în disprețul oricărei geometrii…
acesta e un demon, a zis mușcând din bezna
vie și sângele era verde și limpede mireasa:
nu voi mai vorbi despre fragi până când
grădinarul nu va înflori trandafirul – o crimă
perfectă rămâne oricum o utopie câtă vreme
izvorul devoră singurătatea în disprețul
oricărei geometrii
Celălalt nu vorbea dar nu era…
ce nume să-i punem absenței? pe gambele
fostei prostituate cresc macii cruzi ai unei
candori nepermise – orificiul limpede al
nopții pierdute în minele de mâl ale durerii:
demonul putrezit în paharul care-a strigat
în pustiu. victimă sigură speriată de
vedenia verii îndelung vizitate. celălalt
nu vorbea. dar nu era mutul – cel sustras
sacrilegiului.
Hârtia suge mocnit…
Lângă durerea mea murdară iarna
îndură efectul controlat al neputinței
că nu-ți stau împotrivă și că martor
nu vrea să-mi fie anul risipit.
În mărunțișul orelor descinde zornăind
povara blândă-a ploii ce ma făcut
cândva stăpânul plimbărilor fără răspuns.
Pe scumpe urme de vânat cu încolțiri
de sunet se risipește ultima candoare
și sapa înserării cade prelung pe hoitul
unei zile tinere și vane. Mâna ta
vinde arome viclenei toamnei
ce mă trimite-n fum. Hârtia suge
mocnit toată disperare a morții
ce nu-și mai vede rândul. Pândesc
prin zorii umezi nescrisa roză
să înflorească o nouă pribegie
să-nchidă scurt sigiliul.
Și numele.
