Filippo SALVATORE
Terre e Infiniti
Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut recent la editura italiană Q Edizioni se remarcă prin încărcătura unei vaste erudiţii şi a unui bagaj cultural de excepţie; referirile la personalităţi ale poeziei, filozofiei, istoriei, ştiinţei sau la evenimente de cultură se înscriu într-un arc extrem de larg, începând de la Biblie la presocratici, de la Ovidiu la Lucreţiu, de la Dante la Galilei, de la Vico la Foscolo, Leopardi, D’Annunzio, continuând cu Ezra Pound şi Paul Valéry şi cu poeţi italieni apropiaţi timpurilor noastre: Ungaretti, Quasimodo, Pasolini, Montale şi Zanzotto.
Filippo Salvatore reuşeşte, într-un mod deosebit de original şi de reuşit, să îmbine ştiinţa şi poezia în versuri de o mare sensibilitate şi profunzime. Ne aflăm, prin intermediul poeziei sale, la confluenţa unui tumult de culturi şi civilizaţii, printr-un discurs meta-poetic.
Poezia sa evită catalogarea neo sau postavangardistă şi se înscrie pe o linie clasică, ba mai mult, neoclasică, punctând asupra preciziei terminologice şi asupra similitudinii de versuri care amintesc experienţa „rimelor pietroase” a lui Dante, în care poetul se regăseşte.
„Epopeea exilului” prezentă în anumite compoziţii s-a transformat în epopeea unei călătorii cosmice ce depăşeşte frontierele unei lumi cunoscute.
Ne atrage atenţia în mod deosebit poezia Venerdì Santo tradusă cu ani în urmă de noi în limba română, dedicată unei tinere de peste Prut, care trăieşte ovidian această dramă a exilului, pe tărâm canadian, alături de multe alte tinere prinse în drama dezrădăcinării, căutării identităţii şi a sensului vieţii în exil.
În încercarea de a lua locul protagonistei, poetul declanşează un dublu mecanism de gândire şi de găsire a soluţiilor asupra lumii contemporane: să extragă din procesul de globalizare partea întunecoasă şi anume riscul unei omologări pe cât de simple, pe atât de periculoase şi să-i dea semnificaţia cea mai avantajoasă, şi anume ceea ce s-ar putea numi identitatea diversului.
Pentru Elena lui Filippo Salvatore, pradă amintirilor – şi nu întâmplător în Vinerea Mare, moment de răvăşitoare şi apăsătoare aşteptare – singurul remediu pentru a ieşi din angoasă este reconstituirea evenimentele istorice ale ţării sale, într-o „atmosfera rece de iarnă”, într-un anotimp ce pare ireal.
Avem, pe de o parte, un eu poetic figurat la feminin şi aşteptarea fără speranţă, iar de cealaltă parte, veghea în aşteptarea învierii Tatălui, aduse într-un context care întrepătrunde două planuri ontice: cel al mamei terestre, muritoare şi cel spiritual, celest, al Maicii Domnului, fiică a Fiului: planul terestru şi cel cosmic.
Toponimele precum come Pocuţia, Cetatea de Baltă, Bucovina, Transilvania, Basarabia, Baia, Suceava, Iaşi, Chişinău, Ţara de Sus şi Ţara de Jos, păstrate în limbajul liricii salvatoriene, sunt ecoul suferinţei permanente şi a reaprinderii în suflet a unei speranţei ce părea deja apusă, asemeni amintirii voievozilor şi a domnitorilor din spaţiul românesc: Bogdan, Dragoş, Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza.
Filippo Salvatore este un poet pentru care poezia este un act creator, ce generează o întreagă lume, mai bine spus, lumi, care să ofere răspunsuri iluziilor noastre, dezamăgirilor, dar şi frământărilor existenţiale. El se înscrie în tradiţia clasică a poeţilor pentru care poezia înseamnă înfruntarea propriei condiţii umane prin magia cuvântului său, printr-o profundă căutare semantică, încărcată de o vastă cultură.
Filippo Salvatore este profesor, jurnalist, critic literar şi cinematografic, istoric. S-a născut la Guglionesi (Molise, Italia) în 1948. Se transferă în 1964 la Montreal, în Canada. Doctoratul şi-l face la Harvard University, Cambridge. A fost preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Italiană din Quebec, vice-preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Italo-Canadieni, membru Comitetul executiv al Asociaţiei Internaţionale a Profesorilor de Italiană, Bruxelles. Pentru merite culturale, în 2004 i-a fost oferit, de către Preşidentele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, titlul de Cavaler al Republicii Italiene.
În prezent este Profesor de Italiană şi de Studii Italo – Canadiene la Concordia University din Montreal şi director al revistei panoramitalia.com.
Face parte din numeroase antologii ale literaturii italiene în America de Nord. Domeniile sale de interes cuprind cercetări în arii foarte ample, de la istoria ştiinţei, la naşterea feminismului european, la Veneţia începutului de secol XVII, de la cinematografia italiană la istoria prezenţei italiane în Canada.
A publicat studii în diverse reviste academice, printre care: Renaissance and Reformation, Dante Studies, Quaderni d’Italianistica, Rivista di Studi Canadesi, La Critica Sociologica etc. şi peste 500 de articole în diverse ziare. Din titlurile volumelor sale amintim: Antichi e oderni i Italia nel Seicento, Scienza ed Umanità, Ideologie e Civiltà, Tra Molise e Canada, Tufo e Gramigna, La Fresque de Mussolini, Le Fascisme et les Italiens à Montréal, Ancient Memories, Modern Identities, Italian Roots in Contemporary Canadian Authors, Le Cinéma de Paul Tana (împreună cu Anna Gural).
