Eugenio Montale Poeme

Eugenio Montale   Traduceri G.P.   În fum   De câte ori te-am aşteptat la gară în Citeşte

Eugenio Montale, Dansatoarea obosită

Eugenio Montale DANSATOAREA OBOSITĂ dedicată Carlei Fracci (20.08.1936-27.05.2021)   Revine să-nflorească trandafirul ce totuși dinainte Citeşte

Filippo Salvatore Poemi / Poeme

Filippo Salvatore   Quadrantide   I   Finita è la bufera e regna profondo il silenzio sulla città.   II   Quanto Citeşte

Eugenio Montale - Misterul unui poet. Ezra Pound

Eugenio Montale   Misterul unui poet – Ezra Pound   în „Corriere d’informazione”, Citeşte

BlogNotes

Blog/Notes Macedonski și rozele ce nu... mor! George Popescu Nu doar lăudabilul demers Citeşte

BlogNotes 24 mai

Incurabilul drog al Puterii   George Popescu   Drogul, se știe, e un produs Citeşte

BlogNotes 24 mai

Incurabilul drog al Puterii   George Popescu   Drogul, se știe, e un produs Citeşte

Piero Bigongiari, un eseu consacrat lui Eminescu

Piero Bigongiari   CONCENTRAREA EXTENSIVĂ LA  EMINESCU*     Ce mi-i vremea când de Citeşte

Eseu despre lectura poeziei

  George Popescu     Cum se citește poezia   Oare cum se citește poezia? Iată o Citeşte

Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

Loredana Magazzeni     Miraculoasa rană         Miraculoasa rană   „Dezordinea mea. În asta se află: că Citeşte

Patrizia Tocci, Poesie - Poezii

Dobbiamo arrivare là  dove c’è   il sole. Questo  imperativo conduceva passeggiate di Citeşte

Filippo SALVATORE: Terre e Infiniti

Filippo SALVATORE Terre e Infiniti    Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut Citeşte

In memeoriam Fernando Di Nicola

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE   Despre Georg Lukács s-au scris şi s-au Citeşte

PAUL CELAN

PAUL CELAN: SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.     Destinul postum al poeziei Citeşte

Naturalețea poetului

  NATURALEŢEA POETULUI   Naturaleţea poetului e titlul pe care Mario Luzi îl Citeşte

Attilio Bertolucci

Attilio Bertolucci   Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al Citeşte

Pier Paolo Pasolini - Dosar

Pier Paolo Pasolini   Traducere și prezentare de George Popescu Baladele violenţei   1. Eu sunt un Citeşte

Filippo Salvatore - Itaca

Filippo Salvatore   Itaca   Itaca e-acolo, la marginea mării. În zare se-arată în sfârșit Itaca, Citeşte

Attilio Bertolucci

28 March 2021
Autor

Attilio Bertolucci

 

Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al cărui nume se află astăzi pe buzele tuturor cinefililor din lume. Pare o ironie a destinului, aşadar ca poetul Attilio, foarte cunoscut şi apreciat în cercurile literare italiene interbelice, în ciuda firii sale solitare. să treacă în umbra propriului său fiu, şi asta chiar în contul unei arte, cea a filmului, desigur mai spectaculoasă şi mai populară decât cea a poeziei.

Tatăl, poetul, deci, s-a născut la S. Lazzaro (în provincia Parma), în 1911, a urmat cursurile facultăţii de drept, apoi pe cele ale facultăţii de litere din Bologna, unde a fost coleg, printre alţii, cu cunoscutul prozator Giorgio Bassani.A predat istoria artei învăţământul superior şi a condus o colecţie de literatură la o cunoscută editură, a lucrat, în televiziune, pentru RAI, redactor al revistelor literare “Paragone” , “L’Approdo letterario” şi “Nuovi argomenti”. A fost şi un pasionat traducător de poezie universală şi, în ciuda bogatei şi prodigioasei activităţi culturale, a fost şi a rămas o fire retrasă, cîntînd în poezia sa universul rustic, campestru, cam în felul în care a făcut-o, la noi, un Ion Pillat.

Poezia sa, adunată în volumele “Sirio” (1929), “Fuochi in novembre” (1934), “La capanna indiana” (1951, “Viaggio d’inverno” (1971),  propune o tematică de sorginte arcadică, aproape pastorală, tratată însă în volutele unei stilistici moderne, cu o sintaxă economicoasă, austeră. Analizînd unele titluri ale poeziilor sale (“roman”, “pagină,de jurnal”, “cronică”), un critic detecta cu pertinenţă prevalenţa unui program de natură confesivă, prin includerea filonului ‘narativ’ în structura poemelor, de unde conclusia că poezia ar reprezenta, pentru Bertolucci, nici mai mult, nici mai puţin decît tot ce este – ori ce devine scriitură, adică tot ceea ce autorul discerne şi selectează, urzind, asemenea unui păianjen, pe foaia de hârtie.

Acelaşi critic remarcaq disponibilitatea poetului pentru asumarea “marginalităţii” ca destin, dar şi ca topos liric. Nu lipseşte în această opţiune, adaugăm noi, un abia disimulat simţ provocator: într-o lume a computerului şi a sondelor spaţiale, Attilio Bertolucci preferă, riscînd să rămână, cum se zice în limba sa, “fuori moda’, să scrie despre sat, despre câmp, despre zăpezi (şi de altădată), despre vrăbii şi drumeţi singuratici abandonaţi la margini de păduri care, din păcate, în Italia nici nu se prea mai găsesc astăzi.

“Temele” poemelor sale sunt, aşadar, vechi cît poezia universală ori, mai bine zis, cît lumea însăşi, fiindcă solitudinea – din care el îşi face un motiv predilect – aparţine destinului nostru interior; ca şi copilăria, păcatul, iubirea, ca, mai ales, natura cu anotimpurile, cu frumuseţile ei imprevizibile care nu se schimbă, în ciuda schimbărilor pe care noi le suportăm.

Poezia, ca şi poetica sa, rămâne, aşadar, o sfidare a modei şi chiar a amprentelor majore ale epocii pe care o trăim, nostalgia – cu tot haloul ei semantic – fiind, până la urmă, marea temă a întregii lirici a lui Bertolucci.

 

Dal “Sirio”

 

Cîntecul pelegrinului

 

Noapte de bronz

Pe care-o arde

Rădăcinosul arbore

  • i tînguiosul rîu o usucă

Iar piatra o-ntunecă,

Noapte pe care zorii

Mai jinduită-o fac

  • i aşteptată mai

De pelegrinu-ncremenit

Pe la izvoare putrede.

 

  • i dacă-n zori

Din rece soare plouă

Exhumată, halucinantă

Strălucire,cu gingăşie

Peste obscura-mi dimineaţă,

O, floare

Te salută

Încremenitul pelegrin.

 

Dimineaţă

 

Prin fereastra deschisă

Pătrund calmele voci

Ale fluviului,

Îndepărtatele cînturi

ale spălătoreselor

Acolo jos printre plopi şi anini,

Către curentul pur

Ce susură atît de dulce,

Fumul aburilor

Cu cel al caselor se însoţeşte

Sub rîsul triumfal

Al cerului.

Pe celălalt mal, pe drum

Afişele albastre

Ale companiilor de navigaţie

Umplu de nostalgie şi iluzii

Inima oamenilor

Aşezaţi pe bănci.

Mă gîndesc la o fată blondă.

Curînd va sosi amiaza

  • i o mare blîndeţe mă cuprinde,
  • i o mare nevoie să plîng fără motiv.

 

Copilărie

 

Vise albastre

Brodate

Salve

Ave

Bucuroasă noapte

Sticle cu geamul gros

Cu un pahar în vîrf,

Un rozariu

De alune uriaşe

  • i beznă

Pînă mă-nghite somnul.

Dimineaţă e duminică;

Ceaţă pe cîmpuri,

E departe biserica

  • i clopotele nu se-aud.

Noapte aspră a fost totuşi

Căci nişte fantasme albe

Au încolţit-o

Cu vreri de cireşe,

De sticle de vin

Roşu, ce-a spumegat.

S-a aprins focul

În cameră deja de-o vreme

  • i trăncăneşte precum un bătrîn singuratic

Ce-şi aminteşte sieşi de tinereţe,

Fericite vremuri.

Roşii se fac  chipurile de căldură

  • i noi copiii suntem mulţumiţi,

Cu inima uşoară şi multicoloră

Într-o odaie, cînd iarnă este.

Privim pereţii pe care sunt pictate

Solitare case, îmblănite cu neauă

În mijlocul pinilor şi ei

Albiţi de nea, spre lacuri îngheţate.

Fumegă un coş,

Un cerb stă încremenit

Acolo în vale

Unde sfîrşeşte pădurea.

În acea blîndă casă

Un copil a rămas prizonier.

Se-ndepărtează un tînăr

Trist, şi plînge, pe o cărare

Spre viaţa crudă care-l aşteaptă,

Mai crudă decît Moartea.

 

Pagină de jurnal

 

La Bologna, la Fontanina,

un sluşbaş isteţ şi plîns

pe tăcute, cu un surîs

ne-a deschis uşa cu mîna.

 

Camera pustie şi-nsorită dŕ

spre un canal

pe care în linişte şi egal

o flotilă de raţe naviga

 

Un vin de aur strălucea-n pahare

şi ne-a îmbătat;

iubirea, o rarişte mare,

din ochii-ţi negri ne-a incendiat.

 

Din “Focuri în noiembrie”

 

Apoi în lumina senină

 

De cum vara sosit-a, mari fluturi albi

intrau în odaia fără de zgomot;

mâinile ei, pe cearceaf, erau doi fluturi mari

morţi şi albi, uşor  mînjiţi de sînge.

Cînd seara cobora

plină de obosite strigăte şi de zboruri,

îi pătrundea în inimă ca o răcoare,

îi închidea ochii, îi acoperea vise şi nostalgii.

Ah, florile salcîmilor atît de prelungi

încît îţi umplu braţele,

apa îngheţată şi întunecată, cîntul batozelor

în pulberea lui iulie, iar seara ca o melancolică fetişcană

încoronată cu rîzătoare stele,

roua şi basmele şi cîntul greierilor:

întreaga sa copilărie.

Ochii pierduseră orice umbră,

reînflorise inima.

Îşi amintea de atîtea lucruri multicolore,

de crăciunurile de altădată.

Era ca o piatră peste care trece o rivieră albastră.

Apoi în senina lumină

a sosit moartea.

Din “Scrisoare acasă”

 

Pentru B…

 

Micile aeroplanuri de hîrtie pe care tu

le înălţai în crepuscul, se pierd

precum fluturii în aerul

ce se întunecă, nu se vor întoarce nicicînd.

 

Asemenea şi zilele noastre, dar un abis

prea puţin îmbietor le culege

din această vale tăcută de frunze

moarte şi ape tomnatice

 

unde obositele lor aripi îşi depun

fragilele tale planoare.

 

 

 

Epigraf

<O mors, quam amara est memoria tua

homini pacem habenti in substantiis suis>

 

O cărăruie fost-am cîndva.

Invadată de ierburi,

suavă şi nemiloasă tăcere

moartea îmi este, crudă

pe cînd greierele îşi reia

cîntecul său de amiază.

 

Zăpada

 

Cum trece zăpada pe-aceste ramuri

cum apasă anii pe umerii pe care-i iubeşti.

Iarna e anotimpul cel mai drag,

în luminile sale mi-ai ieşit în întîmpinare

dintr-un somn de după-amiază, o

coamă amară de păr pe ochi.

Anii tinereţii sunt ani pierduţi.

 

Gînduri de-acasă

 

Nici să scriu, nici să trăiesc nu mai pot

dacă anul ăsta zăpada ce se duce

nu mă va avea martor nerăbdător

să audă în aer primele viole.

 

Ca şi cînd mort aş fi îmi amintesc

primăvara noastră, lumina ei

destrăbălată care durează întreaga zi,

minunea unei zile care trece.

 

Poate că nouă ultimii copii ai vîrstei

impresioniste nu altceva ni-i dat

decît să copiem după-adevăr, în timp ce picură

zăpada pe vrăbiile înstolate.

 

Mamei sale, care avea numele Maria

 

Tu eşti, cea invocată în fiecare seară, pictată pe norii

care-nroşesc cîmpia noastră şi pe cel ce se mişcă pe ea,

copii proaspeţi ca frunzele şi femei umede în călătorie

spre oraş în lumina unei băltoace pe sfîrşite,

tu eşti, tînără mamă, veşnic în gura morţii

ce te-a sădit, trandafir gata să-mbobocească,

tu, izvor al oricărei nevroze şi nelinişti care mă torturează,

şi de-asta îţi mulţumesc pentru timpul

care a fost şi pentru cel care vine.

 

 

 

 

 

Lasă-mă să sângerez

 

Lasă-mă să sângerez pe drum

în pulbere în antipulbere în iarbă

inima palpitând în ritmul său sărbătoresc

măşti verzi pe case ramuri

 

de castan, proaspete ramuri, două păsări

mascul şi femelă zburătăcite departe

pupila doare dacă iubirea

încearcă să-i urmeze fuga

 

după singurătăţi aer apă din Brŕtica,

nu mă ajută când îmi mişc braţul

şi-mi redeschid rana lichidul

vâscos îmi întunecă vederea,

 

aştepţi răbdător acolo unde fuge poteca

înălţată de vânt în amiază, ţi-nchipui

atunci doar de a mă fi auzit strigat,

intră în raza mea vizuală dintr-o zi

 

liniştită de septembrie masa pregătită,

fii obosiţi de aşteptare, fiii tineri

cu culoarea tinereţii învăpăiată

de-o lumină pe care ramurile o-nverzesc.

 

Din “Călătorie de iarnă”

 

Singur

 

De septembrie aici arde încă soarele

lumînare la marginea arderii sale

cîmpul spre care mă îndrept planînd

e un altar cu o faţa de masă ierboasă.

 

O străpung brînduşe cu cărnosul liliac

o mărginesc mărăcinii lui Dumnezeu

şi ai hotarului blestemat umilit astăzi

de ruina lentă a agriculturii

 

O însîngerează bacăle ivite prea devreme

în anotimpul toamnei o îndulcesc

coralul vegetal al măceşului

şi smocul puternic ce strînge aluna.

 

Mă pot improviza preot – vocaţie întîrziată –

spre a celebra în ora plină a amiezii

la această masă naturală a spaţiului apenin –

oferind carne şi sînge din mine

 

măgarilor şopîrlelor fluturilor-perechi

singurii ce depun mărturie la pustiile locuri

din amvon despre credinţa şi neliniştita-mi izbăvire –

 

în timp ce avionul poştal se-ndepărtează şi

 

flutură o cîrpă care în depărtarea însorită străluceşte?

 

Traducere şi prezentare de GEORGE POPESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preghiera di Mezzogiorno

alla Tomba di S. Francesco

Verso il Terzo Millennio Cristiano

 

Il regno di Dio č tra noi fino alla definitiva sconfitta del male. Preghiamo ancora per la pace, perché sappiamo schierarci sempre dalla parte di Cristo.

 

Strumenti di pace

 

Signore, facci strumenti della tua pace!

 

Dove c’č Dio, fŕ che portiamo l’amore, e che all’offesa rispondiamo con il perdono. Preghiamo.

Dove c’č divisione, insegnaci a portare la riconciliazione e su ogni errore la veritŕ. Preghiamo.

Dove c’ č il dubbio, fŕ germogliare una fede salda e nella disperazione vinca la speranza. Preghiamo.

Dove c’č la tenebra, aiutaci ad essere luce e gioia dove c’č la tristezza. Preghiamo.

Dove c’č la povertŕ, aiutaci a consolare, a capire e amare i nostri fratelli, e dove c’č ricchezza a testimoniare la tua povertŕ. Preghiamo.

 

Dio della pace e della misericordia, rendici capaci di essere operatori di bene e strumenti di pace. Te lo chiediamo non per i nostri meriti, ma perché tu sei Dio onnipotente, grande ed ammirabile Signore, misericordioso salvatore. Per tutti i secoli dei secoli.

 

Preghiera per il Giubileo

 

Vieni, o Santo Spirito,

illumina con la luce della veritŕ il nostro cammino

verso il grande Giubileo del 2000.

Donaci di confessare con fede ardente

Gesů Cristo, Signore e Redentore,

morto e risorto per noi,

Colui che sempre viene.

Egli č il Vangelo della caritŕ di Dio per l’uomo,

della comunione fraterna e dell’amore senza confini.

Egli č il germoglio nuovo, fiorito nei solchi della storia:

da lui solo puň maturare il vero rinnovamento

della Chiesa e della societŕ.

Vieni, o Santo Spirito, e rinnova la faccia della terra!

Vieni, o Santo Spirito,

infiammaci col fuoco del tuo amore,

perché con umiltŕ e coraggio

sappiamo discernere il bene e il male

presenti nella societŕ.

Fa’ che ascoltiamo le tue parole

con la docilitŕ dei discepoli,

pronti come Maria, la Madre dell’ascolto,

a metterle in pratica e a farle fruttificare

in una vita di santitŕ personale, familiare e sociale.

Apri il nostro cuore a Cristo che sta alla porta e bussa

e rendici dimora vivente di Dio

Vieni, o Santo Spirito, e rinnova la faccia della terra!

Vieni  o Santo Spirito,

effondi la potenza della tua grazia

sul Papa e sui Vescovi,

perché con sapienza evangelica

e coraggio apostolico,

sappiamo indicare a tutti

come rispondere oggi alle sfide dei tempi

secondo il disegno di Dio.

Riempi dei tuoi sette doni quanti sono chiamati

a lavorare nella vigna del Signore:

i presbiteri  e i diaconi,

i consacrati alla testimonianza del regno che viene,

le famiglie cristiane e i fedeli tutti,

perché la nostra vita sia segno di una nuova umanitŕ

riconciliata nella veritŕ e nell’amore,

a lode e gloria del Padre.

Vieni, o Santo Spirito, e rinnova la faccia della terra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2021
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031