“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

Al. Piru - Portret al criticului la maturitate

Nu e, cred, nici cald, nici frig în imediata vecinătate Citeşte

Vinizio Verzieri

Poezia nu e o rânduire de versuri cu cuvinte uzate în Citeşte

Despărţirea de Doinaş

Notă: articol apărut în revista „Ramuri” la 26 mai 2002 Când Citeşte

Italo Calvino Sfidarea labirintului

Sfidarea labirintului[i] De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au Citeşte

Brâncuşi şi Montale: o întâlnire dantescă

Am descoperit, cu aproape trei decenii în urmă, un articol Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Cesare Pavese: Cântec

Cesare Pavese   ”Un sat înseamnă a nu fi singuri, a ști Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale” (Interviu Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am Citeşte

«Cealaltă Ană» sau Marile Răni ale Poeziei

Destinul poetic al Anei Blandiana, oricât ar părea lipsit de Citeşte

Cântec de trecut muntele

în amintirea lui Patrel Berceanu   ajunsesem unde nu trebuia: pe drumul pe Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

Prima, la grazia, poi la forza, dopo la fioritura, ecco, il Citeşte

Cesare Segre VISUL EN ABYME ÎN GENIU PUSTIU

Faptul că juvenilul dar postumul Geniu pustiu al lui Eminescu, Citeşte

Piero Bigongiari CONCENTRARE EXTENSIVA LA EMINESCU

Ce mi-i vremea când de veacuri  Stele-mi scânteie pe lacuri... Citeşte

Patrizia Boi – literatura la feminin

    Prezentare şi traducere de George Popescu     Patrizia Boi e o ingineră născută Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Să spunem adevărul, cel mai trist adevăr: printre atâtea nenorociri, Citeşte

Dorin Teodorescu: un model de cărturar uitat

Îi spuneam Mike. Sau mai pe româneşte şi nu fără Citeşte

Dorin Teodorescu: un model de cărturar uitat

29 April 2020
Autor

Îi spuneam Mike. Sau mai pe româneşte şi nu fără o uşoară doză de alint… Miki.

Dorin Teodorescu, căci de el este vorba, abia împlinise 23 de ani când, în noiembrie din îndepărtatul 1968, sosea la Craiova, re-repartizat (îi fusese sustras prin nişte trucaje cabaliste repartiţia pe merit la Institutul „G. Călinescu” al Academiei Române) ca asistent la Facultatea de Filologie a abia înfiinţatei Universităţi craiovene. Cum ne cunoscusem la o chermeză literară bucureşteană cu un an înainte, am devenit imediat prieteni, el diriguitor al seminariilor de literatură ale marelui nostru profesor Alexandru Piru, eu student în al treilea an, dar amândoi deja binişor atinşi de „boala” literaturii.

Mic de stat (de unde şi bonomul apelativ pe care taman înaltul, tot la stat, Eugen Negrici i-l inventase), de un calm şi de o bonomie tipic ardeleneşti, de unde provenea, impunea respect şi stimă necondiţionate prin întinderea cunoştinţelor sale din varii domenii culturale, anticanonice ca orientare, din moment ce îi citea, cu un neobişnuit simţ disociativ, pe Camus, pe Sartre, pe Lacan şi pe Paul Ricoeur, ca să nu mai vorbesc de clasici, antici şi moderni.

Cu acces la limbile de circulaţie, la seminarii şi, fireşte, cum o dovedesc cronicile sale literare găzduite în paginile revistei „Ramuri” din iniţiativa profesorului Al. Piru, era un cititor fervent şi avizat al clasicilor noştri (de la Eminescu şi Maiorescu la E. Lovinescu, Blaga, Arghezi şi Ion Barbu) ca şi al tinerilor, atunci, protagonişti ai generaţiei şaizeciste (cu Nichita şi Sorescu în prim-plan). Teza sa de doctorat, obţinută în 1977, sub conducerea marelui critic şi teoretician timişorean Eugen Todoran, a apărut, un an mai târziu, cu titlul „Opera poetică a lui Ion Barbu”, o abordare hermeneutică novatoare încununată cu un premiu al Uniunii Scriitorilor.

Un accident cerebral, pe cât de neaşteptat pentru cineva dotat cu un exemplar simţ al cumpătării, i-a blocat, nemilos, la doar 36 de ani, drumul de cărturar promis unei excelenţe indubitabile. Avea să supravieţuiască, sub povara nefastei maladii şi în grija îndureratei şi sacrificialei familii, cu rare semne de atenţie din partea câtorva prieteni, până în ziua de 10 septembrie 2000 când, la vârsta de 55 de ani, îl conducem pe ultimul drum într-un cimitir arondat nemeritatului anonimat din Târgu-Jiu.

Îmi amintesc ultima noastră întâlnire, ale cărei circumstanţe mă vor urmări toată viaţa. Îl vizitasem în apartamentul său din fostul cartier „1 Mai”, panicat de posibila mea incapacitate de reacţie la condiţia sa precară, fizică şi intelectuală, cu gândul asumat de a-l determina să-şi adune studii publicate sau păstrate prin caietele sale de note şi de proiecte nefinisate într-un volum. Asta ar fi condus la primirea sa în Uniunea Scriitorilor (condiţia era, atunci ca şi acum, două cărţi de autor) şi, în consecinţă, beneficiul deplin meritat al unui supliment la modesta sa pensie de stat.

Nu m-a surprins, în ciuda insistenţelor mele, reticenţa sa în numele unei exigenţe care îi era atât de proprie. Totuşi, demersul acesta avea să se realizeze, dar abia după 1990 şi cu concursul generos al regretatului Bucur Demetrian, el însuşi poet şi critic cu indiscutabile dote, probabil unicul său discipol. Întâlnirea pe care o evocam s-a petrecut într-o dimineaţă la vechiul sediu al revistei „Ramuri”, într-o zi de mai, luna sa nativă, prin 1987. Cu mişcări marcate de tumefierile bolii, dar cu judecata minţii sănătoase atât de ştiute mie, am tăifăsuit câteva ceasuri, în redacţie şi, mai apoi, pe drumul anevoios spre locuinţa sa îndepărtată. M-a uimit tenacitatea cu care îşi disimula suferinţa: etala un optimism menit, mi s-a părut, să mă liniştească.

Îmi revine mereu în memorie figura acestui cărturar – şi al Craiovei – şi îmi e cu neputinţă să mă sustrag, prin raportare şi la el, animozităţii ce mă bântuie până la derută şi care e alimentată de tabloul dureros de jalnic al unor intelectuali de azi, îndeosebi din mediul academic, ale căror prestaţii, profesionale şi publice, sunt mai mult de regretabile.

Nu încape îndoială, suntem martorii unei alte lumi, în care mondenitatea a invadat şi teritorii cândva aerisite (cu toate păcatele ştiute ale vechiului sistem) şi a permis ca locul modelelor, adevărate şi operante în formarea tinerilor, să fie ocupate de figuri aplatizate, afişat şi asumat cameleonice, într-o aprigă goană după o vizibilitate mai degrabă nemeritată.

 

18 aprilie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

April 2020
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930