Traducând Andrea Zanzotto: Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de idiom”

Traducând Andrea Zanzotto:   Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore Din revista „Le parole Citeşte

Luigi Di Ruscio

Luigi Di Ruscio   Altă tipologie de „poet proletar”:   „...il sottoscritto fortunato / Citeşte

Un alt eseu al amicului Marco Lucchesi

Marco Lucchesi* Scările mele   Cărturar de rezonanţă medievală, în sensul cel mai Citeşte

Un admirabil studiu a,l amicului Marco Lucchesi, poet, traducător, eseist. romancier și academian brazilian

Marco Lucchesi Note despre El Libro dell’Amore de Marsilio Ficino   Lucrul Citeşte

Elio Pecora alte poeme

Elio Pecora alte poeme   * Fericit. Dar cum e posibil ca fericirea Citeşte

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: Citeşte

Between Zenon and Leda (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*) George Popescu

Between Zenon and Leda   (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*)                                                        George Popescu   Translated Citeşte

Paolo Valesio Il corridoio dei ritratti / Coridorul portretelor

I CORIDORUL PORTRETELOR     Mica sufragerie a hotelului e la demisol și Citeşte

Paolo Valesio atri poemi / alte poeme

I PLECÂND DE-ACASĂ (POESIE) (PARTENDO DALLA CASA) (POEZII), 1990   PROLOG I PEISAGELE ANOTIMPURILOR     Note la Citeşte

Paolo Valesio - saggio e due poemi / studiu și două poeme

PAOLO VALESIO POEZII ALESE (POEZII ALES) INTRODUCERE, NOTE   În românește de   GEORGE POPESCU     Paolo Valesio Citeşte

Filippo Salvatore Poemi / Poeme

Quadrantide   I   Finita è la bufera e regna profondo il silenzio sulla città.   II   Quanto bianchi Citeşte

Omagiu italian lui Valer Dellakeza

Valer Dellakeza   È una vera fortuna per un regista incontrare attori Citeşte

CU ȘI DESPRE EUGENIA SERAFINI 20 ANNI FA

George Popescu   EUGENIA SERAFINI: poetă, artistă polifonică și ambasadoare a României Citeşte

Alte poeme prin ani...

în disprețul oricărei geometrii...   acesta e un demon, a zis mușcând Citeşte

Poeme prin ani...

în autobuzul 27...   tu, fată umbră, soră a lui san francesco cel Citeşte

Răspuns la o anchetă în perspectiva integrării noastre în UE.

George Popescu   Proba Ithacăi: angelus novus şi umbra lui Zarathustra 26 noiembrie Citeşte

Fabrizio Dall`Aglio Hic et Nunc.

  Fabrizio Dall`Aglio   Hic et Nunc.   Poezii, 1985- 1998 (Cu o prezentare și texte Citeşte

Traduceri diverse

Gabriella Musetti   Dalla raccolta Un buon uso della vita, Samuele Editore, Citeşte

Poeme regăsite

George Popescu și dacă nu astăzi și dacă nu astăzi atunci când? printre Citeşte

Un alt eseu al amicului Marco Lucchesi

27 March 2022
Autor

Marco Lucchesi*

Scările mele

 

Cărturar de rezonanţă medievală, în sensul cel mai exact al acelui ficinian uomo universale din Florenţa post-dantescă şi pre-vinciană de care oraşul natal al străbunilor şi părinţilor săi, Lucca, este, nu numai geografic, atât de aproape, poetul şi academicianul brazilian îndrăgostit de Eminescu, de Bacovia, de Sorescu, ca şi de Enescu şi de „Mioriţa”, garantează, în acelaşi timp – prin neobişnuita întindere a cunoştinţelor sale de limbi şi de culturi – şi acel atribut borgesian de bibliotecar babelian.

 

Prezentare şi traducere de

George Popescu

 

 

Mă gândesc la flăcările ce trebuie să fi ars Turnul Babel, minune a minunilor, pe care totdeauna l-am imaginat distrus de focul lucrurilor plurale şi din care a luat naştere nostalgia Unului, veşnic dorit şi pierdut pe plajele vremii.

Încă de mic am simţit înăuntrul meu o puternică scânteie ce-mi cauza nelinişte, o necesitate obstinată, o mare şi permanentă dorinţă de a culege pietrele turnului, moştenirea Babelului, al cărui fiu şi prizonier mă găsesc.

Totul a început noaptea, în timp ce armonizam undele scurte ale unui radio plin de scale şi de butoane, prin care puteam să disting clar emitenţi ce practicau alte limbi, însă nu portugheza ori italiana, şi care ajungeau de la lungi şi negândite distanţe, trezind o puternică înclinaţie pentru geografie. Era prefaţa lui Jules Verne şi a căpitanului Gancio, al cărui cititor asiduu am devenit, dat fiind că mă simţeam un corsar ce putea totul, ce naviga pe banda 25, 31 şi 49 metri, căutând, dincolo de furtuna de zgomote, idiomuri şi comori: Hier ist die Deutsche Velle. Qui, Radio Mosca, Ici Radio France internationele. This is the Voice of America. Esta es Rádio Havana, Cuba.

Toate trăiau armonioase în radioul meu, în ciuda timpurilor Războiului Rece.

Radioul se găsea în apropierea maşinuţelor de fier şi a avioanelor cu baterie, iar acum nu am nevoie să adaug nimic altceva despre nomadismul meu profund.

De-atunci am decis, cu ingenuitatea celor zece ani ai mei, să studiez pe cât îmi stătea în putinţă toate limbile, să îmbrăţişez lumea, dat fiind că nu mă îndoiam de promisiunile ei ce-mi făceau semne insistente cu mâna.

Dat fiind faptul că eram încrezător în mesajul său de unitate şi simţeam la Zamenhof, creatorul limbii universale, aceeaşi flacără postbelică ce mă devora, Esperanto mi se prezenta ca o soluţie, mie şi altor domni, cu care pălăvrăgeam cu ajutorul ei, iar aici evoc pe dr. Roberto, ce poseda la verda stello en la koro.

Câţiva profesori m-au marcat în acest ambiţios proiect: întâi de toate, Frau Zoe Steoanov, această admirabilă umanistă, cu o profundă şi amplă cultură, ce m-a învăţat rusa şi germana, deschizându-mi drumul spre Goethe şi Dostoievski după numeroase exerciţii spre a absorbi declinările. Hugo Baggio, care m-a ajutat să aprofundez greaca şi latina, mi-a recomandat lectura unor izvoare exemplare. Ori Madame Rosa, cu care studiam Racine şi Molière – cât mai râdeam cu Preţioasele ridicole – ea, atât de mândră de tradiţia franceză, la fel ca draga autoare dramatică Maria Jacyntha, pentru care am şi-acum o mare nostalgie. În ce priveşte profesorii de engleză, au fost cu toţii capete pătrate, meschini, mediocri, au trecut fără să lase vreun semn. Spaniola şi esperanto mi-au parvenit prin intermediul cărţilor. Continuu să studiez araba, turca, persana, româna şi să avansez în ebraică.

Cu toate acestea, nu văd nici un avantaj, nici un atribut, nici un motiv de mândrie în cunoaşterea unei limbi ori a alteia, şi mă irită, cu adevărat mult, atunci când sunt întrebat câte limbi cunosc: schimb vorba şi răspund, cu o indispoziţie nedisimulată, că am pierdut socoteala întrucât studiul limbilor e, de fapt, unul din lucrurile cele mai banale de câte ştiu eu. Secretul studierii limbilor depinde de o mare disciplină şi de un motiv determinat. Metafizica şi melancolia sunt posterioare.

Iubesc înainte de toate limba braziliană, formele drepte şi sinuoase, sonoritatea lui ão, perfectul compus, excesul, norocosul şi eleganţa din ea şi rămân răscolit de forţa lui Antonio Vieira, a incomparabilului şi mândrului Machado, limpezimea lui Graciliano, undele lui Clarice Lispector şi vertijul lui Guimarães Rosa.

Iubesc limba părinţilor mei, cea ce-mi guvernează gândurile – uri, iubiri, taine, necazuri – şi-mi permite să fărâmiţez cuvintele, pronunţând consoanele duble, proiectând vocalele, înalte şi delicate, precum sublimul Petrarca şi sordidul Aretino, marele Ungaretti şi Giacomo Leopardi, fratele meu.

La început, alături de neliniştea comunicativă, mă distram lansând verbele germane la sfârşitul frazei, declinând în latină, descifrând greaca, prost camuflată în portugheză, interogând ori exclamând cu capul în jos, în spaniolă, desenând literele chirilice ori pe cele arabice sau vorbind ciudatul esperanto, de care m-am disociat la cincisprezece ani, fiindcă o descopeream artificială.

Îmi făcea plăcere – ca la pian – virtuozitatea, stăpânirea structurii, a angrenajelor, a motorului limbii. Însă această probă de imaturitate m-a bântuit din fericire mult. Astăzi resimt oroare în faţa virtuosului. Aspectul fundamental rămâne acela că mereu am iubit literatura şi, drept urmare, posibilitatea de a ajunge la textele originale era mai emoţionantă decât aceea de a descoperi emitenţi într-un ocean de zgomote. Am căzut într-o capcană mare, cea mai periculoasă dintre toate, capcana textului, din care n-am reuşit să mă eliberez nici până azi, când citesc ultima scrisoare – poem al lui Esenin, nopţile lui Novalis, vocalele lui Rimbaud, marinarul lui Coleridge, surâsul Beatricei sau acel adio al lui Hector şi Andromaca, în „Iliada”.

Traducerea a reprezentat pentru mine acea nelinişte postbabelică. Totuşi, nu era de ajuns să cunoşti limbile originale. De la lectură la traducere a fost un pas, însă trebuia să respect rime, accente, aliteraţii, toate aspectele de care depindea poemul, fără a uita sentimentul – idee al originalului, centru de gravitate în jurul căruia totul trebuie să continue să graviteze în traducere.

Din cele pe care le-am realizat, „L’Isola del Giorno Primo”, roman de Umberto Eco, a fost cea care mi-a dat cel mai mult de lucru, dar şi cea mai distractivă, cea mai dificilă şi cea mai fascinantă.

Povestea cunoaşte două faze. Aproape un film de aventuri. Restul, frumoase şi atrăgătoare variaţii pe aceeaşi temă. Ceva de Ravel.

Totuşi, călătoriei lui Roberto – atât de plină de riscuri şi de naufragii – i-a corespuns truda, nu mai puţin periculoasă, de traducător. Aceasta fiindcă romanul e scris în două limbi: italiana barocă şi italiana modernă. Era vorba de a face acelaşi lucru în portugheză. Astfel încât să nu se piardă acel contrast. Şi mai mult: pasiunea enciclopedică a lui Eco a îmbrăţişat medicina şi alchimia, botanica şi teologia. Toate acestea în detaliu şi potrivit cu expresiile (uitate sau aproape) ale secolului al XVII-lea. Cuvinte ce îmbracă veşmintele epocii lui Marino. Neologisme ce s-au născut cu aceeaşi viteză cu care au dispărut. Inversiuni de fraze. Aliteraţii. Jocuri de cuvinte. Perfect: lucrul a durat şase luni. Întreg acest timp pe insulă. Privind-o cu iubire şi disperare. Îndrăgostit. Înlănţuit. Mai mult de şaizeci de dicţionare. Lumea ce devenea o navă. Bibliotecile din Rio erau încărcătura. După – pânze umflate – Washington, Roma şi Lisabona. Vânturile internetului duceau pe mări niciodată navigate până atunci, electronice, cyber-spaţiale (care au făcut de prisos radioul cu unde scurte). Iar pentru câteva cuvinte era nevoie de săptămâni. Pentru altele, luni. Trebuiau controlate izvoarele romanului. Reexaminate soluţiile, transportate spre portugheză. Când sosea cuvântul perfect, lipsea doar strigătul: pământ! pământ!

După „Istoria tragico – maritimă”, „Scrisorile portugheze” de Vieira Manuel Bernardes, „La Polianteia medicinal” a lui Semedo. Poemele lui Camoes. Toate acestea pentru  a rescrie limba noastră barocă. Dicţionarul lui Bluteau. Cel al lui Marois. „L’Isola del Giorno Prima” m-a condus la atât de iubita literatură lusitano – braziliană. Patriciană e limba portugheză.

Care va fi fost Insula lui Roberto, protagonistul poveştii? Nu-i nici un mister. Se numeşte Qomea. Aproape de Fiji. Totuşi nimic important pentru literatură. Roberto n-a ajuns niciodată la ea. Poate numele ei e utopie – în accepţia pozitivă a termenului. Aceea care mişcă şi protejează. Pasárgada de Baneira. Innesfree de Yats, în traducere – Ilha do Amanha.

Numai atunci când am decis că sarcina era îndeplinită, am trimis un fax lui Umberto Eco, adresându-i complimente pentru profunda inginerie cu care a plasmat „L’Isola del Giorno Prima”, fruct al unei mari erudiţii, cum scria Liliei. Şi astfel am reuşit să mă eliberez din Insulă, din capcanele autorului ei, cu care am schimbat mesaje noi ce semnalau gesturi de prietenie şi admiraţie.

Cu toate acestea, înlăuntrul meu rămâne acea scânteie puternică ce-mi crea nelinişte, acea trebuinţă obstinată ce m-a condus spre cunoaşterea altor limbi, chiar dacă atinse de umbra de neatinsului, dat fiind că traducerea e un câmp de forţe fluctuante a cărui limită – dacă există vreuna – pare să locuiască acel încă – nu, focul lui Prometeu, fructul interzis sau tentativa imposibilă, dar mereu râvnită de a reconstrui, cu teamă şi emoţie, scările Turnului.

* Marco Lucchesi, născut la Rio de Janeiro, din părinţi italieni, predă literatura italiană şi comparată la Universitatea Federală din oraşul natal. Membru al Academiei de Litere din Brazilia, al Pen Club-ului, al Societăţii Braziliene de Geografie şi colaborator al celor mai importante ziare braziliene. Director al revistei „Poesia Sempre”, editată de Biblioteca Naţională. Distins cu Medalia Camerei de Comerţ din Lucca (Italia), cu Premiul Prometeo d’Argento al Preşedintelui Republicii Italiene, Carlo Azeglio Ciampi, şi cu Premiul Ministerului Bunurilor Culturale de la Roma, ca şi cu Meritul Uniunii Braziliene a Scriitorilor.

A publicat: Sphera (Premiul Jabuti, 2004, şi prefinalist al Premiului Portugaliei Telecom), Viagem a Florença, Caminhos do Islã, Lucca dentro, Poesie (Premiul Cilento şi Premiul San Paolo), Saudades do Paraíso, O sorriso do caos (candidat la Premiul Jabuti, 1997), Teatro alquímico (Premiul Academiei Mineira de Litere, 2000), Faces da utopia, A paixão do infinito, Bizâncio (finalist al Premiului Jabuti, 1999), Os olhos do deserto, Poemas Reunidos (finalist aş Premiului Jabuti, 2001).

Recent, a publicat şi primul său roman, cu titlul O Dom do Crime, Rio de Janeiro, Record, 2010 (Prêmio Machado de Assis da UBE e Finalista do Prêmio São Paulo).

A îngrijit traducerea capodoperei Ierusalimul eliberat de Torquatto Taso şi cartea Leopardi – poesia e prosa. A tradus L’isola del giorno prima (finalist al premiului pentru traducere Jabuti, 1996) şi Baudolino de Umberto Eco (finalist al premiului pentru traducere Iabuti, 2003), Ştiinţa Nouă, de Giamattista Vico (Premiul pentru traducere al Uniunii Latine), din  Rilke şi Trakl (Premiul pentru traducere Paulo Rónai, 1996), Poemi de Rumi (Premiul pentru traducere Jabuti, 2002), Poeme de Hlebnikov, Drei Gedichte, de Patrick Süsskind, Esquisse du jugement universel, de Foscolo, La tregua de Primo Levi, Presto con fuoco, de Roberto Cotroneo şi altele.

Autor al unor multiple şi incitante comunicări la reuniuni şi congrese internaţionale şi varii studii şi articole despre Pirandello, Mario Luzi, Gunther Grass şi alţii. Cărţile sale au fost traduse în germană de Curt Meyer Clason, în spaniolă de Rodolfo Alonso, în română de George Popescu şi în persană de G. Fahmi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2022
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031