Prezentare şi traducere de
George Popescu
Patrizia Boi e o ingineră născută la Roma din părinţi originari din Sardegna. O ingineră care lucrează, la Roma, în proiectare de căi ferate, în recluziunea unui birou, cu colegi, în general, opaci faţă de preocupările sale literare. Am cunoscut-o pe Patrizia, la sfârşitul lui 2007, chiar la Roma, într-un autocar ce urma să mă ducă la un congres internaţional dedicat marelui scriitor şi cineast Alberto Bevilacqua, într-o localitate de pe malul Adriaticii unde mai fusesem invitat în mai multe rânduri. În semiobscuritatea autocarului, o femeie frumoasă mă abordează direct („ Sei il professor Popescu?…”), îmi spune că va trebui să fac pe ghidul până la destinaţie, fiindcă ea nu mai fusese niciodată pe acel traseu.
Am ajuns, întâi la Pescara, de unde, cu maşina unui profesor prieten al meu, am pornit spre Penne, locul unde o săptămână urma să participăm împreună la acel congres. Au urmat, cum se întâmplă în astfel de ocazii, discuţii, organizate şi, mai ales, amicale, între invitaţi, scriitori, critici literari, dascăli universitari din toată lumea. Patrizia Boi îmi mărturisea că, dată fiindu-i profesiunea, s-a decis relativ târziu pentru pasul spre creaţia literară. A publicat, mai întâi, poezii în diverse reviste, mai ales cu profil feminist, apoi, în 2006. debutează cu romanul Donne allo specchio („Femei în oglindă”), cu care atrage atenţia mediilor literare şi care se bucură de o bună primire din partea criticilor şi a publicului. Interesant e că tirajul se epuizează rapid, graţie şi unor iniţiative promoţionale în care autoarea probează admirabile valenţe. Generoasă până la altruism, dotată şi cu un distinct spirit civic, Patrizia Boi a iniţiat şi acţiuni de caritate, între care un proiect pentru alfabetizarea femeilor din Turcia investind fondurile rezultate din vânzarea romanului său.
Publicăm mai jos câteva dintre poemele sale risipite prin paginile revistelor, cu sentimentul că ne achităm nu doar de o promisiune făcută autoarei, ci şi pentru a o pune în contact cu cititorul român, faţă de cultura căruia ea îmi confirma un interes promiţător. Versurile sale, de o simplitate dezarmantă, scrise în directă priză cu stări sufleteşti intersectate de nostalgie şi de un abia perceptibil sentiment al dezolării, se reîmplinesc, apoi, în volute unei cadenţe ce nu ignoră endecasilabul, tematic în aperturi marcate de un accentuat gust al cosmicului.
I
Am accese de tuse
în noaptea tăcută
sosesc horcăiri
ale unei vieţi furtunoase
par atât de aproape
de camera mea
că m-apucă înfrigurarea
la distanţă
asemenea unei adieri
ce scapă acestei vieţi
ca şi când foarte curând
s-ar fi sfârşit
repede-mi dau seama
cu teribilă spaimă
că-n glasul acela
s-a stins iubirea.
II
Unde eşti iubire de-o noapte
Bărbatul dulce şi sălbatic
înveşmântat în piele
de-atingerea lunii
de sărutări de stele?
Unde mă duci
cu mângâierile tale
cu ochii tăi de vis?
Lasă-mă să intru în liniştea ta
topeşte-mă în sângele tău
lasă-mă să beau roua iubirii tale.
III
Cenuşiu s-a făcut
cerul
ploaia îmi biciuieşte
sufletul
sunt lacrimile mele
totul e negru
fără tine.
Neţărmurita bucurie
trăită
privirile noastre
fugare
cuvintele tale
convingătoare
totul
fără de noimă
într-o clipă
risipită
fugară
răpusă
de parcă iubirea
noastră
a dispărut.
IV
Ramuri învălmăşite
îmbrăţişări de umbre
suspine de glasuri
nevinovate sug
picurul tenebrelor
fără de leac
al catastrofelor.
VI
Am băut nopţi de lumină
pe albe coline
am căutat roiuri de licurici
în verile lâncede
m-am căţărat
pe curcubeie de pace
spre a scăpa de războaie
am auzit zgomotul pietrelor
aruncate jucăuş în râu
te-am aşteptat milenii
doar pentru mâinile tale calde.
I.
Am auzit o cioară
ce-a croncănit în noapte
am urcat pe o cometă
şi-am desenat noi ceruri.
Am ajuns pe lună
şi mă bâţâi prin veacuri.
II
Am intrat într-o pădure
împodobită de stele
cu ceruri fără zări
şi luni aurite
în vraja liniştii
de suflete pierdute
în ecoul unui lac
bătrân ca timpul.
III
Am traversat primăveri
pline de sori veştezi
am hoinărit prin galaxiile
locuite de zmei
m-am prefăcut în fluture
cu aripile cromate
de vise dispărute
prin spuma valurilor.
Te văd spiriduş azur
surâzând fără surâs
cu privirea-ţi de şoim.
V
Văd umbra unui peregrin
ce mă târăşte
printre dune înfocate
unde uimitoarea-apă e-ngropată
în nesfârşite abisuri.
Şi pe neaşteptate pierd urmele
şi rătăcită mă trezesc
într-o răscruce
de pânze destrămate.
