Traducând Andrea Zanzotto: Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de idiom”

Traducând Andrea Zanzotto:   Poetul un „botanist al limbii” sau „dincolo de Citeşte

Poesie di Carmen Gallo / Poezii de Carmen Gallo

Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore Din revista „Le parole Citeşte

Luigi Di Ruscio

Luigi Di Ruscio   Altă tipologie de „poet proletar”:   „...il sottoscritto fortunato / Citeşte

Un alt eseu al amicului Marco Lucchesi

Marco Lucchesi* Scările mele   Cărturar de rezonanţă medievală, în sensul cel mai Citeşte

Un admirabil studiu a,l amicului Marco Lucchesi, poet, traducător, eseist. romancier și academian brazilian

Marco Lucchesi Note despre El Libro dell’Amore de Marsilio Ficino   Lucrul Citeşte

Elio Pecora alte poeme

Elio Pecora alte poeme   * Fericit. Dar cum e posibil ca fericirea Citeşte

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme

David Maria Turoldo – Poemi / Poeme Un sacerdote-poeta, un poeta-sacerdote: Citeşte

Between Zenon and Leda (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*) George Popescu

Between Zenon and Leda   (Notes on Marin Sorescu’s Poetry*)                                                        George Popescu   Translated Citeşte

Paolo Valesio Il corridoio dei ritratti / Coridorul portretelor

I CORIDORUL PORTRETELOR     Mica sufragerie a hotelului e la demisol și Citeşte

Paolo Valesio atri poemi / alte poeme

I PLECÂND DE-ACASĂ (POESIE) (PARTENDO DALLA CASA) (POEZII), 1990   PROLOG I PEISAGELE ANOTIMPURILOR     Note la Citeşte

Paolo Valesio - saggio e due poemi / studiu și două poeme

PAOLO VALESIO POEZII ALESE (POEZII ALES) INTRODUCERE, NOTE   În românește de   GEORGE POPESCU     Paolo Valesio Citeşte

Filippo Salvatore Poemi / Poeme

Quadrantide   I   Finita è la bufera e regna profondo il silenzio sulla città.   II   Quanto bianchi Citeşte

Omagiu italian lui Valer Dellakeza

Valer Dellakeza   È una vera fortuna per un regista incontrare attori Citeşte

CU ȘI DESPRE EUGENIA SERAFINI 20 ANNI FA

George Popescu   EUGENIA SERAFINI: poetă, artistă polifonică și ambasadoare a României Citeşte

Alte poeme prin ani...

în disprețul oricărei geometrii...   acesta e un demon, a zis mușcând Citeşte

Poeme prin ani...

în autobuzul 27...   tu, fată umbră, soră a lui san francesco cel Citeşte

Răspuns la o anchetă în perspectiva integrării noastre în UE.

George Popescu   Proba Ithacăi: angelus novus şi umbra lui Zarathustra 26 noiembrie Citeşte

Fabrizio Dall`Aglio Hic et Nunc.

  Fabrizio Dall`Aglio   Hic et Nunc.   Poezii, 1985- 1998 (Cu o prezentare și texte Citeşte

Traduceri diverse

Gabriella Musetti   Dalla raccolta Un buon uso della vita, Samuele Editore, Citeşte

Poeme regăsite

George Popescu și dacă nu astăzi și dacă nu astăzi atunci când? printre Citeşte

Luigi Di Ruscio

30 March 2022
Autor

Luigi Di Ruscio

 

Altă tipologie de „poet proletar”:

 

„…il sottoscritto fortunato / il passaggio tra la coscienza e il niente sarà / brevissimo non è destinata a noi  una lunga e spettacolare agonia / non sarà per noi l’insulto di essere a lungo vivi senza coscienza / i clinici più rinomati non appresteranno a noi lunghe strazianti agonie / la nostra miseria ci salva dall’insulto di essere vivi senza più lo spirito nostro / ritorneremo tranquillamente nel niente da dove siamo venuti / è già tanto che il miracolo della mia esistenza ci sia stato / riuscendo perfino a testimoniarvi tutti”.

 

«…sunt norocos / trecerea de la conștiință la nimic va fi prea scurtă / nu e destinată nouă o lungă și spectaculară agonie / pentru noi nu va fi vreo insultă să fim lung timp vii fără conștiință / clinicele cele mai renumite nu ne vor acorda nouă lungi chinuitoare agonii / sărăcia noastră ne va salva de jignirea de a fi vii fără al nostru spirit / ne vom întoarce în liniște în nimicul din care am venit / deja e prea mult ca miracolul existenței mele să fi putut / reuși chiar să mărturisească despre toți»

 

 

Născut la Fermo, în 1930, decedat, în 2011, la Oslo, unde se exilase în 1957 și unde a prestat până la pensie meseria de muncitor într-o mare uzină, Luigi Di Ruscio aparține de drept și de fapt acelei tipologii de poeți, mai întâi cu ardente și oneste orientări de stânga (a fost comunist în tinerețe, angajat în puternica, de după război, mișcare antifascistă și de apărare, și ideologic, a drepturilor omului, așa cum se profilaseră sub impulsul ideologiei sovietice), însă în substanța ei intimă și intrinsecă, opera sa e greu asimilabilă, „ideologic” și mai ales literar, fenomenului proletcult de la noi și din Estul bolșevizat.

Autodidact, practică varii meserii, studiază singur clasicii americani, francezi și ruși, filosofia elină, mitologia nordică, pe Benedetto Croce etc. În 1953, un juriu prezidat de Quasimodo îi conferă un premiu Unità. În 1957, așadar la doar 27 de ani, se transferă în Norvegia, ca muncitor într-o fabrică metalurgică, se căsătorește cu o norvegiancă, de la care ava avea patru odrasle.

Nu încetează să scrie, publicistic și mai ales creații poetice, colaborând la diverse reviste și ziare din Italia.

Paradoxal sau nu, opera autorului e întinsă (peste 13 volume de versuri, de la debutul din 1953, cu Non vogliamo morire, prefațat de Franco Fortini, până la L`Iddio ridente, cu o introducere de Stefano Verdini, din 2008, urmată de Palmiro, din 2011, anul decesului.

Printre ele sunt de amintit:

Le streghe s’arrotano le dentiere, 1966,

Appredistati, 1978,

Istruzioni per l’uso della repressione, 1980,

Enunciati, 1993,

Firmum, 1999,

L’ultima raccolta, 2002,

Le mitologie di Mary, 2004,

Poesie operaie, 2007,

L’Allucinazione, 2007,

La neve nera di Oslo, 2010,

 

la care se adaugă romanele adunate în volumul cu titlul Romanzi, cuprinzând operele Palmiro, Cristi polverizzati e Neve nera și Apprendistato.

 

Rămânând în plan biografic, poetul va face o confesiune târzie, dar emblematică pentru spiritul său de o autonomie asumată:

„Am avut doi părinți, apoi patru bunici și asta se dublează până la a include întregul vertiginos existent, moștenitori a unei eredități de care nu știm nimic. Totul putea să nu se întâmple, lucrul s-a întâmplat, ne-am și întâlnit, niciunul nu poate să se considere inocent”.

Inocența aceasta invocată de el trimite, cu siguranță la datul destinal, inerent și inserat în biografia fiecăruia dintre noi. Și n-ar trebui, cred, percepută o astfel de situare în perspectiva unei deziluzii, nici a vreunei nostalgii, ci mai curând în cea a unei lucidități ce l-a însoțit în singulara sa existență mundană.

N-a fost, totuși, în ciuda oricărei aparențe deduse din condiția sa de auto-exilat (în fapt, autotransferat în deplină libertate din țara sa în Norvegia!), nici marginalizat în circuitul literar din Peninsulă și nici ignorat ori uitat. Dincolo de creația literară a colaborat cu versuri și proze în diferite publicații și s-a scris despre el de prestigioși critici și scriitori (în „Il Manifesto”, „Liberazione” și „L’Unità”, în „Corriere della Sera”, „Il Messaggero”, „Panorama”, ”La Stampa”, „La Reppublica” și altele, după cum se poate observa cele mai importante și difuze cotidiene și săptămânale, dar și la publicații strict culturale, precum „Alfabeta”. Printre aceștia ar fi suficient să amintim pe Paolo Volponi, Roberto Roversi, Sebastiano Vassali, Stefano Verdini, Walter Pedulà, ca și Franco Fortini care nota că „poeziile sale despre mizerie și foame, despre descurajare și despre revoltă, se ivesc dintr-o experiență directă și sunt transcrierea ei; tematica lor nu se deosebește de cea a poeziei celui de-al Patrulea Stat care, în primele decenii ale veacului, a fost în țara noastră, cel puțin în intenții, atât de fecundă […]. Și aceste versuri constituie un document uman al zonelor deprimate, al acelei părți din noi înșine ce solicită, de generații, recunoașterea inițială a chipului omenesc”.

 

A nu se ignora intervenția lui Salvatore Quasimodo, unul dintre primii săi critici și susținători care, în introducerea sa la Istruzioni per l`uso della repressione, nota că

”Di Ruscio e un om de avangardă în sens pozitiv, adică al credinței în actualitate și prin violența discursului. Nebunia nu e la el o academie care să înăsprească inspirația în buncărul versurilor premeditate […]. Poeziile lui Luigi Di Ruscio sunt în angoasa unui crescendo al simbolicei manii a persecuției autorului căruia nu-i place să se distragă spre a selecționa o frumoasă pagină pentru auditoriu. pentru marchigian, nu contează nimic care să-l lege ori nu; ritmul surd și perpendicular în formă, în versurile sale provine dintr-o riguroasă rațiune de conținut”.

 

 

da Non possiamo abituarci a morire (1953)

 

 

 

Sono senza lavoro da anni

e mi diverto a leggere tutti i manifesti

forse sono l’unico che li ragiona tutti

per perdere il tempo che non mi costa nulla

e perché sono nato non sta scritto in nessuna stella

neppure dio lo ricorda.

Gioco alla sisal

e ragiono sulla famosa catena

ma ormai poco mi lascia sperare ai miracoli

sarebbe meglio berli

i soldi che gioco per sperare un poco.

Tutti i giorni vado all’ufficio del lavoro

ed oggi vi erano due donne a riportare il libretto

ma le hanno consolate

gli hanno detto che per loro è più facile

potranno sempre trovare un posto da serve.

Poi sono rimasto sino alla sera ai giardini pubblici

una coppia si baciava

anch’io su quel sedile ho avuto una donna

ora ho lo sguardo di una che vorresti

che scivola dai capelli alle scarpe

per scoprirti che sei uno straccione.

Lavoravo poi tornavo a casa sulla bicicletta, pieno d’entusiasmo

dormivo di un sonno profondo

e alle feste con la donna

che ho lasciato per farla sempre aspettare

ora l’insonnia sino all’alba

poi un sonno pieno d’incubi.

Avevo pensato di farla finita

se resisto è per la speranza che cambierà

ma ormai ho qualche filo bianco

senza una sposa e un figlio

solo questo vorrei questo sogno da pazzi.

 

 

 

 

 

 

Din volumul de debut „Non possiamo abituarci a morire”, „Nu ne putem obișnui că murim”, 1953

 

 

*

 

Fără loc de muncă de ani

și mă distrez citind toate manifestele

poate unicul ce le substituie pe toate

spre a pierde timpul fiindcă nu mă costă un șfanț

și fiindcă m-am născut nu-i notat în nicio stea

nici măcar Dumnezeu nu-și amintește.

Joc la pariuri

și calculez pe știuta listă

însă de-acum puțin de sperat în miracole

ar fi mai bine să beau

creițarii ce-i joc spre a spera puțin

În fiece zi merg la oficiul de angajări

și azi erau două femei ce-și luau înapoi carnetul

însă le-au consolat

le-au spus că pentru ele e mai ușor

vor putea găsi oricând un post de servitoare.

Pe urmă am rămas până sera prin grădinile publice

o pereche se săruta

și eu pe scaunul ăla am o femeie

acum am poftă de una ce ți-ai dori

să alunece de la plete la picioare

spre a te ghici că ești un zdrențăros.

Lucram apoi mă întorceam acasă pe bicicletă, plin de entuziasm

dormeam într-un somn adânc

și la petreceri cu femeia

pe care am părăsit-o spre a o face să aștepte

iar acum insomnie până în zori

pe urmă un somn cu coșmaruri.

Mă gândisem s-o închei cu ea

dacă rezist e pentru speranța că se va schimba

însă de-acum am un deja fire albe

fără o soție și un fiu

doar asta aș vrea acest vis de nebuni.

 

*

 

da Le streghe s’arrotano le dentiere (1966)

 

Per la gatta in calore

le cavalcate dei gatti sopra i tetti

e l’allegria cancella le crepe delle case

la luna è insieme ai canti dei galli

il fischiare è questo voler ammutire i cani

che abbaiano e si agitano come volessero addentare

il vento di questa notte che porta l’odore della cagna

la luna passa tra le nubi e dà la luce a occhiate

e cosa dovrei decidere in quest’ora di notte

che non giunge mai al suo termine

i pensieri s’attaccano ai muri e alle pietre

le streghe s’arrotano le dentiere sopra i tetti.

 

 

din „Vrăjitoarele scrâșnesc din dinți” (1966)

 

Pentru pisica în călduri

zbenguielile motanilor pe acoperișuri

și veselia șterge crăpăturile caselor

luna stă laolaltă cu cântul cocoșilor

fluieratul e chiar voința de a potoli câinii

ce latră și se agită ca și când ar vrea să încolțească

vântul acestei nopți ce are miros de cățea

luna trece prin nori și dă lumină cu ocheade

și ce-ai vrea să hotărăști în această oră de noapte

ce nu mai ajunge la capăt

gândurile se-agață de ziduri și de pietre

vrăjitoarele scrâșnesc din dinți pe acoperișuri.

 

*

In questo sole che in compatte ore illumina il giorno

con la felicità che mi strozza sulla gola

io entro in queste giornate d’amore

e tu mia compagna sei il mio giorno accecato

il sangue sembra che passi in più ampi giri e mi rinnova

ed amo tutto oggi che il chiarore

si allunga sino ad un perpetuo giorno

oggi sono capace di amare tutti gli uomini

amo moltiplicato per dieci tutte le donne

moltiplicato per cento tutte le donne che vedo

moltiplicato per mille la donna che oggi dorme con me

amo tutto moltiplicato per tutto

gli atti della mia giornata li godo

godo tutto quello che consumo

mentre il cervello in leggerezze stupende

mulina allegramente mostri

nel gioco santo della giocata eterna.

 

*

 

În acest soare ce ore-n șir ziua-nlumină

cu fericirea ce mă strânge de gât

pătrund în aceste zile de iubire

și tu însoțitoarea mea ești ziua mea orbită

sângele pare că prea mult întinde pașii și mă-nnoiește

și iubesc totul azi când lumina

se lungește până spre o continuă zi

azi sunt gata să iubesc pe toți oamenii

îmi place multiplicate cu zece femeile ce le văd

multiplicată cu o mie femeia ce azi doarme cu mine

iubesc totul multiplicat cu totul

faptele zilei mele mi le bucur

mă bucur de tot ceea ce consum

pe când creierul în ușurări strălucite

macină cu veselie monștrii

în jocul sfânt al eternei jucări.

 

da «Enunciati» (1993)

 

din „Enunciati” (1993)

 

1

 

il pianeta è nella sua splendente chiarezza

il periodo dell’oscurità sta per precipitare verso la fine

vedremo il sole spostarsi verso la costellazione del capricorno

vedremo l’asteroide passare tra l’orgoglio dei pianeti

l’asteroide passerà tra i pianeti morti a precipizio

la gioia in tutta questa disperazione

gli sprofondi infiniti con le lucciole nelle loro palpitazioni

essere il meno possibile lasciare orme d’uccelli sulla neve

orme d’uccelli nell’aria leggeri nelle leggerezze uccellari

in questo mondo tremante ora che termina

la moltiplicazione dell’erba e delle rane

l’acqua (in questo mondo la moltiplicazione) l’acqua

 

 

1.

 

planeta e în clarul ei strălucitor

perioada obscurității e pe cale să cadă spre sfârșit

vom vedea soarele mutându-se spre constelația capricornului

vom vedea asteroidul trecând prin orgoliul planetelor

asteroidul va trece printre planetele moarte grăbind

bucuria în toată această disperare

adâncile nesfârșituri cu licurici în tremurările lor

ar fi mai puțin a lăsa urme în plutirile de păsări

în această lume ce tremură acum că se încheie

multiplicarea ierbii și a broaștelor

apa (în această lume înmulțirea) apa

 

*

8

 

quando improvvisamente rivedo una mia poesia

ho l’impressione di leggerla per la prima volta

e tutto si ripete e s’ingioia in vortici spaventosi

oppure quando Adrian mi viene improvvisamente incontro

ho la stranissima impressione di vedere

me stesso treenne che mi viene incontro

ed è tutto prima del linguaggio

più chiara e precisa è la sensazione

più incerto e balbettante il verso

il compito è impossibile

come descrivere la propria agonia

 

*

 

8

 

când neașteptat revăd o poezie a mea

mi se pare c-o citesc întâia oară

și totul se repetă și se împodobește în vârtejuri de spaimă

ori când Adrian mă întâmpină întâmplător

am foarte ciudata impresie că mă văd

pe mine însumi la trei ani întâmpinându-mă

și totul e înaintea limbajului

mai limpede și precisă e senzația

mai nesigur și bâlbâit versul

sarcina e imposibilă

cum ai descrie propria agonie

 

 

da «L’ultima raccolta» (2002)

 

CXXII

 

se non fossero esistite queste notti terribili

non avrei potuto scrivere una riga

l’urlo può essere belo

ma non ha nulla a che fare con l’arte

poi quando uno alza la voce è difficile capirlo

scrivono poesie come fossero dei grandi uomini

con le gambe per terra e la testa nel profondo del cielo

si tratta quasi sempre dell’infatuazione ottica

causata dagli antidepressivi

normalmente chi scrive poesia

è più debole della media nazionale

ha una vita difficile sofferta

più che un gigante veggente

è il cardellino accecato nella gabbietta

e non era affatto necessario

tagliargli anche le ali

 

 

din „L`ultima raccolta”, 2002

 

CXXII

 

dacă n-ar fi existat aceste nopți îngrozitoare

n-aș fi putut scrie un rând

urletul poate fi frumos

dar n-are nimic de-a face cu arta

apoi când unul ridică vocea e greu să-l înțelegi

scriu poezii pe pământ și capul în adâncul cerului

e vorba aproape mereu de infatuarea optică

cauzată de antidepresive

în mod firesc cine scrie poezie

e mai slab decât media națională

are o viață dificilă îndurată

mai mult decât un veghetor uriaș

e sticletele orbit în cușculiță

și nu era de fapt necesar

să i se taie și aripile

 

 

CLX

 

mi trovo bene in questa vita

non saranno le gazze e tanto meno i cretini

ad avere l’onore di guastarmi la gioia di essere vivo

e gli enti non dovrebbero moltiplicarsi oltre il necessario

neppure se benedetti da un pio dodici

che ha benedetto anche i piccioni

e vennero benedetti anche i tiratori al piccione

venendo considerato eretico

ogni dovere morale verso le bestie

anche le auto senza scorta vengono benedette

ma i gatti i serpi anche non tigrati

le sorche assolutamente mai

 

 

CLX

 

mi-e bine în această viață

nu vor avea onoarea gaițele și cu atât

mai puțin cretinii să-mi strice bucuria de-a fi viu

și lucrurile n-ar trebui să se înmulțească peste măsură

nici dacă binecuvântați de un pios doisprezece

ce-a binecuvântat și porumbeii

și-au fost binecuvântați și trăgătorii în porumbel

fiind considerat eretic

orice datorie morală față de bestii

chiar și mașinile fără escortă sunt binecuvântate

însă motanii șerpii chiar neîmblânziți

fițele absolut niciodată

 

*

da «L’Iddio ridente» (2008)

 

169

 

con la poesia non ho mai guadagnato una lira

la poesia del sottoscritto

è un gesto gratuito e disinteressato

a disposizione di tutti gli uomini

comprese le donne amorose

preferendo le donne grasse che sono più allegre

meno lugubri meno disperate delle secche

dovendo attraversare

tutta una vita ridendo

 

din „Dumnezeu râzând”, 2008

 

169

 

cu poezia n-am câștigat un ban

poezia subsemnatului

e un gest gratuit și dezinteresat

la dispoziția tuturor oamenilor

incluse femeile iubitoare

preferând femeile grase ce sunt mai vesele

mai puțin lugubre mai puțin disperate decât cele slabe

trebuind

să traverseze

întreaga viață râzând

 

*

 

278

 

adopt italiana doar spre a scrie

limba mea cotidiană e norvegiana

italiana devine aproape o limbă moartă

persoanele reale și cu subsemnatul

devin personajele unui vis

deschizând larg prăpastia fără fund

cu poezii știrbe și greșite

ca scuipături bine distribuite

pe fețele altcuiva

 

*

la speranza andava mostrata subito

inutile tenerla nascosta

per paura che venisse derubata

sostenerla con versi blasfemi o sferici

e alla fine delle composizioni

come sbattendo il coperchio

di una cassa da morto

per chiudere tutto

 

*

 

speranța urma să se arate imediat

inutil a o ține ascunsă

de teamă că ar fi furată

a o susține cu versuri blestemate ori sferice

și la sfârșitul compunerilor

ca lovind capacul

unui tron de mort

spre a închide totul.

 

http://www.nuoviargomenti.net/poesie/considerato-eretico-10-poesie-di-luigi-di-ruscio/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

din „Inscripţii

 

1

ies la suprafaţă gânduri negre tenebroase

zburând de la fereastră

scufundându-se în pomul acela de cireşe

ce se înalţă sub casă

strălucitor

luminos în primăveri

pe neaşteptate fără vreun semn înflorind

ciorchini de viaţă fericită

începe astfel anotimpul

unde nimeni nu-şi imaginează ca va trebui să moară

 

2

 

au reconstruit visul

mândria de a fi stăpâni ai pământului

de a fi cei mai buni cei mai aleşi

veţi fi purificaţi de toate contaminările răului

cu conştiinţa absolut de limpede

veţi fi asasini şi torturaţi

 

3

 

 

nu se devine un duşman

suntem duşmani din naştere

e de ajuns goala existenţă

spre a fi condamnat şi sfâşiat

 

4

 

nu există bucuria mai mare

comparabilă celei de a spune adevărul

a sfida minciuna

şi a ne privi în oglindă spunând:

nu pentru glorie îmi rup dinţii în tenebre

 

 

5

 

juram că voi înceta să scriu

a doua zi

reîncepeam ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat

cu toate poeticele şi ideologiile

şi aceleaşi cuvinte ce neruşinate

sar din toate părţile

 

6

 

obscenul vierme

fluturele prea obscen

acel fluture ce se camuflează

printre cranii şi morminte fasciste

 

acel fluture bumbăcit prăfuit făinos

sunt şi necrofori

iubesc oamenii

când i-au transformat în cadavre

 

 

Jacopo Galimberti

Există lupte la lucru

 

 

Există lupte la lucru

în fiece loc deşertificat

dintr-un peisaj frenetic.

 

Un hipermarket vinde en gros coralitatea

ascunsă în mărfuri,

şi atunci coşuri, aer condiţionat, încălzire centrală, un du-te-vino, casiere.

 

Există înalte lupte la lucru

într-un spaţiu lipsit de uman

din cauza univocei sala funcţionalităţi.

 

O companie îşi face cuib sub un portic ori sub un pasaj

şi locul e copleşit, orice reper al său

reconectat şi recreat cu un gust de simpatie

faţă de comunitate.

 

Există lupte fără lovituri

la periferiile refugii în patria

unde un Nobel se adaptează

sau fură.

 

O carceră arde orice vlăstar creatural,

pentru un ex-ministru sau un ţigan

celula se semnează pe piele

cu un cristos de cerneală.

 

Există lupte uşoare într-o pagină cu o fotografie,

dacă o pereche venerează locurile târfe

şi sacre ale propriului peregrinaj

până la ceasul de faţă.

 

Un oraş e teritoriu al multora şi al multor lupte

care trudesc spre a da viaţă alfabetului propriei memoriei.

 

Voi lega acel atic (chiar dacă logodnica avea treisprezece ani)

voi lega acea pajişte, acel loc de parcare, le voi lega de calea ferată

la râul subteran, le voi lega la intestin, la gură, la piept,

la toate acele relicve private ce încă nu depun mărturie,

participare, nostalgie, didactică.

 

                              Free press

  1. A. A. Prietena strânge în birou puşculiţa cu mărunţiş

ce lustruieşte comunicarea şi imaginea

unor cunoscuţi căpitani de opinie.

 

Colegii: 18 stagiari, 6 parastagiari (cu plată), şeful, cine scrie

cartea şefului,

cafetiera, unul care-nchide totul.

 

Prietena deţine pagina ultima al ziarului gratuit,

o necontenită ceartă printre faptele publicitare

şi fapte ce nu plătesc spaţiul în care sunt spuse.

 

Aici răspunde cititorilor cu sfaturi gratuite

cu semnătura apocrifă de o mare vizibilitate

pentru familie: „cocoinamană, eşti lezbică, mănâncă rahat”

susură oficiul, dar fără răutate.

 

Fapt e

că cititorii nu întreabă.

Prietena, deci, dubioşi, dezamăgiţi

geloşi, îi reface încă de luni,

 

Demiurgă de ora opt, frământă neobosită

obtuz şi insipid cu o dulceaţă ce vrăjeşte.

 

Aici se închide povestea care poate un mare ziar a publicaat-o,

totuşi eu fac din ea poezie: mijloace de producţie intelectuală

pentru proletariat.

 

H

 

1

 

Un spital n-a ieşit nicicând dintr-un strigăt universal

acesta fiind un loc al dopurilor pierdute, al capacelor

rupte, al paramedicului transpirat.

 

2.

 

Sfinţii Petru cu cheile de la intrare la isprăvile

lumii nu vor ca facă vreun coridor să facă parte serios

din el. Un spital, când există, este angajat…

fiece centimetru spune: „acum”.

 

3.

Atenţie, un spital e mereu suportul unui trafic

suspect. Ca al cuiva care agită ceea ce doare

şi totuşi atrage.

 

4.

În spital se operează fumând, din plictiseală, se schimbă

copiii pierduţi la timp, la timp scadent se citeşte,

ne pierdem în întâmplări lucruri scadente, ne gândim neîncetat

la cine a proiectat linia acelui buton la

timp scadent, timp

de mătase.

 

 

5.

 

Spitalul are o noapte polară

în care străluceşte doar o ţigară. Cineva a contactat găurile

bătute în cuie la privirea sa spre tavan. Cineva are

apă sfinţită, cineva

s-a liniştit. Cineva gândeşte:

Kant.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

March 2022
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031