu mâinile cusute pe ochi.

 

*

 

È arrivato il dono, il fuoco

Il rosso

È arrivata la terra, la città

Che non conosco

E dovrebbe essere facile

A questo punto

Sistemarvi al centro

La lama visibile dei polsi

La schiena curva delle parole

E lasciare che gli occhi sentano

Che la pelle infine veda

Ma la mano ancora trema –

ed io resto immobile

A guardare la trama

Che hai scelto per me

La sollevo e penso,

Scegli me,

Scegli me.

 

*

A sosit darul, focul

Roșul

A sosit pământul, orașul

Pe care nu-l cunosc

Și ar trebui să fie ușor

La acest moment

Să aranjez acolo la centru

Lama vizibilă a pulsurilor

Spinarea aplecată a cuvintelor

Și să las ca ochii să simtă

Ca pielea în sfârșit să vadă

Însă mâna tremură încă –

iar eu rămân nemișcată

Privind intriga

Ce-ai ales-o pentru mine

O ridic și gândesc,

Alege-mă pe mine,

Alege-mă pe mine.

 

*

 

 

A Valediction: Forbidding Mourning

(riscrittura da J. Donne)

 

Quando torni?

(Come spiegarti

Che ho gettato a caso

Tutti i miei sassi)

Ma cosa fai, lì?

(Stendo con le mani

Pieghe su pieghe

Per fare più stretto il vestito)

A che pensi?

(A scontare, elencare, imbiancare

Pareti, specchi, calendari)

Allora a dopo.

(Un passo dopo l’altro

Completo il cerchio

Inciampando sempre sulla fine)

Sì, a dopo.

A Valediction: Forbidding Mourning

(riscrittura da J. Donne)

 

*

 

Când revii?

(Cum îți explici

Că am aruncat la întâmplare

Toate pietrele mele)

Dar ce faci, acolo?

(Întins cu mâinile

Plăgi peste plăgi

Spre a-ți strâmta mai mult haina)

La ce gândești?

(Socotind, numărând, albind

Pereții, oglinzile, calendarele)

Atunci mai la urmă.

(Un pas după altul

Complet cercul

Impiedicându-te mereu la sfârșit)

Da, mai la urmă.

 

 

Da Ben altro è sulla terra

 

C’erano ancora i solchi

Delle tue mani sui fianchi.

C’era ancora il sangue

dei tuoi tagli verticali.

 

Din „Cu totul altceva e pe pământ”

 

Existau încă brazdele

Mâinilor tale pe șolduri.

Există încă sângele

taliilor tale verticale.

 

Fonte / Sursa:

 

https://officinepoesia.home.blog/2019/10/06/carmen-gallo-poesie/

 

6 ottobre 2019

 

Portarsi i pazzi a casa
dare loro da mangiare
la nostra lunghissima sera
togliere il nome alle cose che non tornano
prima che sia troppo tardi anche per noi
afferrarsi le maniche e chiedere ragione
di questi occhi che non si chiudono
di queste risa strette contro il giorno

oggi si accendono le luci
i cani non girano più armati

 

6 ottobre 2019

 

A duce nebunii acasă

a le da de mâncare

în prea lunga noastră seară

ștergând numele la lucrurile ce revin

mai înainte de a fi prea târziu și pentru noi

a apuca mânecile și a cere dreptate

la acești ochi ce nu se închid

la aceste râsete contra zilei

 

azi se aprins luminile

câinii nu mai umblă înarmați

 

 

da Paura degli occhi (2014) poi in XIV Quaderno di poesia contemporanea , a cura di F. Buffoni, Marcos y Marcos 2019.

 

Din Paura agli occhi / Spaima ochilor (2014), apoi în XIV „Quaderno di poesia contemporanea” , a cura di F. Buffoni, Marcos y Marcos 2019

 

 

 

gli altri stanno in piedi a guardare

finché resto qui a parlare
nulla o poco può succedere
le pareti più delle voci mi costringono
in questa stanza dove niente
mi somiglia e niente mi riguarda
le donne spingono e spingono
gli uomini stanno in piedi a guardare

io e te dove andiamo
dall’altra parte dicono non c’è niente
aggrapparsi ai corpi, sopravvivere
anche gli animali si spostano
migrano dove si gela meno
la mano preme forte contro lo sterno
fa uscire l’aria, fa
allargare il petto sull’asfalto

la strada sterrata, la fine del selciato
ancora la caduta più del salto

 

ceilalți stau în picioare privind

 

cât stau aici vorbind

nimic ori puțin se poate întâmpla

pereții mă apasă mai mult decât vocile

în această cameră în care nimic

nu-mi seamănă și nimic nu mă privește

femeile împing și împing

bărbații stau în picioare privind

 

eu și tu unde mergem

de cealaltă parte spun nu e nimic

să se înlănțuie în trupuri, să supraviețuiască

chiar și animalele se mută

migrează unde se îngheață mai puțin

mâna apasă tare contra pieptului

făcând să iasă aerul, făcând

să se lărgească pieptul, pe asfalt

 

strada încuiată, sfârșitul pavat

căderea încă a saltului

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2021
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031