Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

STATUARIA

24 September 2021
Autor

George Popescu

 

STATUARIA

(Poem anii șaptezeci, inedit)

 

cu V. G. Paleolog silabisând pe tăcerile lui Brâncuși

 

Suzanei Fântânariu

 

… și nu era doar gustul acelei creste – albastrul rotund –

din timp țâșnitoare (mitul întoarcerii ca un continuum de ceară)

ci bronzul însuși smuls din propria-i nepăsare. salt printre zei

și urzici: dugheana de nisip în care tânărul cronos înfulecă

din carnea statuilor; bob de fatalitate recucerită prin

urcușul fierbinte în matricea atât de extatic supusă.

(cui însă?) căci prea lesne învățat-am noi să eroizăm

ca și când aspra nevoie de pace nu ar putea tulbura

risipa însăși de maci la gurile morții…

…unul singur între mâinile noastre prea vorbitoare

a întâlnit sudoarea celor vechi; el refuza catifeaua –

mucigaiul ușoarei izbânzi – oriunde barba lui

închipuia lanul de orz – patria getică (U-topie s-a spus?),

muza i-a fost îndelung tăinuită… secretul acela

atât de mult lustruit varza acră și pumnul de mămăligă

brusc deșertate pe o masă de liniști din l’impasse ronsin

pe el îl vizitau furnicile celor demult semințe

în cerul natal din adânc; într-o pasăre (risipă de cuburi

linii savant măcinate la subțioara abisului pur, viori

ale închipuirii devenite cicatrice ale realului) adăpostea

el imperiile unor reverii ancestrale însă două silabe –

aceleași prin care timpul se smulge de sine – între o

masă și o poartă ce taie calm drumul către coloană:

veșnică urmă: zbor închis privirii…

 

 

… de aici ascult cum crește iarba meiul la rădăcina memoriei

cum se înalță cu foșnet sticlos în barba

regelui dac; înrisipire a nimicului pur: zborul oprit

la limita graiului; aproape întrezărit; scaunele

alungă confortul albe tăieturi în faldul unei neliniști

din care numai un rest mai stă să adoarmă veghind

răcoarea arde carnea acestor statui pietre

ale gândului fără răspuns când nici întrebarea

pare că nu a zburat (căci zborul doar ar putea totuși

să zboare dacă nu l-ar ține în loc Ideea) și pasărea

nu ar putea deveni mai umană decât această

umbră a Mâinii, traiect al neliniștii ca un luciu

neinstruit, rostire în pâcla tainei fără hotar macină

(cine?) sămânța și oglinda grea de chipuri

de zei care-au trecut demult pe sub carpați

martorii preferă însă tăcerea care îndurerează

mari vase de lut: ceramice graiuri… pare că arborii

poartă cu ei coaja străvechilor mâini cu care s-a arat

veșnicia el însă a deschis mutele guri ale formelor

în sângele pietrei peste cenuși de melci și

peste smalțul tăcerii…

 

3.

 

vom lua cu toții din tăcerile lui

alte răgazuri improvizate (alteregouri grăbite spre

somn) și nu mai puțin seducătoare; taine și

ipoteze căci lama pietrei lui pretutindenește

asemenea iubirii ce nou basm promite mereu

deși același cuplu îi îndură clima…

 

…nouă însă ușor nu ne vine să tăiem în felii

o taină atât de curată și aproape în noi prea

aproape de gurile învorbite ridică el umbra Măriei Sale

Obârșia; țara ca o lacrimă a pietrei prin care

albastru devine aprigă mierlă zborul ca un început

de rană pe sub cămașa vorbei el acolo –

în les grandes musées ale lumii poate să pară

el o dulce unealtă a noului prin care

un celălalt se face pe deplin auzit? nouă însă

toată culoarea ne-a cheltuit-o – inima inimii –

înălțând vidre semețe peste ape și plozi

foamea de veșnic, chipul

Identității!…

 

1981 Georocu-Mare

 

STATUARIA

(Poema anni Settanta, inedito)

 

Con V. G. Paleolog sillabare sui silenzi di Brâncuși

 

A Suzana Fântânaiu

 

1.

 

… e non era il sapore di quella collina – il pieno azzurro –

dal tempo pullulante (il mito dell’eterno ritorno come un continuum di cera)

ma il bronzo stesso spiantato dalla propria ignavia. Salto fra dèi e

ortiche: la baracca di sabbie in cui il giovane cronos digruma

pezzi della carne delle statue: granello di fatalità riconquistata

per l’ascensione bollente nella matrice così puntualmente obbedita.

(invece a chi?) quando troppo lentamente abbiamo imparato noi a eroicizzare

come se l’aspro bisogno di pace non potesse istigare lo spreco

di papaveri nel delta della morte…

… uno solo fra le nostre mani troppo logorroiche

ha incontrato il sudore dei vecchi; egli rifiutava il velluto –

la muffa della facile vittoria – dovunque la sua barba

immaginava campo di orzo – la patria getica (U-topia si disse?),

la musa gli fu a lungo nascosta … quel segreto

tanto limato la verza acre e la manciata di polenta

d’improvviso gettata su un tavolo di silenzi in Impasse Ronsin

lo visitavano le formiche di quei vecchi semi

del natale cielo profondo; in un uccello (spreco di cubi

di linee macinate con saggezza al sottobraccio dell’abisso, violini

dell’immaginazione fatti cicatrici del reale) custodiva egli

gli imperi di fantasticheria ancestrale ma due sillabe –

le stesse per le quali il tempo si strappa da sé stesso – fra

una tavola e una porta che blocca con calma la strada verso la colonna:

eterna traccia: volo chiuso allo sguardo…

 

 

2.

 

… di qua ascolto come germina l’erba alla radice della memoria

come s’innalza con vitreo fremito nella barba

del re daco: dissipare del puro nulla: il volo fermato

al limite della parola; quasi intravveduto; le sedie

cacciano via bianche incisioni nella falda di una angoscia

di cui solo un resto sta per addormentarsi vegliando

il fresco arde la carne di queste statue pietre

del pensiero… senza risposata quando neppure la domanda

sembra essere volata (ché il volo comunque non potrebbe di certo

volare se lo tenesse fermo l’Idea) e l’uccello non potrebbe diventare

più umano di questa ombra della Mano, tragitto dell’inquietudine come

un lucido primitivo, un codice nella nuvola del segreto senza confini

macina (chi?) il seme e il pesante specchio di volti

di dèi che sono passati da tempo sotto i Carpazi

i testimoni preferiscono invece il silenzio che tormenta

grandi vasi di terra: ceramiche codici… pare che gli arbori

portano con essi la corteccia delle antiche mani con cui s’è arata

l’eternità egli stesso ha aperto le mute bocche delle forme

nel sangue della pietra su ceneri di chiocciole e

sopra lo smalto del silenzio…

 

 

3.

 

prenderemo tutti qualcosa dai suoi silenzi

altri sollievi improvvisati (frettolosi alter-ego verso

il sonno) e non di meno seducenti: segreti e

ipotesi perché la lama della sua pietra va dovunque

come l’amore che nuova fiaba promette sempre

bensì la stessa coppia ne soffra il clima…

 

… a noi invece facile non è tagliare in pezzi

un segreto tanto limpido e quasi in noi troppo

vicino alle bocche parlanti innalza egli l’ombra della Sua

Maestà Origine; il paese come una lacrima della pietra

su cui azzurro diviene un accanito merlo il volo come un inizio

di ferita sotto la camicia della parola egli lì –

in les grandes musées del mondo può sembrare

un altro ma si fa davvero ascoltare? a noi invece

tutto il colore l’ha speso – il cuore del cuore –

innalzando fiere lontre sulle acque e bimbi

la fame di eterno, il volto

dell’Identità…

 

1981 Georocu-Mare

 

Arhiva

September 2021
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930