Luigi Di Ruscio
Altă tipologie de „poet proletar”:
„…il sottoscritto fortunato / il passaggio tra la coscienza e il niente sarà / brevissimo non è destinata a noi una lunga e spettacolare agonia / non sarà per noi l’insulto di essere a lungo vivi senza coscienza / i clinici più rinomati non appresteranno a noi lunghe strazianti agonie / la nostra miseria ci salva dall’insulto di essere vivi senza più lo spirito nostro / ritorneremo tranquillamente nel niente da dove siamo venuti / è già tanto che il miracolo della mia esistenza ci sia stato / riuscendo perfino a testimoniarvi tutti”.
«…sunt norocos / trecerea de la conștiință la nimic va fi prea scurtă / nu e destinată nouă o lungă și spectaculară agonie / pentru noi nu va fi vreo insultă să fim lung timp vii fără conștiință / clinicele cele mai renumite nu ne vor acorda nouă lungi chinuitoare agonii / sărăcia noastră ne va salva de jignirea de a fi vii fără al nostru spirit / ne vom întoarce în liniște în nimicul din care am venit / deja e prea mult ca miracolul existenței mele să fi putut / reuși chiar să mărturisească despre toți»
Născut la Fermo, în 1930, decedat, în 2011, la Oslo, unde se exilase în 1957 și unde a prestat până la pensie meseria de muncitor într-o mare uzină, Luigi Di Ruscio aparține de drept și de fapt acelei tipologii de poeți, mai întâi cu ardente și oneste orientări de stânga (a fost comunist în tinerețe, angajat în puternica, de după război, mișcare antifascistă și de apărare, și ideologic, a drepturilor omului, așa cum se profilaseră sub impulsul ideologiei sovietice), însă în substanța ei intimă și intrinsecă, opera sa e greu asimilabilă, „ideologic” și mai ales literar, fenomenului proletcult de la noi și din Estul bolșevizat.
Autodidact, practică varii meserii, studiază singur clasicii americani, francezi și ruși, filosofia elină, mitologia nordică, pe Benedetto Croce etc. În 1953, un juriu prezidat de Quasimodo îi conferă un premiu Unità. În 1957, așadar la doar 27 de ani, se transferă în Norvegia, ca muncitor într-o fabrică metalurgică, se căsătorește cu o norvegiancă, de la care ava avea patru odrasle.
Nu încetează să scrie, publicistic și mai ales creații poetice, colaborând la diverse reviste și ziare din Italia.
Paradoxal sau nu, opera autorului e întinsă (peste 13 volume de versuri, de la debutul din 1953, cu Non vogliamo morire, prefațat de Franco Fortini, până la L`Iddio ridente, cu o introducere de Stefano Verdini, din 2008, urmată de Palmiro, din 2011, anul decesului.
Printre ele sunt de amintit:
Le streghe s’arrotano le dentiere, 1966,
Appredistati, 1978,
Istruzioni per l’uso della repressione, 1980,
Enunciati, 1993,
Firmum, 1999,
L’ultima raccolta, 2002,
Le mitologie di Mary, 2004,
Poesie operaie, 2007,
L’Allucinazione, 2007,
La neve nera di Oslo, 2010,
la care se adaugă romanele adunate în volumul cu titlul Romanzi, cuprinzând operele Palmiro, Cristi polverizzati e Neve nera și Apprendistato.
Rămânând în plan biografic, poetul va face o confesiune târzie, dar emblematică pentru spiritul său de o autonomie asumată:
„Am avut doi părinți, apoi patru bunici și asta se dublează până la a include întregul vertiginos existent, moștenitori a unei eredități de care nu știm nimic. Totul putea să nu se întâmple, lucrul s-a întâmplat, ne-am și întâlnit, niciunul nu poate să se considere inocent”.
Inocența aceasta invocată de el trimite, cu siguranță la datul destinal, inerent și inserat în biografia fiecăruia dintre noi. Și n-ar trebui, cred, percepută o astfel de situare în perspectiva unei deziluzii, nici a vreunei nostalgii, ci mai curând în cea a unei lucidități ce l-a însoțit în singulara sa existență mundană.
N-a fost, totuși, în ciuda oricărei aparențe deduse din condiția sa de auto-exilat (în fapt, autotransferat în deplină libertate din țara sa în Norvegia!), nici marginalizat în circuitul literar din Peninsulă și nici ignorat ori uitat. Dincolo de creația literară a colaborat cu versuri și proze în diferite publicații și s-a scris despre el de prestigioși critici și scriitori (în „Il Manifesto”, „Liberazione” și „L’Unità”, în „Corriere della Sera”, „Il Messaggero”, „Panorama”, ”La Stampa”, „La Reppublica” și altele, după cum se poate observa cele mai importante și difuze cotidiene și săptămânale, dar și la publicații strict culturale, precum „Alfabeta”. Printre aceștia ar fi suficient să amintim pe Paolo Volponi, Roberto Roversi, Sebastiano Vassali, Stefano Verdini, Walter Pedulà, ca și Franco Fortini care nota că „poeziile sale despre mizerie și foame, despre descurajare și despre revoltă, se ivesc dintr-o experiență directă și sunt transcrierea ei; tematica lor nu se deosebește de cea a poeziei celui de-al Patrulea Stat care, în primele decenii ale veacului, a fost în țara noastră, cel puțin în intenții, atât de fecundă […]. Și aceste versuri constituie un document uman al zonelor deprimate, al acelei părți din noi înșine ce solicită, de generații, recunoașterea inițială a chipului omenesc”.
A nu se ignora intervenția lui Salvatore Quasimodo, unul dintre primii săi critici și susținători care, în introducerea sa la Istruzioni per l`uso della repressione, nota că
”Di Ruscio e un om de avangardă în sens pozitiv, adică al credinței în actualitate și prin violența discursului. Nebunia nu e la el o academie care să înăsprească inspirația în buncărul versurilor premeditate […]. Poeziile lui Luigi Di Ruscio sunt în angoasa unui crescendo al simbolicei manii a persecuției autorului căruia nu-i place să se distragă spre a selecționa o frumoasă pagină pentru auditoriu. pentru marchigian, nu contează nimic care să-l lege ori nu; ritmul surd și perpendicular în formă, în versurile sale provine dintr-o riguroasă rațiune de conținut”.
da Non possiamo abituarci a morire (1953)
Sono senza lavoro da anni
e mi diverto a leggere tutti i manifesti
forse sono l’unico che li ragiona tutti
per perdere il tempo che non mi costa nulla
e perché sono nato non sta scritto in nessuna stella
neppure dio lo ricorda.
Gioco alla sisal
e ragiono sulla famosa catena
ma ormai poco mi lascia sperare ai miracoli
sarebbe meglio berli
i soldi che gioco per sperare un poco.
Tutti i giorni vado all’ufficio del lavoro
ed oggi vi erano due donne a riportare il libretto
ma le hanno consolate
gli hanno detto che per loro è più facile
potranno sempre trovare un posto da serve.
Poi sono rimasto sino alla sera ai giardini pubblici
una coppia si baciava
anch’io su quel sedile ho avuto una donna
ora ho lo sguardo di una che vorresti
che scivola dai capelli alle scarpe
per scoprirti che sei uno straccione.
Lavoravo poi tornavo a casa sulla bicicletta, pieno d’entusiasmo
dormivo di un sonno profondo
e alle feste con la donna
che ho lasciato per farla sempre aspettare
ora l’insonnia sino all’alba
poi un sonno pieno d’incubi.
Avevo pensato di farla finita
se resisto è per la speranza che cambierà
ma ormai ho qualche filo bianco
senza una sposa e un figlio
solo questo vorrei questo sogno da pazzi.
Din volumul de debut „Non possiamo abituarci a morire”, „Nu ne putem obișnui că murim”, 1953
*
Fără loc de muncă de ani
și mă distrez citind toate manifestele
poate unicul ce le substituie pe toate
spre a pierde timpul fiindcă nu mă costă un șfanț
și fiindcă m-am născut nu-i notat în nicio stea
nici măcar Dumnezeu nu-și amintește.
Joc la pariuri
și calculez pe știuta listă
însă de-acum puțin de sperat în miracole
ar fi mai bine să beau
creițarii ce-i joc spre a spera puțin
În fiece zi merg la oficiul de angajări
și azi erau două femei ce-și luau înapoi carnetul
însă le-au consolat
le-au spus că pentru ele e mai ușor
vor putea găsi oricând un post de servitoare.
Pe urmă am rămas până sera prin grădinile publice
o pereche se săruta
și eu pe scaunul ăla am o femeie
acum am poftă de una ce ți-ai dori
să alunece de la plete la picioare
spre a te ghici că ești un zdrențăros.
Lucram apoi mă întorceam acasă pe bicicletă, plin de entuziasm
dormeam într-un somn adânc
și la petreceri cu femeia
pe care am părăsit-o spre a o face să aștepte
iar acum insomnie până în zori
pe urmă un somn cu coșmaruri.
Mă gândisem s-o închei cu ea
dacă rezist e pentru speranța că se va schimba
însă de-acum am un deja fire albe
fără o soție și un fiu
doar asta aș vrea acest vis de nebuni.
*
da Le streghe s’arrotano le dentiere (1966)
Per la gatta in calore
le cavalcate dei gatti sopra i tetti
e l’allegria cancella le crepe delle case
la luna è insieme ai canti dei galli
il fischiare è questo voler ammutire i cani
che abbaiano e si agitano come volessero addentare
il vento di questa notte che porta l’odore della cagna
la luna passa tra le nubi e dà la luce a occhiate
e cosa dovrei decidere in quest’ora di notte
che non giunge mai al suo termine
i pensieri s’attaccano ai muri e alle pietre
le streghe s’arrotano le dentiere sopra i tetti.
din „Vrăjitoarele scrâșnesc din dinți” (1966)
Pentru pisica în călduri
zbenguielile motanilor pe acoperișuri
și veselia șterge crăpăturile caselor
luna stă laolaltă cu cântul cocoșilor
fluieratul e chiar voința de a potoli câinii
ce latră și se agită ca și când ar vrea să încolțească
vântul acestei nopți ce are miros de cățea
luna trece prin nori și dă lumină cu ocheade
și ce-ai vrea să hotărăști în această oră de noapte
ce nu mai ajunge la capăt
gândurile se-agață de ziduri și de pietre
vrăjitoarele scrâșnesc din dinți pe acoperișuri.
*
In questo sole che in compatte ore illumina il giorno
con la felicità che mi strozza sulla gola
io entro in queste giornate d’amore
e tu mia compagna sei il mio giorno accecato
il sangue sembra che passi in più ampi giri e mi rinnova
ed amo tutto oggi che il chiarore
si allunga sino ad un perpetuo giorno
oggi sono capace di amare tutti gli uomini
amo moltiplicato per dieci tutte le donne
moltiplicato per cento tutte le donne che vedo
moltiplicato per mille la donna che oggi dorme con me
amo tutto moltiplicato per tutto
gli atti della mia giornata li godo
godo tutto quello che consumo
mentre il cervello in leggerezze stupende
mulina allegramente mostri
nel gioco santo della giocata eterna.
*
În acest soare ce ore-n șir ziua-nlumină
cu fericirea ce mă strânge de gât
pătrund în aceste zile de iubire
și tu însoțitoarea mea ești ziua mea orbită
sângele pare că prea mult întinde pașii și mă-nnoiește
și iubesc totul azi când lumina
se lungește până spre o continuă zi
azi sunt gata să iubesc pe toți oamenii
îmi place multiplicate cu zece femeile ce le văd
multiplicată cu o mie femeia ce azi doarme cu mine
iubesc totul multiplicat cu totul
faptele zilei mele mi le bucur
mă bucur de tot ceea ce consum
pe când creierul în ușurări strălucite
macină cu veselie monștrii
în jocul sfânt al eternei jucări.
da «Enunciati» (1993)
din „Enunciati” (1993)
1
il pianeta è nella sua splendente chiarezza
il periodo dell’oscurità sta per precipitare verso la fine
vedremo il sole spostarsi verso la costellazione del capricorno
vedremo l’asteroide passare tra l’orgoglio dei pianeti
l’asteroide passerà tra i pianeti morti a precipizio
la gioia in tutta questa disperazione
gli sprofondi infiniti con le lucciole nelle loro palpitazioni
essere il meno possibile lasciare orme d’uccelli sulla neve
orme d’uccelli nell’aria leggeri nelle leggerezze uccellari
in questo mondo tremante ora che termina
la moltiplicazione dell’erba e delle rane
l’acqua (in questo mondo la moltiplicazione) l’acqua
1.
planeta e în clarul ei strălucitor
perioada obscurității e pe cale să cadă spre sfârșit
vom vedea soarele mutându-se spre constelația capricornului
vom vedea asteroidul trecând prin orgoliul planetelor
asteroidul va trece printre planetele moarte grăbind
bucuria în toată această disperare
adâncile nesfârșituri cu licurici în tremurările lor
ar fi mai puțin a lăsa urme în plutirile de păsări
în această lume ce tremură acum că se încheie
multiplicarea ierbii și a broaștelor
apa (în această lume înmulțirea) apa
*
8
quando improvvisamente rivedo una mia poesia
ho l’impressione di leggerla per la prima volta
e tutto si ripete e s’ingioia in vortici spaventosi
oppure quando Adrian mi viene improvvisamente incontro
ho la stranissima impressione di vedere
me stesso treenne che mi viene incontro
ed è tutto prima del linguaggio
più chiara e precisa è la sensazione
più incerto e balbettante il verso
il compito è impossibile
come descrivere la propria agonia
*
8
când neașteptat revăd o poezie a mea
mi se pare c-o citesc întâia oară
și totul se repetă și se împodobește în vârtejuri de spaimă
ori când Adrian mă întâmpină întâmplător
am foarte ciudata impresie că mă văd
pe mine însumi la trei ani întâmpinându-mă
și totul e înaintea limbajului
mai limpede și precisă e senzația
mai nesigur și bâlbâit versul
sarcina e imposibilă
cum ai descrie propria agonie
da «L’ultima raccolta» (2002)
CXXII
se non fossero esistite queste notti terribili
non avrei potuto scrivere una riga
l’urlo può essere belo
ma non ha nulla a che fare con l’arte
poi quando uno alza la voce è difficile capirlo
scrivono poesie come fossero dei grandi uomini
con le gambe per terra e la testa nel profondo del cielo
si tratta quasi sempre dell’infatuazione ottica
causata dagli antidepressivi
normalmente chi scrive poesia
è più debole della media nazionale
ha una vita difficile sofferta
più che un gigante veggente
è il cardellino accecato nella gabbietta
e non era affatto necessario
tagliargli anche le ali
din „L`ultima raccolta”, 2002
CXXII
dacă n-ar fi existat aceste nopți îngrozitoare
n-aș fi putut scrie un rând
urletul poate fi frumos
dar n-are nimic de-a face cu arta
apoi când unul ridică vocea e greu să-l înțelegi
scriu poezii pe pământ și capul în adâncul cerului
e vorba aproape mereu de infatuarea optică
cauzată de antidepresive
în mod firesc cine scrie poezie
e mai slab decât media națională
are o viață dificilă îndurată
mai mult decât un veghetor uriaș
e sticletele orbit în cușculiță
și nu era de fapt necesar
să i se taie și aripile
CLX
mi trovo bene in questa vita
non saranno le gazze e tanto meno i cretini
ad avere l’onore di guastarmi la gioia di essere vivo
e gli enti non dovrebbero moltiplicarsi oltre il necessario
neppure se benedetti da un pio dodici
che ha benedetto anche i piccioni
e vennero benedetti anche i tiratori al piccione
venendo considerato eretico
ogni dovere morale verso le bestie
anche le auto senza scorta vengono benedette
ma i gatti i serpi anche non tigrati
le sorche assolutamente mai
CLX
mi-e bine în această viață
nu vor avea onoarea gaițele și cu atât
mai puțin cretinii să-mi strice bucuria de-a fi viu
și lucrurile n-ar trebui să se înmulțească peste măsură
nici dacă binecuvântați de un pios doisprezece
ce-a binecuvântat și porumbeii
și-au fost binecuvântați și trăgătorii în porumbel
fiind considerat eretic
orice datorie morală față de bestii
chiar și mașinile fără escortă sunt binecuvântate
însă motanii șerpii chiar neîmblânziți
fițele absolut niciodată
*
da «L’Iddio ridente» (2008)
169
con la poesia non ho mai guadagnato una lira
la poesia del sottoscritto
è un gesto gratuito e disinteressato
a disposizione di tutti gli uomini
comprese le donne amorose
preferendo le donne grasse che sono più allegre
meno lugubri meno disperate delle secche
dovendo attraversare
tutta una vita ridendo
din „Dumnezeu râzând”, 2008
169
cu poezia n-am câștigat un ban
poezia subsemnatului
e un gest gratuit și dezinteresat
la dispoziția tuturor oamenilor
incluse femeile iubitoare
preferând femeile grase ce sunt mai vesele
mai puțin lugubre mai puțin disperate decât cele slabe
trebuind
să traverseze
întreaga viață râzând
*
278
adopt italiana doar spre a scrie
limba mea cotidiană e norvegiana
italiana devine aproape o limbă moartă
persoanele reale și cu subsemnatul
devin personajele unui vis
deschizând larg prăpastia fără fund
cu poezii știrbe și greșite
ca scuipături bine distribuite
pe fețele altcuiva
*
la speranza andava mostrata subito
inutile tenerla nascosta
per paura che venisse derubata
sostenerla con versi blasfemi o sferici
e alla fine delle composizioni
come sbattendo il coperchio
di una cassa da morto
per chiudere tutto
*
speranța urma să se arate imediat
inutil a o ține ascunsă
de teamă că ar fi furată
a o susține cu versuri blestemate ori sferice
și la sfârșitul compunerilor
ca lovind capacul
unui tron de mort
spre a închide totul.
http://www.nuoviargomenti.net/poesie/considerato-eretico-10-poesie-di-luigi-di-ruscio/
din „Inscripţii
1
ies la suprafaţă gânduri negre tenebroase
zburând de la fereastră
scufundându-se în pomul acela de cireşe
ce se înalţă sub casă
strălucitor
luminos în primăveri
pe neaşteptate fără vreun semn înflorind
ciorchini de viaţă fericită
începe astfel anotimpul
unde nimeni nu-şi imaginează ca va trebui să moară
2
au reconstruit visul
mândria de a fi stăpâni ai pământului
de a fi cei mai buni cei mai aleşi
veţi fi purificaţi de toate contaminările răului
cu conştiinţa absolut de limpede
veţi fi asasini şi torturaţi
3
nu se devine un duşman
suntem duşmani din naştere
e de ajuns goala existenţă
spre a fi condamnat şi sfâşiat
4
nu există bucuria mai mare
comparabilă celei de a spune adevărul
a sfida minciuna
şi a ne privi în oglindă spunând:
nu pentru glorie îmi rup dinţii în tenebre
5
juram că voi înceta să scriu
a doua zi
reîncepeam ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat
cu toate poeticele şi ideologiile
şi aceleaşi cuvinte ce neruşinate
sar din toate părţile
6
obscenul vierme
fluturele prea obscen
acel fluture ce se camuflează
printre cranii şi morminte fasciste
acel fluture bumbăcit prăfuit făinos
sunt şi necrofori
iubesc oamenii
când i-au transformat în cadavre
Jacopo Galimberti
Există lupte la lucru
Există lupte la lucru
în fiece loc deşertificat
dintr-un peisaj frenetic.
Un hipermarket vinde en gros coralitatea
ascunsă în mărfuri,
şi atunci coşuri, aer condiţionat, încălzire centrală, un du-te-vino, casiere.
Există înalte lupte la lucru
într-un spaţiu lipsit de uman
din cauza univocei sala funcţionalităţi.
O companie îşi face cuib sub un portic ori sub un pasaj
şi locul e copleşit, orice reper al său
reconectat şi recreat cu un gust de simpatie
faţă de comunitate.
Există lupte fără lovituri
la periferiile refugii în patria
unde un Nobel se adaptează
sau fură.
O carceră arde orice vlăstar creatural,
pentru un ex-ministru sau un ţigan
celula se semnează pe piele
cu un cristos de cerneală.
Există lupte uşoare într-o pagină cu o fotografie,
dacă o pereche venerează locurile târfe
şi sacre ale propriului peregrinaj
până la ceasul de faţă.
Un oraş e teritoriu al multora şi al multor lupte
care trudesc spre a da viaţă alfabetului propriei memoriei.
Voi lega acel atic (chiar dacă logodnica avea treisprezece ani)
voi lega acea pajişte, acel loc de parcare, le voi lega de calea ferată
la râul subteran, le voi lega la intestin, la gură, la piept,
la toate acele relicve private ce încă nu depun mărturie,
participare, nostalgie, didactică.
Free press
- A. A. Prietena strânge în birou puşculiţa cu mărunţiş
ce lustruieşte comunicarea şi imaginea
unor cunoscuţi căpitani de opinie.
Colegii: 18 stagiari, 6 parastagiari (cu plată), şeful, cine scrie
cartea şefului,
cafetiera, unul care-nchide totul.
Prietena deţine pagina ultima al ziarului gratuit,
o necontenită ceartă printre faptele publicitare
şi fapte ce nu plătesc spaţiul în care sunt spuse.
Aici răspunde cititorilor cu sfaturi gratuite
cu semnătura apocrifă de o mare vizibilitate
pentru familie: „cocoinamană, eşti lezbică, mănâncă rahat”
susură oficiul, dar fără răutate.
Fapt e
că cititorii nu întreabă.
Prietena, deci, dubioşi, dezamăgiţi
geloşi, îi reface încă de luni,
Demiurgă de ora opt, frământă neobosită
obtuz şi insipid cu o dulceaţă ce vrăjeşte.
Aici se închide povestea care poate un mare ziar a publicaat-o,
totuşi eu fac din ea poezie: mijloace de producţie intelectuală
pentru proletariat.
H
1
Un spital n-a ieşit nicicând dintr-un strigăt universal
acesta fiind un loc al dopurilor pierdute, al capacelor
rupte, al paramedicului transpirat.
2.
Sfinţii Petru cu cheile de la intrare la isprăvile
lumii nu vor ca facă vreun coridor să facă parte serios
din el. Un spital, când există, este angajat…
fiece centimetru spune: „acum”.
3.
Atenţie, un spital e mereu suportul unui trafic
suspect. Ca al cuiva care agită ceea ce doare
şi totuşi atrage.
4.
În spital se operează fumând, din plictiseală, se schimbă
copiii pierduţi la timp, la timp scadent se citeşte,
ne pierdem în întâmplări lucruri scadente, ne gândim neîncetat
la cine a proiectat linia acelui buton la
timp scadent, timp
de mătase.
5.
Spitalul are o noapte polară
în care străluceşte doar o ţigară. Cineva a contactat găurile
bătute în cuie la privirea sa spre tavan. Cineva are
apă sfinţită, cineva
s-a liniştit. Cineva gândeşte:
Kant.
