Loredana Magazzeni: Miraculoasa rană

Loredana Magazzeni     Miraculoasa rană         Miraculoasa rană   „Dezordinea mea. În asta se află: că Citeşte

Patrizia Tocci, Poesie - Poezii

Dobbiamo arrivare là  dove c’è   il sole. Questo  imperativo conduceva passeggiate di Citeşte

Filippo SALVATORE: Terre e Infiniti

Filippo SALVATORE Terre e Infiniti    Volumul de versuri „Terre e Infiniti”, apărut Citeşte

In memeoriam Fernando Di Nicola

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

In memoriam Massimina Pesce   Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, Citeşte

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE

LUKÁCS – SINGULARITATEA ACUZATOARE   Despre Georg Lukács s-au scris şi s-au Citeşte

PAUL CELAN

PAUL CELAN: SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.     Destinul postum al poeziei Citeşte

Naturalețea poetului

  NATURALEŢEA POETULUI   Naturaleţea poetului e titlul pe care Mario Luzi îl Citeşte

Attilio Bertolucci

Attilio Bertolucci   Attilio Bertolucci este tatăl marelui regizor de film, al Citeşte

Pier Paolo Pasolini - Dosar

Pier Paolo Pasolini   Traducere și prezentare de George Popescu Baladele violenţei   1. Eu sunt un Citeşte

Filippo Salvatore - Itaca

Filippo Salvatore   Itaca   Itaca e-acolo, la marginea mării. În zare se-arată în sfârșit Itaca, Citeşte

Alte noi poeme

Un altfel de adio   Nu ne vom mai vedea – ți-am Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo   Breve profilo Citeşte

Elio Pagliarani

Una mirabile coincidenza: in occasione della ricorrența della scomparsa del Citeşte

Memento pandemic

Memento pandemic     Se împlinesc aproape două luni de când nu am Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări   Să spunem adevărul, cel mai trist Citeşte

Între Hestia şi Hermes Premise istorico-teoretice

Între Hestia şi Hermes   Premise istorico-teoretice   Oricât ar părea de paradoxal, conceptul Citeşte

Eugenio Montale, Arta de a citi

Eugenio Montale, Arta de a citi (Un interviu cu marele poet, Citeşte

Călătoria – probă de destin?

    Tradusă şi, deci, cunoscută cititorului român, prezentă de altfel, cu Citeşte

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”

Între fabulaţia mitografică şi o „etică a suspiciunii”   Sunt tentat să Citeşte

In memoriam Massimina Pesce

28 March 2021
Autor

In memoriam Massimina Pesce

 

Undeva la periferia oraşului L’Aquila, sub munte, nu departe de Sulmona, de unde răzbat, stinse prin milenii, ecouri şterse ale scandărilor ovidiene, într-un somptuos atelier artistic, vizitatorul puţin avertizat, ca mine, într-o după-amiază de decembrie 2003, cu greu îşi poate declina stupoarea în faţa unei descoperiri incitante. Adică, provocatoare: în curtea lăsată în starea ei “naturală”, vreo zece sculpturi monumentale, diferite ca tehnici, maniere, gusturi, orientări, sunt probe ale unei iniţiative asumate, din fericire, şi la noi: contribuţii ale unor sculptori, italieni şi străini, invitaţi aici periodic, în tabere de creaţii.

Iniţiativa e a gazdei, Massimina Pesce, ea însăşi o artistă de prestigiu, cunoscută şi apreciată în ţara ei şi pe multe meridiane ale lumii.

Înăuntru, spaţiul, uimitor şi generos distribuit de un simţ arhitectural el însuşi indiscutabil artistic, e populat de lucrări-opere de o diversitate (ca formă materială) nu mai puţin şocantă: sculpturi de mari dimensiuni, sculpturi mici, în piatră, în lemn, în ceramică, în granit, distribuite peste tot, potrivit unei ordini care scapă. Ceea ce nu scapă vizitatorului, oricât de nepregătit, sunt două lucruri revelatorii: dimensiunea unui imens travaliu, fruct al unui angajament – fizic şi spiritual – împovărător, şi orizontul ideatic/ tematic al acestei expoziţii permanente  în lucru care, sumar, s-ar putea conota în trinomul fosile-zbor-tensiune.

Rătăcit prin acest muzeu de ocazie, mă întrebam cum va fi arătat celebrul Atelier al lui Brâncuşi din Passe Ronsin? Şi mi-am amintit de vizita pe care i-a făcut-o genialului ţăran român, pe la jumătatea anilor ’50, deci puţin înaintea morţii sale, Eugenio Montale care, într-un articol pentru Corriere della Sera, îl asemuia unui satir shakesperean avar cu propriile opere precum personajul cu femeile sale. Dar ce anume mi-a alimentat această relaţie? Sculptura ca atare? Zborul ca topos, la Brâncuşi şi la gazda mea, ea însăşi o figură sculpturală, vivace şi siderală?

Zborul e, aici, idee, dar este şi pasăre. Ori doar amintirea de pasăre: pasărea idee, pasărea-Memorie; zboruri pierdute, frânte, pietrificate, sclerozate, “mumificate”, încrustate – pe pânză ori în piatră, în granit ori în lemn – , dar încă zboruri. Cu aripi, demne încă urme ale zborului icaric de pe care, odată şters scrumul incendiului auto-profanator, aventura, ca vis, a revenit intactă. Însă cum, alături de har, Massimina Pesce posedă şi o mare doză de inteligenţă artistică, ea îşi gestionează lumea ideatică, patrimoniul ei de neînstrăinat, aducând în orizontul lucrărilor şi toposul fosilei: metaforă a degradării, în timp, a făpturii – pasăre ori fluture / pasăre-fluture – ca semn-referinţă al trecerii omului prin cosmosul ce pare să-şi fi pierdut aura sa primordială.

Iar dacă sculpturile sale, cu policromia lor captivantă şi incitantă, lasă puternica impresie a unei năzuinţe hieratice spre un cer destituit din funcţiile sale oraculare, picturile, scăldate aşijderea în ocruri redundante, dublate de alburi sidefate, ca încă stau pe prunduri istovite de mări; o simbologie pe cât de bogată, pe atât de provocatoare: avertizând, mi se pare, că semnul nu-i doar fundamentul unui limbaj, ci punct de plecare şi reper pentru o hermeneutică universală. Non-figurativă; şi totuşi, arta Massiminei Pesce se deschide actului comunicativ cu aceeaşi uşurinţă, simplitate şi bucurie cu care, etnogenetic, universul se oferă rezervei noastre de comprehensiune. Câtă mai avem, pierduţi, cum suntem, în vântul unei ruini cosumistice ce ameninţă, odată cu virtuţile străvechi ale Artei, Omul însuşi. Şi când cineva, contemplând, cu sagacitate, peste creasta pleşuvă şi tremurând de albul zăpezii a apenninianei Gran Sasso, prundul adriatic gândind să refacă, din fosile şi larve, zborul lui Icar, din colţul acestui somptuos atelier se iveşte speranţa că sfârşitul mai poate fi suspendat.

Ori, măcar, amânat. Amfitrioana noastră e un sculptor cu viziuni şi tehnici picturale, o artistă exemplară ce pare a tăia, în duritatea materiei, direct cu sufletul. Cu lucrările sale atât de singulare şi de diverse, cu figura unei preotese bizantine chinuită de suferinţa de a pătrunde, cu instrumentele dotelor sale intelectuale, dincolo de sticla tainei unei lumi din care a plecat şi în care ar dori să se întoarcă, Massimina Pesce îmi pare o artistă pe deplin matură, mândră de originile pe care şi le poartă ca pe nişte stigmate franciscane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2021
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031