Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

George Popescu Tiberiu Iliescu – simetria frondei

Câteva linii bizare însoţesc destinul literar al lui Tiberiu Iliescu, fostul mentor al uneia dintre publicaţiile de prestigiu ale deceniului al patrulea, acele rare, dar extrem ds căutate „caete” Meridian (1934-1946), în paginile cărora avangarda poetică românească şi-a delegat spiritul de sinteză, cenzurându-şi excesele primare, din perspectiva unei clasicizări în plină mişcare. E de presupus că în cazul acestui „graţios atlet în baletul lui de joacă aparentă” (Ştefan Roll), intelectual de clasă, rafinat, cu o exactă re¬prezentare a spaţiului poetic modern, plenar şi direct angajat într-o luptă nu rareori precară împotriva ordinii tradiţionale a valorilor, un „aristocrat” al pudorii scrisu¬lui („Vous savez que la pudeur est la forme consciente de la lâchete…”), parcursul său bio¬grafic i-a fracturat edificiul operei, stăvilindu-i entuziasmul iniţial, pulverizându-i până la urmă, poate, orgoliul creator…
Cum cercetările literare nu au ignorat cu totul meritele lui T. Iliescu de iniţiator şi conducător de publicaţie literară, cum, de asemenea, importanţa sa in întreţinerea unui climat literar (estetic, în primul rând) într-un mediu în care „cadavrul” sămănătorismului era, teoretic, îmbălsămat după normele unei culturoterapii aproximative, a căpătat orizont în studii de restituiri mar¬ginale, „textele” literare propriu-zise au fost prea facil deferite unei tăceri nedrepte, în mare măsură, cu complicitatea autorului însuşi.
Or, studiul de faţă are intenţia unei semnalări şi a unei sublinieri : dincolo de circumstanţele biografiei, de meritele sale enunţate anterior, Tiberiu Iliescu este un scriitor, autor adică al unor texte literare ce invocă intersectarea simetrică a poemului liber de orice restricţii determinative şi a eseisticii rafinate, marcată, în egală măsură, de elanul unei inventivităţi lucide şi te¬meritatea unei culminaţii a verbului crea¬tor. „Textele” sale se găsesc risipite, în cea mai mare parte, în paginile „Meridianului” şi au fost, de asemenea, adunate şi „arun¬cate” de autor, cu o regretabilă lipsă de interes, între coperţile a două culegeri : „Flori de frig” (Craiova. Meridian, 1938) şi „La co¬coşul spânzurat” (Buc., EPL, 1968), ultima fiind, în fond, o selecţie sporită cu texte apărute după 1938 şi organizată pe secţiuni.
Prin urmare, opera lui Tiberiu Iliescu, atâta câtă este (dincolo de posibile surprize ale sertarelor) se află. în spiritul şi în inte¬gralitatea ei, în paginile acestei culegeri, cu un titlu ce divulgă un univers al clovneriilor autohtone sau. cum inspirat se exprima Şt. Roll la apariţia ei, un „titlu de han literar…”.
Iată. redus la trei „respiraţii sintactice” (negaţia, afirmaţia denotativă şi nostalgia poetică), textul unui Denunţ, din Meridian. 1935: „Gândirea românească este animată de efervescenţa unor spiritualităţi minore…(… ). Intermediar, s-a impus întotdeauna spiritul critic ca o valoare sigură, însă contempla-tivă. Este încă o obsesie eseul lucid, rece, de o vervă sclipitoare, de o spiritualitate curată, de o erudiţie vastă, felurită a lui Paul Zarifopol. (…) Pretutindeni, numai latifundii virane de pustă necuprinsă”,
Stilul — poetic, prin excelenţă — a lui Tiberiu Iliescu trebuie însă cercetat în capacitatea autorului de a regiza un mic spectacol verbal ; el organizează, cum ar spune Eco, dezordinea în jurul unor „germeni forma¬tivi”, prin abateri suveran întreţinute de la „sistemul de aşteptări”. „Textul” (fie manifest artă poetică, fie mimând forma eseistică a luării de poziţie, utilizând o tehnică contrapunctică) debutează imprevizibil, minând orice aşteptare : „îmi plac oamenii înfrânţi”: continuă prin inserţia metaforicului – „Numai ei au aprins marginile pământului” – , alternează cu refuzul comporta¬mental al realului calomnios (ideologia de dreapta, în acest caz) — „Totalitarismul a introdus in actualitate răcnetul fiarei. Este o psihologie colonială care scuză deficienţa facultăţilor” —, suspendând apoi textul irevocabil într-o ultimă nedeterminare : „Omul este singur cu apa. O apă de minereu, cu desene de album primar…”.
Metafora proliferează ; textul însuşi este marcat, esenţial, de o „irizare” metaforică, ce pare să traducă în act efortul de condensare şi distanţare prin luciditate. Dumnezeu pare să fie (in „Unde este Dumnezeu ?“, din Meridian /1946) „…regele de carton publicat prin abecedare”, dacă semnificantul n-ar trimite, deopotrivă, la semnificaţia reală a cuvântului. Apoi, „textele” îşi sporesc necontenit ambiguitatea, refuzând răspunsul, soluţia, păstrând spaţiul literar sub semnul emblematic al interogaţiei, al anchetei („Unde e preţul care să anunţe silaba iluminată a transcendenţei şi a mângâierii celeste ?” (Ibid.).
Suntem, cu alte cuvinte, pretutindeni, în acest univers de metafore şi gnomii caracterizante, in prezenţa unei stări de poeticitate, proiectată printr-o alchimie verbală, supusă însă corecturilor unei lucidităţi ce izvorăşte dintr-o conştiinţă critică însoţitoare ; cum afirmam, suntem în prezenţa unor texte poetice ce iscă poezia calculând-o, realizând-o din interior.
Stilul lui T. Iliescu ţine de ceea ce am numi o sintaxă a lucidităţii, căreia i s-ar putea subsuma: o „simetrie a frondei” (un indiciu al procesului de clasicizare a avangardei la nivel expresiv) şi o „confidenţă clandestină” (expresiile sunt ale autorului).
De aici, mimarea spiritului retoric : „Doamnelor şi Domnilor, eu sunt un vagabond stelar şi nu un grefier de litere…”, situarea ironiei sub semnul imprevizibil al singurătăţii : „Ea e scutierul singurătăţii adică factorul care determină adeziunea cea mai exactă cu divinitatea armoniei generale”. Celălalt versant al simetriei frondei ar fi sentimentalitatea: „ceea ce este mai principal e silaba inimii”.
„Textul” lui T. Iliescu este, de fapt, un „pretext”, un fel de privilegiu al jocului aparent, cultivând ironia devastatoare, mimând mai toate bravadele, invocând cuvântul pentru a formula, iar nu pentru a face, chiar şi atunci când îşi propune calea situărilor axiologice ; este, aşadar, un text de semnificanţi şi nu de semnificaţii:
„Nici petală de crin, nici armă de cruciat”, cum expresiv se exprimă poetul în manifestul primar al publicaţiei sale. O „ezitare anticipată” la „inaugurarea gândului vertical” ; un fel de a se apăra din faţa avertismentului malarméean : „La poesie est un grand échec pérpetue…”.

În „Ramuri”, nr. 12, 1980.

Arhiva

June 2024
M T W T F S S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930